A-Z NEWS
Cea mai mare berărie din estul Europei comunică prin Geometry Global
Berăria H, cea mai mare berărie din estul Europei, va fi deschisă în curând la Bucureşti. În urma pitch-ului dintre 7 agenţii, contul de comunicare al berăriei a fost câştigat de Geometry Global, scrie Daily Business.
Agenţia se va ocupa de comunicarea contului de comunicare, care implică strategie, poziţionare, identitate, lansare şi promovare.
Berăria H se va deschide în Herăstrau, în locul centrului comercial Pavilion H şi va avea până la 2.000 de locuri. Sub conceptul de berărie-restaurant, va găzdui atât concerte cât şi piese de teatru, fiind un mix între viaţa socială, culturală şi culinară, unde berea este prilejul întâlnirii.
„Berăria H va fi un loc pentru toată lumea. Nu am complicat lucurile, ci am livrat mesajul şi filozofia de brand aşa cum am simţit-o atât ca specialişti, cât şi ca vestiţi consumatori.
Intern a avut loc o preselecţie a ideilor creative din care a rezultat un mix de comunicare pe care abia aşteptam să-l facem public odată cu lansarea berăriei. Bătălia câştigării pitch-ului a fost pe partea de creaţie. Pregătiţi-vă pentru mesaje puternice în toate mediile şi… bere rece în H!”, a declarat Mihai Fetcu, creative director, Geometry Global, despre câştigarea contului de comunicare.
Echipa de creaţie, strategie şi implementare a Geometry Global este formată din Mihai Fetcu (Creative Director), Ştefan Vasilachi (Head of Art), Marius Matei (Senior Copywriter), Răzvan Ludu ( Senior Art Director), Marina Cordun (Senior Copywriter), Claudia Pascu (Senior Art Director), Mihaela Bourceanu (Client ServiceDirector), Radu Glonţ (New Business Director), Florentina Ciocanea (BTL Senior Account Manager), Alina Buzatu (Head of Strategy), Cristina Ungureanu (Communication Planner). Marketing manager al Berariei H este Catalin Popovici.
- PREMIILE RADAR DE MEDIA5 zile ago
VOTEAZĂ-ȚI FAVORIȚII. PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!o
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- TuVotezio săptămână ago
SONDAJ NAȚIONAL – Care este cel mai frumos oraș din România
- Social3 săptămâni ago
ANIVERSARE: Publicația RADAR DE MEDIA împlinește 15 ani de când s-a lansat!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 30 septembrie – 06 octombrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Seriale5 zile ago
Dezvăluiri șocante în episodul din această seară al serialului „Inimă rebelă” de la Kanal D care a captivat inimile tuturor telespectatorilor de la primul episod !
- Digital2 săptămâni ago
PROMOȚIE UNICĂ DE PE PIAȚĂ LA ADVERTORILE SEO – Tu alegi prețul pentru cantitatea dorită
- Emisiuni2 săptămâni ago
Un actor a câștigat primul mare premiu de 50.000 de lei la „The Floor”
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
MasterChef România, lider absolut de audiență! În această seară, un concurent primește șorțul de aur
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRIMA TV săptămâna 30 septembrie– 06 octombrie 2024
- Grila de programeo săptămână ago
Noutățile lunii Octombrie 2024 la Disney Channel și Disney Jr.
- Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Cristian Ușurelu a primit aseară șorțul de aur! MasterChef România a fost, din nou, lider incontestabil de audiență!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ACASA TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Seriale6 zile ago
Viața pe muchie de cuțit, astăzi în „Inimă rebelă”, serialul difuzat, la Kanal D
- Program TV6 zile ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 04 – 10 octombrie 2024