
Carnea de vită Premium Angus – produs local cu valoare internațională
-
Au fost desemnaţi finaliştii America Express! Ediţia de aseară, record de audiență
-
O războinică a părăsit competiția, chiar înainte ca Daniel Pavel să facă anunțul: ”Săptămâna viitoare este săptămâna Unificării”
-
Cât costă biletele la Ziua lui Ștefan! Connect-R pregătește cel mai tare concert aniversar pe 9 iunie!
-
Gheorghe Hagi, apariție surprinzătoare pe scena iUmor. A făcut un roast acid în cadrul ediției speciale Super Goool
Carnea de vită Karpaten Premium Angus ia naștere pe pășunile din Transilvania, pe Valea Hârtibaciului, spațiul perfect pentru creșterea vacilor de carne. Folosind resursele naturale neexploatate (pășunea și biodiversitatea caracteristică zonei), la Marpod, lângă Sibiu, se obține o carne de vită a cărei calitate este recunoscută internațional și premiată la nivel mondial, în cadrul World Steak Challenge 2019.
Samuel Widmer şi Stefan Jung au venit în România în 2008 și au fost fermecați de localitatea Marpod din apropierea Sibiului, acolo unde au început primul business din România cu bovine Angus. Încă din acel moment, unul din obiective lor a fost construirea unei rețele de producători care să acopere toate etapele de producție: pășunat, creșterea și îngrășarea animalelor, dar şi abatorizarea şi prelucrarea cărnii.

De-alungul timpului, prin diverse programe de sprijin lansate de Karapten Meat Group, s-a reușit construirea unei rețele de crescători de bovine Angus cu genetica de top, în România. Acum că există un efectiv semnificativ de bovine Angus, atenția se îndreaptă către închiderea lanțului de producție în țară. Scopul este de a comercializa un produs final realizat în totalitate autohton – crescut în România, abatorizat în România, tranșat în România.
Carnea Premium Angus este obținută în mod natural și sănătos, provenită de la bovine Angus crescute în condiții de mediu cu stres redus. Specificul cărnii de bovine Angus este dat de gradul de marmorare, frăgezime, suculență și gust. Toate acestea sunt obținute în cadrul fermei Karpaten Meat Group, prin respectarea tuturor etapelor de producție.
Astăzi, la 14 ani de când a ajuns în România, rasa Angus își dovedește valoarea. Carnea Premium Angus a ajuns să fie recomandă de tot mai mulți nutriționiști și experți în domeniul sănătății datorită numeroasele beneficii pe care le oferă. Carnea de vită este căutată tot mai des de bucătari chefi pentru a fi inclusă în meniul restaurantelor sau pentru diverse evenimente.

O dovadă a popularității crescute a acestui produs este prezența evenimentelor dedicate cărnii de vită obținute local, precum Romanian Beef Master 2022, care va avea loc în 2-3 august 2022, la Complex Arena, Moara Vlăsiei. Zeci de echipe de bucătari se vor întrece în prepararea cărnii de vită în acest eveniment deschis publicului, vor avea loc seminarii și discuții deschise despre tehnici de prepararea cărnii de vită, degustări, chiar și o tombolă.
Evenimentul reprezintă un punct de plecare în promovarea produselor locale și crearea unei strategii de turism gastronomic, având în centru carnea de vită și crescătorii de animale, producătorii de alimente din România. Produsele Karpaten Premium Angus sunt apreciate local și internațional, de specialiști în domeniu dar și de consumatori casnici. Prin acestea, dezvoltarea sectorului gastronomic în România și în Europa este reprezentat cu mândrie.
-
Vedete2 săptămâni ago
Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedeteo săptămână ago
Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”
-
Premieră TV6 zile ago
Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2
-
Reality Showo săptămână ago
SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!
-
Reality Showo săptămână ago
Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu”
-
Premieră TVo săptămână ago
Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă
-
Reality Show2 săptămâni ago
Victorii pentru Războinici, lacrimi și conflicte pentru Faimoși, la Survivor: ”Indiferent de tensiuni, sunt și momente foarte frumoase”
-
Monden3 săptămâni ago
VIDE0 EXLOZIV Andreea Bălan, s-a dat pe manele!
-
Reality Showo zi ago
Șapte concurenți se află în pericol de eliminare la Survivor România! Diseară… ”urmează un moment epocal”
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
America Express, prima opțiune a telespectatorilor! Diseară, cea mai mare comoară aduce imunitatea! Finala se apropie!
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 06-12 martie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Astăzi, începe o nouă săptămână la Survivor România: ”Ați demonstrat că se poate face față cu zâmbetul pe buze”
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
America Express, pe primul loc în topul audiențelor. Diseară se decid echipele care intră în etapa semifinală
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
America Express își păstrează poziția de lider! Amuleta aduce adrenalină la maximum: sporturi extreme într-un peisaj spectaculos
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
După 8 etape, Puya și Melinda și-au încheiat aventura pe Drumul aurului, la AMERICA EXPRESS