Connect with us

Evenimente

Castigatorii Cerbului de Aur vor urca pe scena intr-un show aniversar!

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Festivalul Internaţional se deschide cu o seară de gală dedicată lor.

Pe 29 august, Cerbul de Aur dă viață scenei din Piaţa Sfatului cu un spectacol consacrat artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România.

Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurențiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach.

Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.

„Gala care deschide, în acest an, Festivalul, va fi una  dintre cele mai emoționante componente  ale ediției aniversare. Momentele care o alcătuiesc vor trezi, cu siguranță, amintirile celor care au urmărit „Cerbul de Aur” de-a lungul edițiilor anterioare și vor reprezenta o adevarată galerie de portrete a artiștilor de valoare care au urcat pe podiumul acestui eveniment organizat deTeleviziunea Română. Va fi un adevărat festin pentru iubitorii muzicii românești de calitate!”, a dezvăluit Smaranda Vornicu, Directorul Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

Alături de ei, o vom revedea pe artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediție a Cerbului de Aur, în anul 1969. Legendă a muzicii italiene, Gigliola Cinquetti va deschide seria recitalurilor din prima seară a Festivalului.

În seara inaugurală vor mai susţine recitaluri Andra, laureată a ediţiei din 2005 şi interpretul de fado Paulo Braganza, care va aduce parfumul ritmurilor lusitane pe scena Cerbului. Artistul portughez ne va oferi un moment inedit de neuitat prin interpretarea unor piese din repertoriul Mariei Tănase în registrul unic al muzicii fado.

Reprezentanții României la cea mai recentă ediție Eurovision, trupa The Humans, vor cânta, în premieră, două piese proaspăt înregistrate în studio, dar și câteva melodii care au rămas în memoria edițiilor anterioare ale Cerbului de Aur.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Iubitorii de sport, natura si muzica sunt asteptati la Prima editie a festivalului “Sambata X3”

Published

on

 

In perioada 26-28 iulie, Gradina Ielelor din Sambata de Sus, isi va deschide portile pentru a primi miile de iubitori ai sportului, naturii si muzicii de calitate la cel mai mare festival care  imbina armonios elemente de entertaiment si lifestyle: muzica live, gastronomie romaneasca, sport si activitati in aer liber, activitati culturale, de protectia si conservarea mediului, de responsabilitate sociala.

 

Organizatorii festivalului isi propun sa aduca impreuna amatorii de festival si sportivii iubitori de alegare montana, cross, airsoft si montain bike, in cadrul unei atmosfere de socializare si entertainment, de care se poate bucura intreaga familie. Nu vor lipsi ingredientele de succes ale unui festival: muzica live, zona de food si multe ateliere de creatie dedicate, deopotriva, si celor mari si celor mici.

Aerul curat, cele 6 hectare ale Gradinii Ielelor, locul unde se va desfasura festivalul,infrastructura demna de marile festivaluri internationale: apa curenta, energie electrica,  statie de epurare, 3 lacuri artificiale, sistem de drenaj prin canale colectoare, toalete moderne la standarde europene in container sanitar, container dusuri, vor oferi participantilor o experienta unica alaturi de cei dragi.

 

“Ne-am dori sa creionam un festival care sa aduca impreuna familiile, un festival unde pot veni sa se bucure de muzica, miscare, natura dar si de siguranta si de o atmosfera linistita. In peisajul festivalurilor cred ca era nevoie de un astfel de concept, pentru ca, in acest moment, sunt foarte multe festivaluri de nisa, fie ca vorbim de muzica house, electric music sau rock. Noi am vrut sa oferim o alternativa pentru intreaga familie”, a declarat Lucian Savoiu, unul dintre organizatorii Sambata X3.

Cu o investitie de sute de mii de euro in infrastructura si amenajare, Gradina Ielelor poate acomoda mii de oameni care vor regasi in mijlocul naturii comfortul dorit si de cei mai exigenti dintre participanti:

 

Ø  Zone umbra naturala / copaci

Ø  Zona campare gratuita 15.000 mp

Ø  Parcare gratuita

Ø  Energie elctrica

Ø  1 scena de 6 x 7 ptr concerte pe timp de zi

Ø  1 scena mare de 10 x 10 pentru concerte pet imp de noapte

Ø  Iluminat perimetral

Ø  Iluminat ambiental

Ø  Gard imnprejuitor

Ø  Ambulanta permanenta

Ø  Punct de prim ajutor in interiorul festivalului

Ø  Paza firma specilatizata atat interior cat si exterior

Ø  Pct acces festival

Ø  Instalatie de canalizare de 400 ml

Ø  Statie de epuarare proprie de 15.000 lt

 

Gradina Ielelor va gazdui baruri, foișoare, scene permanente,  zone de relaxare, zone amenajate pentru copii, dușuri și toalete. Capacitatea de campare este de pana la 1.500 de corturi, in regim gratuit. Organizatorii au incheiat parteneriate cu companii care vor inchiria, in cadrul locatiei, celor care nu doresc sa isi aduca de acasa: corturi pentru campare, biciclete pentru mountain bike si echipamente complete de airsoft.

 

Iubitorii de alergare montana si cross, MTB si airsoft, amatori sau profesionisti, sunt asteptati sa se  inscrie la competitiile organizate in cadrul Festivalului  SX3

Timp de trei zile, Sambata de Sus va fi un centru important al sportului  și distracției pentru participantii de toate varstele. Specialisti in cele trei discipline sportive au gandit trasee cu diferite grade de dificultate, astfel incat sa raspunda cerintelor celor mai putin antrenati dar si sportivilor de performanta.

 

Cursele de alergare montana si cross sunt concepute pentru diferite distanțe și adaptate pentru diferite grupe de varste, astfel incat intreaga familie sa faca miscare si sa se bucure de aerul curat de munte. Celor mai mici participanti, dar si amatorilor de distractie, organizatorii le-au pregatit o cursa de 1 KM , respectiv Family Music Run, o cursa de 3 km pe ritmuri muzicale. In functie de gradul de pregatire, ceilalti participanti se pot inscrie la una dintre cele 2 curse de alergare, respectiv 10 km și 21 km (half marathon). Partener oficial al curselor de alergare montana și cros este Federația Romana de Atletism.

 

Cursele MTB se vor desfasura pe trasee de 20, respectiv 40 de km, cu grade diferite de dificultate, pentru a spori  intensitatea acestor competitiei.

Iubitorii de adrenalina oferita de practicarea Airsoft vor avea parte de o experienta inedita. Inscrierile sunt deschise pentru o competitie in stil militar, din care nu vor lipsi numeroase provocari, trageri la

tinta fixa, cursa cu obstacole in echipa de 5 tragatori.

Competițiile sportive se vor desfasura pe suprafata a 3 localitati: Sambata de Sus, Lisa si Dragus intr-un areal de peste 1.000 ha.

Cei care doresc sa se inscrie la competitiile sportive sau vor mai multe informatii despre festival o pot face accesand: https://sambatax3.ro/

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

CARLA’S DREAMS: „Nocturn” – o producție impresionantă, o adevărată desfășurare de forțe

Published

on

 

Sâmbătă seara, Romexpo a fost plin de oameni veniți să îi vadă live pe artiștii lor preferați. După trei concerte sold out la Arenele Romane, Carla’s Dreams au cântat pentru prima dată la Romexpo, în fața a 8500 de fani, în super show-ul “Nocturn”, o experiență începută în online cu multe piese și testimoniale lansate de-a lungul a 200 de zile, precum „Ne topim”, „Itsova”, „Ca benzina”, „Luna” și care a continuat cu un eveniment pe care publicul nu îl va uita prea curând. 

În deschiderea show-ului, au cântat Mark Stam și Vanotek împreună cu Lori, Mikayla și Muse Quartet.

 

„Nocturn” – o producție impresionantă, o adevărată desfășurare de forțe

„Nocturn” este evenimentul cel mai grandios al unui artist român, cu o producție impresionantă de care s-au ocupat peste 100 de oameni, cu scenă de 62 de metri liniari, 350 de mp de led, 4 kilometri de cablu, 1000kw consum, 400 de lumini, cu cel mai puternic sistem de sonorizare din țară, 20 de tiruri cu echipamente, grafică dedicată.

„Sunt onorat să produc show-ul „Nocturn”, primul concert Carla’s Dreams de la Romexpo, un eveniment grandios pentru un artist care surprinde de fiecare dată. Mi-am propus un spectacol complex, cu multe elemente și efecte care să asigure o experiență completa pentru fani și cred că am reușit: de la lumini, lasere, visuals, până la scenografie, sonorizare impecabilă și scena impresionantă”, a declarat George Carabelea, producătorul concertului „Nocturn”.

Din punct de vedere al scenografiei, conceptul show-ului „Nocturn” a fost unul industrial, cu multe cuști retroluminate în care au apărut pe rând dansatori sau instrumentiști și cu ventilatoare în fundalul scenei. Un alt element scenotehnic impresionant a fost cercul central de lumini care cobora deasupra scenei.

De asemenea, band-ul a fost acompaniat de o orchestră simfonică: viori, violoncele, viole, trompete, trombon, tenori, dar și de o trupă de percuționiști pe butoaie.

 

Vedete invitate pe scena de la Romexpo

Invitații speciali ai concertului „Nocturn” au fost Antonia, alături de care au cântat „Te rog”, dar și o piesă în premieră, „Anxietate”. Împreună cu Delia, Carla’s Dreams au cântat „Inima” și super-hitul „Cum ne noi”. Multă energie din partea publicului s-a simțit de asemenea alături de alți invitați, precum Deliric cu piesa „Dependent” și Blacklist cu „Tequila”.

Piesa „Ne bucurăm în ciuda lor” a fost reinterpretată într-o variantă aparte, cu influențe internaționale, cu orchestră simfonică. Din setlist-ul de la concert nu au lipsit nici „P.O.H.U.I”, „Născuți în Moldova”, „Până la sânge”, „Imperfect” sau „Eroina”.

Emoționante au fost și momentele în care publicul a fost cu sufletul alături de cei de la Carla’s Dreams cântând la unison piesa „Unde”, dar și când fanii au ridicat, la piesa „Luna”, un banner alb uriaș cu mesajul „Nocturn”. Nu au lipsit elementele și efectele speciale de scenă, lasere, lumini, foc de artificii grandios la final.

Concertul „Nocturn” al celor de la Carla’s Dreams a fost organizat de Global Records și BestMusic Live Concerts și susținut de KFC, George, primul banking inteligent, Nivea, VOLT, Black Cab, Antena 1, Radio ZU și ZUTV.

Scenotehnica a fost asigurată de Arena Events, visuals NRG Moldova, efecte pirotehnice Pyro Events și laserele KLS Lasers.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

La ce trucuri apeleazã Elena Gheorghe pentru concertul de la Sala Palatului

Published

on

 

Mai sunt doar câteva zile pânã la super concertul de muzicã armãneascã pe care Elena Gheorghe îl va susţine pe data de 23 mai la Sala Palatului, aşa cã artista a intrat în linie dreaptã cu ultimele pregãtiri. Pe lângã orele petrecute în sala de repetiţii, Elena acordã în aceastã perioadã o importanţã foarte mare corzilor vocale și condiției fizice.

Astfel, de câteva zile, artista şi-a schimbat puţin tabieturile: “Chiar dacã îmi place sã îmi încep dimineaţa cu o cafea bunã, în ultimul timp am renunţat la ea, tocmai pentru a evita deshidratarea, al cãrei impact îl resimt imediat la nivelul corzilor vocale. Ba chiar am şi un truc, pe care îl folosesc înainte de concerte: consum mai multe acadele, despre care se ştie cã ajutã fantastic la stimularea glandelor salivare, care, la rândul lor hidrateazã corzile vocale. Iar de când am descoperit acadelele de la farmacie, fãrã zahãr, nu pot decât sã spun cã sunt foarte fericitã”, povesteşte Elena.

Acestea nu sunt însã singurele trucuri la care cântãreaţa apeleazã înaintea marilor concerte. Elena are şi un preparat pe care îl consumã înainte de a urca pe scenã, același pe care îl consuma și Elvis Presley. “Se cheamã chiar The Elvis Smoothie şi este fãcut din combinaţia preferatã a acestuia: bananã şi unt de arahide. Eu adaug câteodată şi puţinã ciocolatã neagrã şi o canã de lapte de migdale neîndulcit. E o bãuturã delicioasã şi în cazul meu funcţioneazã de minune, mai ales cã e cunoscut faptul cã banana, în combinaţie cu ciocolata neagrã alungã emoţiile! Pentru cã da, trebuie sã recunosc,  am emoţii mari pentru tot ce se va întâmpla pe 23 mai!”, a mai dezvãluit artista.

Pe 23 mai,  Elena Gheorghe va susține un concert de muzică armânească la Sala Palatului, având invitați unul și unul: Gicu Coada, Sirma Guci, Steaua di Vreari etc. Dupã succesul înregistrat cu piesa “Luna Alba”, care a depãşit 15 milioane de vizualizãri pe YouTube, Elena va lansa pe 23 mai şi un nou album de muzicã armãneascã, care va conţine 11 piese.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending