Connect with us

ALL MEDIA

CAP COMPAS, TVR 2: Stockholm puzzle – opt secole de istorie în 24 de minute

Published

on

Foto Credit: TVR
 

În această săptămână, echipa „Cap compas” ajunge în capitala Suediei de unde aduce cele mai interesante aspecte din cultura, arhitectura şi istoria de peste opt secole a oraşului – comprimate într-o ediţie specială, de numai 24 de minute.

Un proverb suedez spune  „plânge-te mai puţin – respiră mai mult; vorbește mai puţin – spune mai multe; urăște mai puţin – iubește mai mult și toate lucrurile bune sunt ale tale”. Este probabil sfatul urmat de cei care au reusit să transforme capitala Stockholm nu doar în inima regatului, ci şi în locul din care iradiază esenţele care se constituie în valori de referinţă ale acestui stat nordic.

Oraşul este aşezat pe 14 insule care, dacă printr-o forţă magică ar putea fi reunite într-un tot, ar aduna pe cei aproape 1 milion de locuitori într-un imens cartier. Astfel că farmecul capitalei Suediei constă tocmai în îngemănarea dintre pământ şi ape. Oraşul fondat de nobilul Birger Jarl la mijlocul veacului al XIII-lea a fost dintotdeauna pivot al naţiunii suedeze şi a avut dintotdeauna un rol aparte în consolidarea conştiinţei naţionale.

Complexul  Vasa a fost deschis în 1990, iar din punct de vedere al numărului de turişti, este cel mai vizitat muzeu din Scandinavia. Modelul şi planul clădirii a fost ales în urma unui concurs de arhitectură desfăşurat la nivel naţional la care au participat 384 arhitecţi. În vara anului 1989, încă din vremea când muzeul se afla în construcţie, nu mai puţin de 230 mii de vizitatori au venit să vadă locul în care urma să fie expusă nava Vasa. Ea este singura navă de război (din secolul al XVII-lea) care mai există în lume, păstrând peste 95% din piesele originale.

Muzeul Nobel este situat în partea de nord a pieţei Stortorget în Gamla Stan, în fosta clădire a Bursei de Valori, şi, împreună cu Academia Suedeză şi Biblioteca Nobel, evidenţiază această marcă înregistrată a nordului, recunoaştere a superlativelor acţiunilor oamenilor în diferite discipline care compun împreună progresul umanităţii.

Primăria este în egală măsură operă de artă şi expresie arhitecturală, loc în care se reunesc politicieni şi oficialităţi, destinaţie sine qua non a capitalei suedeze în funcţie de sezon. Vizitarea de către turişti beneficiază de traducerea în două sau mai multe limbi astfel încât fiecare să înţeleagă semnificaţiile acestui spaţiu.

Acest obiectiv turistic, cu turnul său din cărămidă este probabil cea mai importantă realizare arhitectonică a veacului trecut din Suedia. Turnul înalt de 106 metri este locul care îi răsplateşte pe cei ce se încumetă să urce cele 365 de trepte cu privelişti excepţionale către oraşul şi centrul vechi.  La baza turnului se găseşte mormântul lui Birger Jarl, legendarul fondator al oraşului Stockholm.

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

Jurnalistul Costi Mocanu paraseste PRO TV dupa mai bine de 25 de ani de activitate

Published

on

 

Jurnalistul Costi Mocanu părăseşte Pro TV după mai bine de 25 de ani, timp în care a fost, printre altele, reporter sportiv, dar şi şef al postului de televiziune. Informaţia a fost făcută publică de Cătălin Tolontan, scrie Ziarul Adevarul

Costi Mocanu, prezentator Ninja Warrior România, explică de ce nu a ex… Unul dintre cei mai vechi oameni din Pro TV, alintat „Moşu’“, Costi Mocanu (49 de ani) părăseşte televiziunea la care s-a angajat încă de pe vremea în care se numea Canal 31, potrivit tolo.ro.    Din 1 aprilie 2019, Costi Mocanu părăseşte postul de televiziune unde s-a consacrat ca reporter sportiv, comentator de meciuri, şef al departamentului Sport şi, în ultimii ani ai lui Adrian Sârbu în CME, şef al canalului Pro TV.

De asemenea, anul trecut, Costi Mocanu a prezentat, alături de actriţa Raluca Aprodu şi jurnalistul Daniel Niţoiu, emisiunea „Ninja Warrior România“.   Potrivit sursei citate, în ultimii ani, Costi Mocanu a fost în discuţii cu mai multe televiziunii, însă nu este cunoscut dacă se va îndrepta tot către televiziune.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Andi, uluit de un concurent de la Românii au talent: ”E deasupra competiției. Este de neoprit!”

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Cea de-a șasea ediție Românii au talent va fi presărată cu surprize pentru Andi Moisescu. Juratul și-a sărbătorit ziua de naștere la filmări, alături de colegi iar aceștia l-au surprins pe durata întregii zile cu diverse cadouri care i-au adus zâmbetul pe buze și l-au uimit. Cea mai mare bucurie însă i-a adus-o lui Andi un concurent a cărui reprezentație l-a fascinat. ”E deasupra competiției. Este de neoprit.”, spune Andi, iar Pavel continuă: ”Acestea sunt nișe momente istorice, nu ai cum să nu le filmezi.”.

Tot mâine, Pavel și Smiley au propriul lor moment pe scena talentului, iar Florin, încântat de prestația unui concurent și inspirat de bucuria acestuia, o invită pe Andra la dans. Publicul va fi în picioare și va trăi alături de ei energia dată de participant.

Un număr de o dificultate greu de imaginat și extrem de spectaculos îi fascinează pe jurați, care rămân uluiți de complexitatea momentului și de expresivitatea celor care îl prezintă.”Pentru că și noi suntem în lumea circului, cum a spus mai tânărul meu coleg, eu fiind leul bătrân… După micul nostru căluț, poneiul nostru din această seară, să vorbească îmblânzitoarea de Măruți. Este singura titulară din lume care are un număr foarte bine pus la punct și încărcat de suspans… de Măruți.”, spune cu zâmbetul pe buze Florin Călinescu.

Vinerea aceasta, de la 20:30, concurenți cu aptitudini uimitoare vin să cucerească juriul și publicul în cea de-a șasea ediție a sezonului #9suprem Românii au talent.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

De Martisor, Kanal D implineste 12 ani! Vedetele statiei celebreaza aniversarea!

Published

on

 

Astazi, 1 martie, Kanal D sarbatoreste 12 ani de existenta pe piata media din Romania, mai mult de un deceniu in care statia a inregistrat o crestere spectaculoasa si s-a impus ca un adevarat trendsetter in peisajul mediatic din Romania.

Formate fenomen revolutionare precum „Exatlon”, „Bravo, ai stil!”,  serialele turcesti, abordarea inovativa a Stirilor au facut din Kanal D un model pentru competitorii sai si au creat alternative interesante si relevante de consum pentru categorii diverse de telespectatori.  Kanal D a generat continut remarcabil de-a lungul anilor, consolidandu-si pozitia de jucator important in top trei televiziuni generaliste din Romania.

Toate acestea sunt rezultatele unei strategii sustinute si inspirate, clasand statia, in 2018,  pe locul doi la nivelul publicului National, cu 14,9% cota de piata, si All Urban, cu 12,6% cota de piata, in Prime Time (20:00 – 24:00), conform datelor furnizate de Kantar Media Romania.  Cresterea Kanal D in 2018 a fost una semnificativa, in raport cu statiile din top trei televiziuni din Romania. La nivelul publicului Comercial, in Prime Time (20:00 – 24:00), statia a inregistrat o crestere de 20% a cotei de piata, raportat la 2017.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending