Ceren Yılmaz strălucește în „Promisiunea”, serialul care are premiera pe 13 noiembrie, la Kanal D

0
411
Reclame

Ceren Yılmaz, actrița principală din serialul „Promisiunea”, ce va avea premiera pe 13 noiembrie de la ora 20.00, la Kanal D, s-a transformat într-una dintre cele mai iubite actrițe ale tinerei generații din Tucia, datorită interpretării rolului emoționant al lui Zümrüt Kuloğlu.

 În serialul “Promisiunea”, ce va fi difuat din 13 noiembrie, de luni pana joi, de la ora 20:00, la Kanal D, Ceren Yılmaz aduce la viață un personaj memorabil, pe Zümrüt Kuloğlu, o tânără inocentă care locuiește cu părinții ei și cele două surori, într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Nevşehir (Cappadocia).  Zümrüt se străduiește din răsputeri să îşi susțină familia sa își accepte un loc de muncă la fabrica familiei Demirkan, una dintre cele mai puternice familii din Anatolia. Cu toate acestea, mama tinerei, Ülfet, face tot ceea ce poate pentru ca fiicele ei să se căsătorească cu bărbați bogați pentru a scăpa de sărăcie.

 Zümrüt se confruntă cu presiunile mamei sale, mai ales că este îndrăgostită de Serhat, nepotul familiei pentru care lucrează. Însă viața sa se prăbușește atunci când află că Serhat a fost ucis în Siria, în timpul serviciului militar.

 Ceren Yılmaz impresioneaza cu interpretarea sa puternică în acest rol.

„Zümrüt este o femeie puternică, sensibilă, conștiincioasă, inteligentă și mândră. Am învățat de la ea să am răbdare. Mă regăsesc în devotamentul său pentru familie, în incapacitatea sa de a tolera nedreptatea, în bunăvoința pe care o arată tuturor, dar și în furia pe care o resimte când bunele sale intenții nu sunt înțelese corect. Este un personaj complex în care se vor regăsi multe tinere. Zümrüt se străduiește din răsputeri să se opună dorințelor mamei sale de a o căsători cu un bărbat bogat, în detrimentul dragostei „, a spune Ceren Yılmaz despre rolul său.

În vârsta de 33 de ani, Ceren Yılmaz, originară din Samsun, s-a născut într-o familie care a încurajat-o întotdeauna să exploreze domeniul artistic. Tatăl său a fost cel care a înscris-o la cursurile secției de copii a Conservatorului. În timpul ciclului primar și gimnazial, viața micutei Ceren a fost dedicată școlii, teatrului, dansului și voleiului. Iar la maturitate, aceasta s-a îndreptat către Universitatea Kocaeli, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul de Scenografie. Frumusetea și talentul ei au fost repede observate, debutul pe micul ecran facandu-l cu rolul Hatice din serialul TV „Filinta”.

Telespectatorii Kanal D o vor putea urmări pe Ceren Yılmaz în producția excepțională „Promisiunea” începând cu 13 noiembrie, de luni până joi, de la ora 20:00. Nu ratați acest serial captivant, care va aduce în prim-plan povestea complexă și emoționantă a lui Zümrüt Kuloğlu, o tânără care se reinventează în căutarea adevăratei iubiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.