Cleopatra Stratan și Edward Sanda au acceptat provocarea lansată de Antena 1 și au mers pe Drumul Soarelui la America Express. Suma cu care producătorii au reușit să-i convingă nu este deloc una modestă, dar nu ei sunt cei mai bine plătiți concurenți. Dat fiind faptul că abia au fost eliminați din competiția pentru marele premiu de 30.000 de euro, am făcut calculul și vă prezentăm cu câți bani au plecat acasă, scrie CANCAN.
Artista și-a cunoscut soțul la vârsta de 11 ani, în 2014, când susținea un concert la Caracal, organizat de primăria orașului. Cel cu care avea să ajungă la altar avea 16 ani și cânta piesele lui Smiley. Cei doi nu și-au vorbit atunci. Ulterior, s-au reîntâlnit în 2018, când aveau să pună bazele unei colaborări profesionale. Ulterior, au început o relație, iar în 2021, când fiica lui Stratan avea 18 ani, s-au și cununat civil.

Onorariul primit de Cleopatra Stratan și Edward Sanda la America Express
Potrivit speculațiilor apărute în presă, Cleopatra și Edward au fost remunerați cu 1.500 de euro (fiecare) pentru fiecare etapă (săptămână). Dat fiind faptul că în ediția difuzată miercuri seară au fost eliminați, tocmai au încheiat săptămâna a treia. Ca urmare, au luat 1.500 euro x 3 = 4.500 euro fiecare, deci 9.000 de euro împreună.
Cursa de bilanț care a avut loc în ediția difuzată pe 8 noiembrie i-a făcut să-și ia „adio” de la sezonul 6 al emisiunii America Express. Au avut o provocare dificilă, au fost amenințați cu pistolul, dar tot au continuat cursa. Entuziasmul lor scăzut i-a făcut să ajungă ultimii la Irina Fodor și să primească totemul roșu:
Cine sunt cei mai bine plătiți concurenți de la America Express
CANCAN.RO a aflat exact cine sunt cei mai bine plătiți concurenți din cursa Drumul Soarelui. Nici nu era loc de îndoială că Alexia Eram și Aris Eram vor primi cele mai mari sume. Fiind copiii celebrei prezentatoare de la PRO TV, cei de la Antena 1 nu s-au uitat la bani și le-au oferit un onorariu de 2500 euro/ediție. Nu, nu împreună, ci fiecare câte 2500 euro.
Amintim faptul că o ediție de America Express, adică un episod, se filmează în trei zile. Bonus: se spune că cei doi ar urma să ajungă chiar în marea finală America Express. Așadar, și dacă nu vor pleca acasă cu cei 30.000 de euro alocați marelui premiu, copiii Andreei Esca tot vor primi câteva zeci de mii de euro pentru prestația lor.
- Garry Kasparov revine la București pentru cea de-a doua etapă a Grand Chess Tour 2025
- Meciul Zilei: Lazio – Parma! Meci tare pentru Chivu
- Chery se lansează oficial în România, prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA
- Strălucire, Eleganță și Celebrități la Summer Gala – Premiile Radar de Media All Stars 2025
- Hot sa fii, noroc sa ai! – Premiera