Reality Show
Carmen Tănase, Anca Dinicu, Marius Damian și Silviu Mircescu vin la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!

Luni, marți și miercuri, de la 20:30, noul sezon Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară! continuă într-o zonă cu totul și cu totul specială din România, în Maramureș: ”Aici este totul încărcat cu o energie bună!”. Așa cum și-a obișnuit telespectatorii, Nea Mărin va prelua rolul de primar, de data aceasta în comuna Bârsana, și va pune la muncă patru vedete. Carmen Tănase, Anca Dinicu, Silviu Mircescu și Marius Damian, scenaristul emisiunii, sunt cei care vor încerca să se ridice la așteptările noului primar în edițiile difuzate de Antena 1 săptămâna aceasta.
Puși pe șotii și pe contre, Liviu și Andrei, consilierii primarului, îi vor fi alături în edițiile din Bârsana și vor fi puși la treabă sub stricta supraveghere a lui Nea Mărin. Ca de obicei, sarcinile nu vor fi întâmpinate cu atât de multă responsabilitate: ”Nea Mărin e dintr-un partid, comunist cum îi zic ei, iar băieții sunt mai liberali. Și îi pun mereu bețe în roate”, e de părere Carmen Tănase. ”Pauză! Noi nu putem în ritmul asta!”, vor spune Liviu și Andrei când vor afla ce misiune le-a pregătit bunul lor prieten.

Sâptămâna aceasta, cei patru artiști ce vin la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară! vor munci pentru a pune la cale o sărbătoare a satului cu scopul de a atrage tinerii maramureșeni plecați peste hotare. ”Cea mai mare durere a localnicilor din tot Maramureșul este că le pleacă tinerii în străinătate, la muncă. Foarte mulți dintre ei nu se mai întorc. Venirea noastră aici este un lucru esențial pentru ei. Trebuie să înțeleagă că au o țară frumoasă și că trebuie să stea lângă părinții și bunicii lor. Să aplice aici tot ceea ce au învățat peste hotare”, mărturisește Nea Mărin.
Cum se vor descurca vedetele în Bârsana, la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, telespectatorii Antena 1 pot afla astăzi, marți și miercuri, de la 20:30.
- Noua ta mașină poate fi adusă la comandă, prin AutoDelRulate
- Serialul fenomen „Suleyman Magnificul“ e din nou disponibil pe VOYO
- Armin van Buuren și Stuard Crichton, o colaborare care a dus la apariția unui nou hit – „Dayglow”
- Hello Chef revine cu cel de-al 5-lea sezon, din 12 februarie, la Antena 1
- Oana Zăvoranu a transmis un nou mesaj după ce s-a spus că s-a despărțit de soțul ei
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE3 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023