Connect with us

Spectacole

CATENA RACING TEAM – „Cea mai bună companie privată în sport corporatist” la Gala Premiilor Revistei PIAȚA FINANCIARĂ 2017!

Published

on

Reclame

Marți seară, în cadrul celei de-a 22-a ediții a Galei Premiilor Revistei Piața Financiară, eveniment organizat de FINMEDIA și Revista „Piața Financiară”, Catena Racing Team – cel mai titrat, performant și mai numeros club polisportiv al unei companii (președinte Dr. Farm. Radu George), a fost distins cu premiul „Cea mai bună companie privată în sport corporatist”.

 

La gala în cadrul căreia au fost evidențiate și recompensate realizările notabile din sectorul financiar și din cel al economiei, au fost acordate o serie de premii și trofee ce au răsplătit și performanțele sportive ale reprezentanților companiilor.

 

Trofeul pentru „Cea mai bună companie privată în sport corporatist” a fost înmânat reprezentanților Fildas și Catena, toți membri ai staffului Catena Racing Team, majoritatea și membri fondatori, veritabili campioni, medaliați și performeri la mai multe discipline sportive:

  • Daniel Marin – Director Financiar Fildas-Catena, Vicepreședinte şi membru fondator Catena Racing Team
  • Simona Dumitrescu – Asistent Farmacie Catena, membru Catena Racing Team, locul II la ediția 2017 a Maratonului de la Polul Nord, cea mai dificilă competiție de acest gen din lume
  • Daniel Ioniță – Coordonator I.T. Catena, membru consiliul director si fondator Catena Racing Team
  • Ovidiu Gorcea – Economist Fildas Trading, membru consiliul director Catena Racing Team

 

Lansată oficial în urmă cu 3 ani, pe 6 septembrie 2014, cu ocazia unei curse de Mountain Bike, Catena Racing Team este o echipă polisportivă formată exclusiv din angajaţi şi colaboratori ai firmelor Fildas, Catena şi Tonica Group, cu toţii pasionaţi de sport şi de mişcare în aer liber. Este cel mai mare club sportiv al unei companii din România, cu peste 1.000 de membri activi în prezent. Iar cum brandul Catena înseamnă munca unei echipe cu adevărat unite, succesul în sport nu avea cum să se lase aşteptat. „La început a fost un vis, iar acum este o realitate. S-au împlinit deja 3 ani de la prima cursă MBT. Prima cursă din viaţa mea şi mai ales prima participare a membrilor clubului nostru la o competiţie. Atunci s-a născut ideea celui mai mare club corporatist cu un palmares uluitor. Sunt 3 ani de victorii, autodepăşiri, competiţii, dar mai ales de prietenie şi bună dispoziţie” – a spus Dr. Farm. Radu George, vicepreşedinte Fildas-Catena şi Președinte Fondator al Catena Racing Team, proiect demarat ca o extensie a conceptului de sănătate prin sport şi de asociere a brandului Catena cu practicarea mişcării în aer liber.

 

Catena Racing Team promovează, în primul rând, valorile după care se ghidează întreaga echipă a Fildas și Catena: ambiţie, respect şi o colaborare excelentă între membri pentru atingerea obiectivelor. În cei trei ani de activitate, palmaresul Catena Racing Team este unul impresionant: peste 250 de podiumuri, cu medalii de aur, argint şi bronz, cu premii și trofee în campionatele corporatiste de fotbal și tenis de masă. În plus, pe lângă competiţiile intercluburi la care participă (și câștigă!), Catena Racing Team a inițiat și organizat propriile campionate naționale de fotbal și handbal feminin.

 

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Reality Show16 ore ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?5 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

AUDIENȚE TV7 zile ago

Niciun păcat nu rămâne neplătit! Telespectatorii au ales aseară CLANUL! Serialul a fost lider absolut de audiență

A-Z NEWSo săptămână ago

Fabio Nita vine la DEEA Spot Light

Reality Showo săptămână ago

Un concurent eliminat de la SURVIVIOR a ptrimit șansa supremă sa fie primit în compegtiție! Cine este acesta?

ENTERTAINMENTo săptămână ago

3 Sud Est lansează „În camera ta”, parte din coloana sonoră a filmului „Retreat VAMA VECHE”

Facebook

Advertisement

IN Trending