Connect with us

Reality Show

Cea mai mare dorință a unei familii formate din doi părinți și nouă copii va fi împlinită mâine de echipa Visuri la cheie!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Miercurea aceasta, de la 20:30, Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia și Valentin Ionașcu ajung la Pitești, la o familie frumoasă, unită, cu nouă copii care, în ciuda greutăților, nu încetează să zâmbească și să lupte pentru visurile lor. Echipa Visuri la cheie va face mâine cunoștință cu cei 11 membri ai familiei Deaconu, cărora le va împlini una dintre cele mai mari dorințe, aceea de a avea o locuință complet renovată și utilată, pentru un viitor mai bun.

Patryciea și Marius Ion au nouă copii extraordinari, cu vârste cuprinse între 2 ani și 19 ani și cu ocupații diferite, însă cu aceeași bucurie de a studia, de a face sport și de a ajuta alți copii care au nevoie. Situația financiară a familiei nu este una foarte bună, însă cei doi soți au făcut întotdeauna totul pentru copiii lor, au încercat să le ofere un cămin, un loc în care să se poată dezvolta frumos, să poată învăța și să se poată juca fericiți. Le-au explicat mereu ce înseamnă dragostea de semeni și bunătatea, plăcerea de a dărui, chiar din puținul pe care ei îl au.

Copiii sunt studenți sau elevi, au rezultate foarte bune la școală, merg la olimpiade, au obținut medalii la campionate de karate atât naționale, cât și internaționale, și fac voluntariat la Fundația Salvați Copiii. Sunt o familie unită, cei mici se strâng într-o cameră și se sfătuiesc atunci când au probleme, mai ales sub îndrumarea celor mari. Ei învață pe o măsuță sau pe pat, dar îi ajută faptul că programul lor este diferit, așa că fac cu rândul.

Părinții au ținut foarte mult la intimitatea copiilor, de aceea au stat câte doi în cameră, iar Patryciea și Marius au stat în sufragerie împreună cu cei trei copii mici. Aceștia merită un mediu mai bun în care să locuiască și în care să poată face mai mult bine în jurul lor, iar miercuri acest lucru se va întâmpla cu ajutorul echipei emisiunii.

Doi părinți, nouă copii, 11 visuri ajung, în sfârșit, acasă, mâine, de la 20:30, la Visuri la cheie!.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

Săptămâna marii finale Ferma – Un nou început! În ediția de astăzi, familiile concurenților intră în fermă!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Șase concurenți luptă săptămâna aceasta pentru titlul de fermierul anului și premiul în valoare de 50.000 mii euro. După aproape trei luni de muncit de dimineata până seara, pe cei șase îi despart doar 3 zile de marea finală! Diana Belbiță, Otniela Sandu, Cătălin Moroșanu, Cătălin Zmărăndescu, Florin Pastramă și Marius Crăciun sunt semifinaliștii show-ului, iar în această seară vor avea parte de mare surpriză: familiile lor vin în vizită, iar pentru mulți dintre ei va fi o revedere plină de emoții.

 

Duelul pentru rolul de fermier șef va fi, de data aceasta, unul încărcat de semnificații, pentru că susținători vor fi chiar membrii familiei concurenților. Cine vor fi cei doi care se duelează pentru șefia în fermă? Pe cine a lăsat Ioana Filimon în scrisoarea sa: face alegerea previzibilă sau îi va surprinde pe toți? Tensiunea va fi cu atât mai mare, cu cât duelul din această seară este cu eliminare!

 

În aceasta seară, de la 21:30, telespectatorii vor afla ce părere are mama lui Pastramă despre Brigitte, cum a fost revederea lui Zmărăndescu cu Matilda, dar și cine va fi concurentul eliminat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Diana Belbita sau Ioana Filimon? Cine va părăsi ferma în această seară?

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Otniela l-a salvat pe Florin Pastramă de la duel și i-a asigurat locul în semifinală, însă drumul în fermă pentru una dintre fetele din grupul fermierilor se va opri chiar în această seară. Ioana Filimon și Diana Belbiță se vor lupta în arena de duel pentru a-și asigura un loc în semifinală, alături de Zmărăndescu, Moroșanu, Marius Crăciun și cei doi bandiți, Florin Pastramă și Otniela.

După 16 săptămâni de show, mandatul Otnielei de fermier este cel mai tensionat. Zmără și Moro au intrat în razboi deschis cu Otniela, spunându-i: „Ești cel mai leneș fermier.”

 

Editia Ferma – Un nou început! de miercuri seara a fost lider de audiență!

Miercuri seara, Ferma – Un nou început! a fost lider de audiență pe toate segmentele de public: comercial, urban și national. La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 – 49 de ani, PRO TV a condus topul cu 9.6 puncte de rating și 28.5% share, spre deosebire de televiziunea de pe locul secund, ANTENA 1, care a obținut numai 5.5 puncte de rating și 16.3% share.

În această seară, de la 21:30, vom afla care vor fi cei șase concurenți care au ajung în semifinala Ferma – Un nou început!

Edițiile Ferma – Un nou început! de săptămâna aceasta sunt disponibile integral pe protvplus.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Otniela, primul “bandit” care ajunge fermier șef! 16 săptămâni – atât le-a luat bandiților să preia conducerea fermei

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Otniela și Florin Pastramă au reușit să-i scoată din minți pe toți cei rămași în show. Planurile și strategiile vechilor fermieri au fost date peste cap de cei doi bandiți.

Otniela și Pastramă sunt la cârma fermei, iar cei doi fac jocurile în această săptămână, în timp ce Zmărăndescu și Moroșanu sunt conștienți că unul de-ai lor va pleca acasă la sfârșitul săptămânii, plecare care le asigură banditilor un loc mai aprope de finală și marele premiu de 50.000 mii euro.  

Cu toate că Otniela și Pastramă au avut și momente în care s-au certat și s-au trădat unul pe celălalt, plecarea lui Brigitte și gândul că sunt de la început împreună i-a unit și mai tare pe cei doi acum, pe final. Revoltați de faptul că săptămâna aceasta sunt conduși de Otniela, fermierii vor să ii dea o lecție noului fermier șef, sabotând-o prin orice mijloace posibile.

 

Editia Ferma- Un nou început! de marți seara a fost lider de audiență!

Marți seara, Ferma – Un nou început! a fost lider de audiență pe toate segmentele de public: comercial, urban și national. La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 – 49 de ani, PRO TV a condus topul cu 9.0 puncte de rating și 25.3% share, spre deosebire de televiziunea de pe locul secund, care a obținut 7.5 puncte de rating și 21.2% share. Peste 1.6 milioane de români au urmărit minut de minut ediția de marți seara.

În aceasta seară, de la 21:30, vom afla care vor fi servitorii, dar și pe cine va trimite Otniela la duel.

Edițiile Ferma- Un nou început! de săptămâna aceasta vor fi disponibile integral pe protvplus.ro

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending