Cel de-al patrulea jurat iUmor va fi luat la roast miercuri, la iRoast

0
759
Spread the love

Juratul surpriză al fiecărei ediții a sezonului 12 iUmor nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii. Miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cel de-al patrulea jurat va fi luat la roast pe neaşteptate la iRoast.

Noutatea celui mai nou sezon iUmor va fi prezența unui nou jurat-surpriză, în fiecare ediție, care li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. Pe lângă surpriza pe care o vor avea cei trei jurați permanenți, juratul fiecărei ediții va fi „ținta” unor roast-uri acide din partea unor persoane la care nici nu se va aștepta, în edițiile iRoast de miercuri, de la 20:30, înainte de Stand-up Revolution. Cine li se va alătura Deliei, lui Mihai şi lui Cheloo la masa juriului și cine va fi luat la roast, telespectatorii vor afla urmărind premiera sezonului 12, vineri, de la 20:30, la Antena 1. 

Așteptarea a luat sfârșit! iUmor 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă. 

Pentru acest sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici de această dată și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

iUmor este singura emisiune TV din România cu peste 2.3 milioane de abonați la canalul de YouTube care se bucură din plin de clipurile concurenților și invitaților care au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube iUmor a acumulat peste 1.7 miliarde de vizionări, iar un montaj video cu momentele de magie ale lui Mario Lopez are peste 17.6 milioane de vizualizări.

Articolele vestimentare semnate iUmor sunt disponibile și în sezonul 12, iar hanoracele, șepcile, căciulile sau șosetele cu design fresh vor primi cu siguranță trei THUMBS UP din partea prietenilor. Produsele pot fi găsite în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care telespectatorii pot achiziţiona produse utile special create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei Antena 1!

Reclame

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.