La finalul sezonului 8 al serialului Anatomia lui Grey, o parte dintre personaje se lupta pentru supraviețuire după un teribil accident de avion, lăsând fanilor serialului o mulțime de întrebări. Ce s-a întâmplat cu medicii interni și cu rezidenții de la Seattle Grace-Mercy West Hospital?
Aflați doar urmărind, la DIVA, premiera exclusivă a sezonului 9 din Anatomia lui Grey, miercuri, 3 februarie, începând cu ora 21:00. În fiecare miercuri DIVA va difuza câte două episoade.
Sezonul 9 din Anatomia lui Grey urmăreşte, în continuare, poveştile medicilor stagiari şi rezidenţi din aripa chirurgicală a spitalului fictiv Seattle Grace-Mercy West, din Seattle (Washington). Tema majoră a acestei serii este adaptarea la schimbare a personajelor: toţi rezidenţii din anul 5 au devenit medici specialişti, le predau acum stagiarilor din subordine şi fac singuri operaţii. În primele episoade ale sezonului, personajele îşi revin după accidentul de avion din sezonul 8, în care a murit Lexie Grey (Chyler Leigh) şi în care Mark Sloan (Eric Dane) a fost foarte grav rănit.
Derek Shepherd (Patrick Dempsey) are mâna rănită, Meredith Grey (Ellen Pompeo) şi-a pierdut sora vitregă, Lexie, dar în timpul sezonului iese soarele şi pe strada ei, iar Cristina Yang (Sandra Oh) este extrem de traumatizată după accident. Spitalul are probleme din cauza accidentului, iar viitorul instituţiei este pus sub semnul întrebării.
Urmăriți sezonul 9 al serialului Anatomia lui Grey, în premieră exclusiv la DIVA, începând de miercuri, 3 februarie, de la ora 21:00. În fiecare miercuri vor fi difuzate câte două episoade.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni3 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Emisiuni3 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Reality Show4 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie