
Reprezentanţii Facebook vor iniţializa marcarea ştirilor false cu etichete de avertizare pentru userii care vor încerca să distribuie informaţii false pe reţeaua de socializare. Ştirile false vor fi marcate cu ceea ce reprezentanţii Facebook denumesc „steag”, transmite CNN, citat de Mediafax.
Reprezentanţii Facebook vor iniţializa marcarea ştirilor false cu etichete de avertizare pentru userii care vor încerca să distribuie informaţiile false pe reţeaua de socializare. Ştirile despre care se cunoaşte că sunt false, distribuite cu intenţia de a manipula utilizatorii, vor fi marcate cu ceea ce reprezentanţii Facebook denumesc un „steag”, potrivit CNN.
Etichetele de avertizare vor fi dispuse sub titlu, sub forma unui mesaj scris în roşu, cu textul: „Disputat de o terţă parte de fact-checkeri”. Astfel, userii vor putea accesa secţiunea „Află de ce este story-ul disputat” pentru a afla detalii suplimentare.
De asemenea, Facebook anunţă că nu angajaţii reţelei sociale vor face acest fast-checking. Părţile terţe vor fi reprezentate de organizaţii specializate în fast-checking, care au semnat Codul Internaţional de Principii de Fact Checking, redactat de organizaţia de jurnalişti Poynter.
Mark Zuckerberg, CEO al Facebook a precizat în nenumărate rânduri: „nu vrem să fim noi înşine arbitri ai adevărului şi, în consecinţă, ne vom baza pe comunitatea noastră şi pe terţe părţi în care ne încredem”.
Câteva zeci de companii de fast-ckecking din întreaga lume au semnat codul de principii. „Vom utiliza rapoartele din comunitatea noastră, împreună cu alte semnale, pentru a trimite articolele vizate către aceste organizaţii. În cazul în care organizaţiile de control identifică o ştire falsă, acesta va fi semnalată ca ştire disputată şi va exista un link la articolul corespunzător, care oferă detalii suplimentare”, a declarat vicepreşedintele Facebook, Adam Mosseri.
Foto Credit: FACEBOOK