Connect with us

Emisiuni

Celebrul Omar Arnaout, invitatul Iulianei Marciuc la ”Destine ca-n filme”!

Published

on

Reclame

În ediţia din această săptămână, la „Destine ca-n fime”, Iuliana Marciuc a pregătit trei subiecte diferite care au acelaşi numitor comun: generozitate, optimism şi puterea de a lupta.

Primul erou al acestei ediţii este Omar Arnout, un copil foarte inteligent şi educat, excesiv de respectuos, corect, îngăduitor şi înţelegător cu ceilalţi copii. Cântă la pian încă de mic, iar din clasa a doua a studiază şi vioara. Din premiul obţinut la un concurs de talente, Omar va dona o parte unui adăpost pentru refugiaţi.

Cel de-al doilea erou este Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei de Kempo din România, multiplu campion naţional, european şi mondial într-un sport pe care nu multă lume se încumetă să îl practice.

Imaginea sa este una de bărbat dur şi intangibil, dar dincolo de ring, destinul l-a adus de-a lungul timpului în faţa unor provocări desprinse parcă dintr-un scenariu de film. Amatto Zaharia a reuşit să treacă peste toate acestea ajutat numai de forţa sa interioară extraordinară.

Adina Violeta Trifan este o fetiţă care a descoperit că are boala Wilson, o boală genetică rară. Singura ei şansă la viaţă era un transplant de ficat şi a reuşit cu ajutorul familiei: mama sa i-a donat 300g, iar sora ei mai mare, singura care nu a moştenit boala, i-a donat 600g din propriul ficat.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Emisiunio zi ago

Oana Niculescu Mizil, invitată la „40 de întrebări cu Denise Rifai” – duminică, ora 23:00, la Kanal D

Grila de programeo zi ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Ce emisiune nu se mai vedea

Reportaj2 zile ago

România, te iubesc! revine cu un nou sezon! Rareș Năstase deschide seria edițiilor cu ancheta: „Ursul, țap ispășitor”

FOTBAL2 zile ago

Meciul Zilei: Kosovo – Romania! Revenirea lui Mircea Lucescu. Unde se vede meciul?

Business2 zile ago

IFA 2024: Samsung prezintă puterea produselor cu funcții AI de a crea o lume conectată pentru toți

Reality Show2 zile ago

Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au luat imunitatea în ediția de aseară Asia Express, lider de piață. Diseară: echipele, epuizate de întrecerea cu bivoli, din cursa imunității mici

TV Divertisment Show2 zile ago

B Unique Crew urcă pe scena iUmor cu un număr spectaculos de dans. Juriul iUmor, captivat și înfricoșat, în același timp: ,,Doar o dată pe sezon se întâmplă ceva de genul ăsta!”

AUDIENȚE TV2 zile ago

Asia Express, din nou lider de audiență. Oana Paraschiv și Mihai Găinușă, pe primul loc la cursa imunității mici. Diseară: prima cursă pentru ultima șansă de pe Drumul Zeilor

FOTBAL2 zile ago

Generața de suflet joacă turneul UEFA Nation League, la Prima TV

Premieră TV3 zile ago

Cea ma longeviva emisiune de pamflet dim România, CRONICA CÂRCOTAȘILOR, revine cu nou sezon , la Prima tv

Casting4 zile ago

România, arată-ți talentul! Echipa Românii au talent caută eroii sezonului 15!

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending