vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneAnimaţieCartoonito se lansează la Boomerang

    Cartoonito se lansează la Boomerang

    Începând cu 1 septembrie, Boomerang va lansa Cartoonito, un nou program de desene animate dedicat preșcolarilor, care își propune să contribuie la dezvoltarea potențialului unic al fiecărui copil și la integrarea acestuia în comunitate. 

    Alături de părinții lor, cei mici se vor putea bucura de personaje cunoscute și de poveștile lor, create de animatori de succes, precum și de programe noi de animație, care mai de care mai amuzante. 

    Cartoonito va fi difuzat în fiecare zi, de la 9:00 la 15:00, numai pe Boomerang.

    Cartoonito este mai mult decât un program de televiziune dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani – este locul unde cei mici pot fi tot ceea ce visează. Cartoonito încurajează autenticitatea și personalitatea dezinvoltă, drept urmare le va oferi copiilor un spațiu distractiv și potrivit pentru a-și exprima propriile idei, un spațiu unde respectul, empatia și incluziunea sunt la ordinea zilei. Cartoonito va difuza seriale aflate în armonie cu principalele valori ale sale: creativitate, colegialitate, curaj și curiozitate.

    Filosofia care stă la baza Cartoonito a fost dezvoltată de mulți experți în educație timpurie. Cu ajutorul lor, am creat planul de învățare centrat pe om, un sistem educațional inspirat din psihologie și știință modernă. Pentru Cartoonito, învățarea centrată pe om înseamnă o atenție considerabilă acordată nevoilor și aptitudinilor preșcolarilor. 

    Grație pictogramelor și sloganurilor care vor apărea pe ecran în timpul producțiilor Cartoonito, telespectatorii vor putea identifica cu ușurință elementele învățării centrate pe om. Acestea vor simboliza atribute ca: perseverența, munca în echipă, adaptabilitatea, bunătatea, empatia, capacitatea de a asculta și creativitatea.

    Cartoonito va debuta în premieră la Boomerang cu următoarele seriale:

    „Thomas și prietenii săi”– locomotiva numărul unu din insula Sodor;

    „Lamput” – despre aventurile unei creaturi portocalii care își schimbă forma și ale savanților care o studiază;

    „Baby Looney Tunes” personajele consacrate Looney Tunes, precum Bugs Bunny și Tweety și aventurile lor de când erau bebeluși.

    În lunile următoare, sunt așteptate multe alte desene animate. În acest fel, preșcolarii și familiile lor vor face cunoștință cu personaje complet noi:

    „Batwheels” este un desen animat plasat în lumea universului DC. Personajele principale – Batmobil și Batgirl, Robin – întruchipează niște super-vehicule care salvează lumea la fel ca supereroii. Serialul arată Batmobilul, motocicleta lui Batgirl și mașina lui Robin printre multe altele. Mașinile sunt de fapt copiii care învață cu entuziasm să fie supereroi făcând asta cu entuziasmul specific vârstei lor. 

    „CoComelon” spune povestea unui băiețel numit JJ. Alături de frații și de prietenii săi, de Mami, Tati, Tataie și Mamaie, JJ ajunge să cunoască o lume plină de culoare cu ajutorul cântecelor simple. Preșcolarii pot fredona alături de JJ și de restul personajelor. CoComelon încurajează învățarea și explorarea lumii prin joc, punând accent pe valorile familiei, o abordare pozitivă a vieții și obiceiuri alimentare sănătoase.

    „Păianjenelul Lucas” spune povestea fermectorului păianjen Lucas. Eroului de numai patru ani îi place să cânte tot felul de cântece, iar pasiunea lui este să descopere lumea. Este înzestrat cu un talent care îi permite să ajungă în orice colț al casei: sare foarte sus și țese pânze. Locuiește într-o casă veche, victoriană, alături de Findley, o muscă cu inima mare, Avocado, un mic bulldog cu multă energie și Bodhi, un cameleon leneș.

    Premiera Cartoonito va avea loc pe 1 septembrie, începând cu ora 9.00. Animațiile vor fi difuzate zilnic, de la ora 9:00 la 15:00 numai la Boomerang.

    Bianca Bujor - Editor Coordonator

    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro

    Bianca Bujor - Editor Coordonatorhttps://www.radardemedia.ro
    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente