Premieră TV
Cătălin Măruţă revine în grila de toamnă PRO TV cu „ești de 10 La Măruță”

Din 28 august, ești de 10 La Măruță! În cei 10 ani, Cătălin Măruță a spus mii de povești de viață, a prezentat personalități din toată lumea, a ajutat zeci de oameni și a adus în fiecare zi divertismentul în casele telespectatorilor.
La Măruță a devenit astfel cea mai longevivă emisiune zilnică live de la PRO TV și va continua și în acest sezon să se ridice la așteptările românilor și să le prezinte zilnic, de luni până vineri, de la ora 15:00, subiecte de actualitate din showbiz, familii frumoase, oameni de nota 10 cu care ne mândrim, artiști consacrați, dar și aflați la început de drum.
”Abia aștept începutul noului sezon La Măruță! Această emisiune face parte din viața mea de 10 ani. Mă emoționează această aniversare, e un sfert din viața mea. Zi de zi în direct în fața românilor… În tot acest timp, am trecut prin multe atât eu, cât și telespectatorii mei. Unii dintre ei îmi scriu că, la fel ca mine, în această perioadă s-au căsătorit și au făcut copii, iar cei mici sunt noua generație de telespectatori fideli. Parcă ne-am cunoaște de foarte mult timp. Atunci când mă întâlnesc pe stradă cu oameni care mă salută călduros, mi se pare că avem foarte multe în comun și sunt fericit pentru acest lucru. Începând din 28 august, ne vedem din nou, zilnic, de la ora 15:00, să ne relaxăm împreună, să zâmbim, să ne bucurăm că facem parte din acest grup mare de prieteni.”, a spus Cătălin Măruță despre noul sezon al emisiunii.
Echipa La Măruță pregătește un sezon de neuitat și este gata să le aducă telespectatorilor în fiecare zi divertisment pur și foarte multe surprize.
Foto Credit: PRO TV
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Sport2 săptămâni ago
La ce post TV vedem meciul ROMÂNIA – FINLANDA
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13-19 Iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE4 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 12 iunie 2022