Connect with us

Emisiuni

Cascadă de poveşti captivante, cu Dan Perjovschi, la „Garantat 100%”

Avatar

Published

on

Cel mai cunoscut artist vizual din România vine duminică seara la Garantat 100%. Ediţia poate fi urmărită, ca de obicei, de la ora 23.00, la TVR 1.

 

Este cunoscut la nivel internaţional. Artist, desenator, caricaturist, scriitor, jurnalist şi autor de performance, toate stau în dreptul numelui său. Sibianul Dan Perjovschi a avut expoziţii în mai toate capitalele artistice ale lumii, de la Tate Modern, Londra până la MoMa, New York. În câteva ţări, Dan Perjovschi are expoziţii permanente pe zidurile unor clădiri importante ale capitalelor, cum ar fi Biblioteca Tehnică Naţională din Praga. Lucrările sale de artă reprezintă o combinaţie între desene, desene animate, artă brută şi graffiti. Prin tuşe simple şi doar câteva cuvinte, mesajele sale sunt îndreptate spre zona politică şi socială.

 

„Arta contemporană e tot ce ţine de vizual în ziua de azi, dar care trebuie să aibă o logică, un crez, o onestitate”, setează artistul vizual Dan Perjovschi parametrii în care se va purta discuţia la Garantat 100%, duminica aceasta. Pe 18 octombrie, la TVR 1, invitatul lui Cătălin Ştefănescu este cel mai cunoscut artist vizual din România, Dan Perjovschi.

 

„Aşa cum îi sunt desenele, aşa sunt şi momentele în care vorbeşte despre ele. E suficient să vezi unul singur, şi cauţi să le vezi pe celelalte, aşa cum te fură un film. Pentru că Dan Perjovschi vorbeşte, în felul său, despre fiecare dintre noi”, afirmă Cătălin Ştefănescu.

La Garantat 100%, Dan Perjovschi vorbeşte pe larg despre viaţa sa, despre ce înseamnă să te poţi desprinde de lumea frustrărilor moştenite din comunism, despre felul în care îşi dedică întreaga sa existenţă pasiunii şi credinţei în ceea ce face. Tot atunci vom afla părerea artistului „despre cum putem sau cum nu putem să fim cu toţii artişti, despre lumea de la noi şi lumea de prin alte părţi, într-o cascadă de poveşti care te captivează şi te fascinează. Nu trebuie să fii specialist în artă contemporană, nu trebuie să ai o pregătire specială, Dan Perjovschi ştie să povestească pe înţelesul tuturor!”, ne asigură gazda emisiunii Cătălin Ştefănescu.

 

Pe 11 octombrie, în prima ediţie a noului sezon al emisiunii Garantat 100%, Cătălin Ştefănescu l-a avut invitat pe medicul cardiolog Claudiu Stoicescu. Ediţia este disponibilă pe canalul oficial de Youtube al TVR.

 

Despre Garantat 100%

Cercetători cu reputaţie internaţională, medici, oameni de ştiinţă, artişti, sportivi, personalităţi din cele mai diverse domenii de activitate îşi dau întâlnire cu publicul TVR 1, în fiecare duminică seară. Fiecare dintre ei e o sursă de inspiraţie, un model, un personaj al unei poveşti de viaţă din care avem câte ceva de învăţat. „În fiecare seară de duminică, la TVR 1, vă aşteptăm la întâlnirea cu oameni care încearcă să ducă lumea înainte şi s-o facă mai bună, cu compatrioţi care nu şi-au pierdut nici demnitatea, nici speranţa!”, ne invită Cătălin Ştefănescu. Garantat 100% rămâne şi în acest nou sezon locul de întâlnire a unor personalităţi care ne dau, fiecăruia dintre noi, energie, încrederea şi puterea de a merge mai departe.

 

 

 

Comentarii

Emisiuni

O americancă, rudă cu Beyonce, îi uimește pe jurații X Factor cu povestea sa

Avatar

Published

on

            O apariție încă de la primii pași pe scena X Factor, în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, Lakeetra Knowels îi va uimi pe cei patru jurați cu povestea sa de viață!

 

Crescută în Statele Unite ale Americii, Lakeetra Knowels a început să cânte în biserică, încă din copilărie, însă viața și, mai ales iubirea, au determinat-o să se mute în Italia în urmă cu 13 ani. Chiar dacă relația nu a fost una de durată, americanca în vârstă de 46 de ani a rămas în Milano, unde predă muzica la o grădiniță.

 

Numele său, unul cu rezonanță în lumea muzicală internaţională, le-a atras atenția și juraților X Factor, așa că nu au putut să nu o întrebe dacă există o legătura între ea și Beyonce Knowels. „Sunt destul de sigură că suntem înrudite, va trebui să îmi sun bunica la noapte ca să îmi explice exact ce legătură de rudenie avem. Nu suntem atât de apropiate să ne vedem la adunări de familie, dar suntem rude”, a explicat amuzată americanca. Cum vor evalua cei patru jurați prestația sa, dar și ce alți concurenți vor urca pe scena X Factor, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a sezonului nouă.

Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

 

Așadar, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor, în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Toate măștile jos! Astăzi are loc Marea Finală Masked Singer România

Avatar

Published

on

             Au cântat, au dansat, au oferit detalii despre viața lor și au făcut spectacol costumate din cap până-n picioare. Ultimele 4 vedete se vor demasca în această seară, de la ora 20:30, în Marea Finală Masked Singer România. Una singură va pleca acasă cu trofeul și titlul de cea mai iubită mască.

 

În această seară, Leoaica, Panda, Corbul și Căpcăunul vor urca pentru ultima oară pe scena Masked Singer România și vor încerca să impresioneze cu momentele pregătite. Ca în fiecare săptămână, după fiecare prestație, publicul va vota cea mai bună reprezentație, iar masca ce va aduna cele mai multe voturi va fi desemnată câștigătoare.

Una dintre măști îl va bulversa total pe Codin Maticiuc, care va recunoaște că are o slăbiciune pentru o vedetă din România. „Trebuie să vă fac tuturor o mărturisire. Eu cred în destin și trebuie să vă spun că am o obsesie legată de o vedetă, o domnișoară pe care o urmăresc în online și nu numai. Și crezând în destin, mă gândesc cum ar fi dacă chiar ea s-ar ascunde sub această mască. Este efectiv slăbiciunea mea și cred că în fața noastră, pe scenă, se află Corina Caragea. E feblețea mea, o recunosc în premieră, n-am mai spus asta până acum”, va spune Codin după ce masca va oferi indicii noi despre ea.

 

Ce au pregătit cele patru măști pentru Marea Finală Masked Singer România și cum vor reacționa detectivii Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu atunci când vor vedea ce vedete se ascund sub măștile Leoaicei, Căpcăunului, Corbului și ursului Panda, aflăm în această seară, de la ora 20:30, în Marea Finală a celui mai secretos show de televiziune.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Vineri, la Prima TV, „Alege Rețeta Națională” ajunge la Roma

Avatar

Published

on

              Vineri, 30 octombrie, la Prima TV, de la ora 20.00, „Alege Rețeta Națională”- prima competiție de preparate tradiționale, ajunge la Roma, la… Mica Roma. Maestrul Horia Vîrlan va poposi pe rând în Mehedinți, Maramureș și Mureș.

 

Îi vom cunoaşte pe cei trei concurenți tineri și super-talentați, pasionaţi de bucate tradiționale, nemăsurată, la fel ca pofta de mâncare a lui Horia Vîrlan. Cine va da săptămâna asta Rețeta Națională ? Aflăm mâine, de la 20:00, numai la Prima TV. Și tot atunci, Alege Rețeta Națională ajunge în… Mica Roma, unde sunt puse pe masă bucate de n-au văzut nici măcar italienii!

Alege rețeta națională se vede la Prima TV în fiecare vineri, de la ora 20.00, și este prima competiție de gătit preparate tradiționale, în care concurenții se notează reciproc, iar juratul Horia Vîrlan are drept de veto prin propriile lui note, care pot răsturna oricând clasamentul.

 

Alte informaţii despre Alege Rețeta Națională se găsesc pe Facebook la adresa:                                https://www.facebook.com/Alege-Reteta-Nationala-114001333727817/

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending