Connect with us

CNA

Ce posturi TV au fost amendate de CNA?

Published

on

Foto Credit: CNA
Reclame

Întrunit în ședința publică din data de 16.05.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul România TV cu amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, la difuzarea emisiunii „România de Poveste”, ediția din data de 19.03.2023 (titlu afișat: „Martor în instanță: Useristul a dat bani protestatarului șef”) [„În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”].

De asemenea, Consiliul a decis să aplice o somație publică postului Prima Tv pentru modul în care a difuzat inserturile grafice în timpul transmisiunii în direct a partidei de fotbal dintre România și Belarus din data de 28.03.2023. CNA a constatat că radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 109 din Codul audiovizualului.

În aceeași ședință, Consiliul a hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate pentru spotul TV aferent campaniei de promovare a suplimentului alimentar „Dermaten”, difuzat fără a se respecta dispozițiile art. 120 alin. (1) și (3) din Codul audiovizualului, potrivit cărora „(1)Sub rezerva derogărilor prevăzute de legislaţia comunitară şi naţională aplicabile produselor şi suplimentelor alimentare şi apelor minerale naturale, informaţiile prezentate nu trebuie să le atribuie proprietăţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane şi nu trebuie să sugereze astfel de proprietăţi. (…) (3) Nu se vor atribui alimentelor proprietăţi pe care acestea nu le posedă”  (monitorizare: 20-26.03.2023 și 10-16.04.2023).

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
AUDIENȚE TV3 zile ago

Spania a câștigat EURO 2024, în direct la PRO TV! Peste 2.9 milioane de telespectatori au urmărit finala care a fost lider absolut de audiență

AUDIENȚE TV5 zile ago

Anglia a învins Olanda și va juca finala EURO 2024 contra Spaniei, duminică, în direct la PRO TV și pe VOYO!

Reality Show5 zile ago

Premieră la Insula Iubirii în cel de-al optulea sezon al reality show-ului de la Antena 1: partenerii au fost despărţiţi fără să apuce să îşi ia rămas bun

Premieră TV5 zile ago

PREMIERĂ Noul sezon Atletico Textila revine la PRO TV ”Liga 2, pregătește-te de noi”

Reality Show5 zile ago

Delia şi Liviu câştigătorii celui de-al nouălea sezon Mireasa şi ai premiului în valoare de 40.000 de Euro

Emisiuni6 zile ago

Cristina Bâtlan, o femeie de afaceri de succes, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminica aceasta

Serialeo săptămână ago

Valentin Teodosiu, rol important în noul serial TĂTUȚU`! „Personajul meu este cel mai de temut al vremii”

Reality Showo săptămână ago

Declaraţie şocantă la Insula Iubirii: „Ne-am despărţit de 37 de ori!”

Cinemao săptămână ago

Festivalul „Saptamana Comediei”, la final. Teatrul de Comedie pleaca acasa cu 3 premii.

Emisiuni2 săptămâni ago

Serghei Mizil vine duminica aceasta la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Analize Audiente TV2 săptămâni ago

4.9 milioane de inimi au bătut la unison în fața televizoarelor pentru Generația de suflet a Naționalei! PRO TV lider absolut de audiență cu cifre record

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending