Connect with us

Campanie TV

Cerere inedită pe platforma campaniei Ajut eu! asearã la Antena 1

Avatar

Published

on

Dorinţele se împlinesc atunci când oameni buni se strâng laolaltã, iar asta o demonstreazã în fiecare zi campania Ajut eu!, demarată de Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape şi continuată de către telespectatori. S-a întâmplat şi asearã, când Sandra Stoicescu a prezentat în cadrul seriei zilnice Ajut eu! de la Antena 1 povestea a doi tineri din Suceava. Luciana şi Ciprian au înscris pe site-ul campaniei o dorinţã ineditã: un bebeluş.

“Când am început această campanie, de ziua Antenei 1, pe 29 noiembrie, vă spuneam că dorinţa mea a fost îndeplinită pentru că există Sara”, a povestit emoţionatã Sandra, pentru ca mai apoi să prezinte povestea lor. După ce în urmã cu trei ani Luciana a pierdut o sarcinã la şapte sãptãmâni, în urma unui avort spontan, speranţa cã vor avea un copil s-a diminuat pe zi ce trece. Zeci de analize, investigaţii costisitoare şi dureroase, speranţe amestecate cu vesti proaste, verdicte rostite sec, toate acestea i-au făcut să îsi vadã dorinţa cât mai greu de îndeplinit. Pânã acum, niciun medic nu a putut sã le spuna foarte clar dacã ei ar putea sau nu sã devinã pãrinti, iar ãsta e lucrul ce îi macinã cel mai tare. Luciana şi Ciprian au fãcut apel la campania Ajut eu!, în speranţa cã vor reuşi sã ajungã la un medic specialist din Bucuresti, care sã le ofere nişte rãspunsuri.

Conf. Dr. Doru Herghelegiu, unul dintre cei mai buni medici ginecologi din tarã, asa cum l-a prezentat Sandra asearã a acceptat invitatia acesteia şi a preluat cazul Lucianei si Ciprian, redându-le speranta cã îşi vor putea ţine curând copilul în braţe. “E un cuplu tânãr, conteazã foarte mult, deci şansele de a obţine o sarcinã sunt foarte mari, chiar dacã pânã acum, în cei trei ani nu aţi reusit sã aveţi un copil.

Campania Ajut eu! continuă, iar telespectatorii Antenei își pot pune o dorință sau pot împlini chiar ei o dorință pe ajuteu.ro. De asemenea, timp de 26 de zile, aceștia vor putea urmãri cum zi de zi alte şi alte dorinţe vor prinde viaţã. În fiecare zi, de la ora 18:50, înainte de Observatorul orei 19, Sandra Stoicescu le va prezenta telespectatorilor unele dintre cele mai emoţionante dorinţe înscrise pe site-ul campaniei www.ajuteu.ro, pe care oameni generoşi le vor împlini.

Comentarii

Campanie TV

Au început primele demersuri cu banii obţinuţi în urma teledonului Români de Intactmpreunã organizat

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

La nici 24 de ore de la încheierea teledonului Români Împreunã, difuzat simultan pe 5 canale tv, Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV si Antena 3, vreme de 6 ore, au început deja primele demersuri cu banii obţinuţi în urma donaţiilor. Peste 2.6 milioane de Euro s-au strâns doar în timpul transmisiunii tv, iar astãzi deja Fundaţia Mereu Aproape a început achiziţiile pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente si aparaturã medicalã.

“Împreunã am strâns 2.627.219 Euro pânã acum. Din aceastã sumã, 1.809.000 Euro sunt deja alocaţi pentru 60 de ventilatoare şi pentru douã staţii ATI”, a declarat Alessandra Stoicescu, una dintre gazdele Teledonului Români Împreunã şi Preşedintele Fundaţiei Mereu aproape. “Este mult mai uşoarã bãtãlia, când ştim cã avem în spate o ţarã. Este mesajul pe care toate cadrele medicale din România ne-au rugat sã vi-l transmitem!”, a mai completat Alessandra în aceastã searã, în cadrul Observatorului 19 de la Antena 1.

Astãzi a fost perfectat contractul pentru cumpãrarea a 30 de aparate de ventilaţie, destinate cazurilor grave de Covid 19, aparate ce pot fi folosite atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Mâine urmeazã sã fie fãcutã plata pentru alte 30 de ventilatoare de înaltã performanţã. Tot astãzi, Fundaţia Mereu Aproape a semnat contractele cu cinci producãtori şi a plãtit avansul pentru achiziţionarea a douã staţii ATI complet utilate. Una dintre acestea va ajunge la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, iar cea de-a doua la Spitalul de Urgenţã din Timişoara. Componente ale acestor staţii, printre care dispozitive medicale complexe şi complete, care conţin şi pat multifunctional, dar şi ventilatoare au fost deja trimise cãtre cele douã spitale.

De asemenea, 10.000 de mãşti, 2.000 de viziere de protecţie şi 1.000 de teste rapide vor ajunge miercuri şi joi la Institutul C.C. Iliescu din Bucureşti, la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova şi la Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean Suceava, toate acestea fiind donate Fundaţiei Mereu Aproape de cãtre Mihail Lala, fondatorul Lamda Capital.

Fundaţia Mereu Aproape a prezentat şi costurile achiziţiilor de pânã acum. Astfel, pentru cele douã secţii ATI, compuse din: console cu 3 seringi automate şi 1 infuzomat, monitor funcţii vitale terapie intensive, sistem încãlzire pacient prin pãturã cu flux de aer, trolley pat terapie intensivã, ventilator mecanic de înaltã performanţã, laringoscop, pat de terapie intensivã şi sistem de transfer/translaţie pliabil pentru pacient au fost folosiţi 130.968 Euro, TVA inclus. Pentru cele 60 de ventilatoare, Fundaţia Mereu Aproape a alocat urmãtoarele costuri: 772.887 Euro, TVA inclus pentru 30 de aparate de ventilaţie Bellavista 1000, cu frecvenţã înaltã şi 905.370 Euro, TVA inclus pentru 30 de ventilatoare mecanice de înaltã performanţã Puritan Bennett 980.

Cei care vor sã ajute o pot face în continuare, pânã pe 5 aprilie, donând Fundației Mereu Aproape cu cardul, prin transfer bancar în conturile RO86BTRL000AJUTEU8848RON și RO32BTRL000AJUTEU8848EUR (Swift BTRLRO22) deschise la Banca Transilvania, cu cardul on line sau paypall pe site-ul www.ajuteu.ro sau  prin SMS de 2 Euro la numărul 8848. În fiecare zi, în cadrul Observatorului 19 de la Antena 1, Alessandra Stoicescu va prezenta toate achiziţiile fãcute.

Comentarii

Continue Reading

Campanie TV

Campania #amgrijă se extinde la nivelul întregului Grup Digi România

Avatar

Published

on

Foto Credit: DIGI

Toate entitățile grupului aderă la îndemnul #amgrijă, lansat de Digi24, în contextul pandemiei COVID-19, ca o expresie a eforturilor depuse de toți angajații grupului, în această perioadă, pentru a susține continuitatea activităților, de la distanță sau de la locul de muncă. Campania #amgrijă are la bază fotografii autentice, neprelucrate, realizate în situații reale de lucru.

  • Măsurile de prevenție adoptate la nivelul companiei au fost modificate și actualizate constant, de la începutul pandemiei până în prezent, pentru protejarea tuturor angajaților și clienților săi.
  • Toate reglementările și recomandările autorităților au fost integrate în procesele de muncă și operațiunile derulate de entitățile grupului, acordându-se o grijă sporită activităților care presupun interacțiunile interpersonale.

Campania #amgrijă își propune să transmită clienților Digi România, telespectatorilor și ascultătorilor platformelor audiovizuale ale grupului, informații despre eforturile echipelor noastre pentru a menține calitatea serviciilor la același nivel ca în condițiile normale de activitate. Pentru că lucrul de la domiciliu este o soluție doar pentru echipele cu activitate de birou ale companiei, îndemnul #amgrijă devine o regulă de aur aplicabilă în toate interacțiunile zilnice cu clienții, ale angajaților grupului.

Am alocat resursele necesare pentru a asigura continuitatea serviciilor, am creat și adaptat planuri de managementul crizei pentru această situație, suntem în continuu contact cu piața, cu partenerii, cu colegii de dincolo de granițe și mai ales cu autoritățile, pentru a reconfirma că suntem un pilon al societății, un important actor economic și un angajator responsabil. Îi asigurăm atât pe colegii noștri, cât și pe clienți, că deciziile noastre sunt bine calculate și asumate. La aceeași cumpătare și analiză practică îi îndemnăm pe toți.

Gândurile noastre se îndreaptă spre toți colegii care sunt în centrul acțiunii, asigurând toate cele necesare pentru a susține business-ul în aceste circumstanțe grele. Tuturor celor care contribuie la buna funcționare a serviciilor noastre, de care au nevoie milioane de oameni din țară sau de peste hotare și zeci de mii de companii și instituții, le mulțumim pentru rezistență, loialitate și perseverență. Acesta este spiritul Digi și ei îi fac cinste prin felul în care rezolvă fiecare intervenție, fiecare interacțiune cu clientul, fiecare cerere urgentă sau abordează fiecare reportaj. Contăm pe sprijinul și implicarea tuturor: angajați, clienți, autorități ca să ținem România conectată inclusiv la speranță și progres,a declarat Serghei Bulgac, Președinte al Consiliului de Administrație și director general al Grupului Digi.

Măsurile de protecție și prevenție au fost implementate prompt pentru ca echipele de intervenție a căror prezență în teren este indispensabilă, să interacționeze în siguranță cu abonații. Operatorii de rețele au fost dotați cu echipamente de protecție și au fost instruiți conform noilor reglementări privind securitatea și sănătatea muncii, astfel încât să respecte măsurile de igienizare și distanțare cerute autorități pentru limitarea răspândirii Covid-19.

În sediile centrale și de filiale au fost adoptate măsuri de triaj de acces și s-a redus maximal posibil prezența fizică a angajaților ca urmare a adoptării programului de lucru în ture, pentru asigurarea permanenței, sau a lucrului de la domiciliu. Se efectuează periodic igienizarea tuturor spațiilor și se utilizează echipamente de protecție pentru posturile unde există interacțiune umană (recepții, pază). Măsurile de protecție și prevenție au fost și vor continua să fie aplicate cu responsabilitate și strictețe și de către colegii care asigură mentenanța, cei din magazine, departamentele de logistică și aprovizionare și de angajații diviziei media, al căror program de lucru a fost reconfigurat, pe ture de câte 14 zile.

Magazinele Digi România și-au redus programul de lucru, iar angajații lucrează în ture pentru a limita interacțiunile cu clienții. Intervalul orar 11:00 – 13:00 este acum alocat mai ales seniorilor (clienților cu vârste peste 65 de ani). Spațiile sunt dezinfectate și aerisite conform recomandărilor autorităților și au fost montate panouri transparente de protecție, pentru mai multă siguranță, în timp ce pe podea au fost aplicate indicații privind distanța de siguranță.

Toate modalitățile de interacțiune cu clienții sunt deschise, iar plata facturilor este posibilă astfel:

– online, prin virament bancar, prin sisteme de plăți de tipul e-payment sau plată la comercianți;

– prin terminalele de plată ale unor bănci sau prin ATM-urile acestora;

– prin serviciile de tip self-bank.

– direct în cele 340 de magazine (altele decât cele din centrele comerciale sau mall-uri, a căror activitate a fost suspendată, conform deciziilor autorităților);

Site-ul și aplicația digiromania.ro au primit noi funcționalități și au fost optimizate pentru a permite un bun nivel de accesibilitate pentru traficul în creștere. Toate operațiunile legate de plata serviciilor sunt disponibile fără întreruperi. Serverele companiei au capacitatea de a gestiona toate aceste operațiuni și traficul în creștere.

Datorită efortului depus de echipele noastre pentru stimularea plăților online, în luna martie, zeci de mii de clienți au renunțat la factura în format clasic și au adoptat modalitățile de plată online a facturii Digi. Doar în ultimele zece zile, comparativ cu aceeași perioadă a lunii anterioare, s-a înregistrat o creștere cu 125% a activărilor facturii electronice (prin toate canalele) și cu 45% a plăților online.

#Amgrijă să rămâi conectat la actualitate, informat corect și încrezător

Posturile TV și radio ale grupului Digi | RCS & RDS au luat, încă din 11 martie 2020, măsuri de siguranță și prevenție, menite să asigure funcționarea neîntreruptă, la aceeași calitate cu care telespectatorii și ascultătorii s-au obișnuit.

Deopotrivă cu lansarea campaniei TV #amgrijă, prin care vedetele Digi24 au invitat telespectatorii să adopte o conduită responsabilă pentru prevenirea răspândirii Covid-19, jumătate dintre angajații stației de știri au intrat în autoizolare și au lucrat de acasă timp de două săptămâni. Din 26 martie 2020, ei au preluat ștafeta de la colegii care au asigurat permanența în acest răstimp.

Programul de lucru în două ture are scopul să ofere telespectatorilor siguranța că, în ciuda restricțiilor crescânde date de starea de urgență, jurnaliștii postului de știri Digi24 vor continua să aducă în casele românilor cele mai noi știri, anunțurile zilei, interviuri cu autorități și specialiști și dezbateri relevante despre actualitatea zilei.

Pentru Digi Sport, pandemia a însemnat oprirea tuturor competițiilor transmise în direct de către televiziune. Din grijă pentru ei și pentru cei apropiați, angajații Digi Sport s-au regrupat în două echipe care se schimbă la 14 zile, iar reporterii care merg pe teren #augrijă să poarte echipament de protecție, iar la revenire, să nu intre în contact cu colegii din redacție. Noile circumstanțe au stimulat creativitatea jurnaliștilor Digi Sport care își fac în continuare meseria cu dedicare. Interviurile și analizele din studio au fost înlocuite de dialoguri la distanță cu invitații și colaboratorii obișnuiți ai postului, pentru a explica publicului impactul COVID-19 în lumea sportului. De asemenea, printre transmisiunile Digi Sport din această perioadă se numără și reluări ale unor meciuri memorabile, confruntări care și-au rezervat deja un loc în istoria celor mai populare sporturi precum fotbalul sau tenisul.

#Stauacasă #Casăștii” este o inițiativă marca Digi FM bazată pe puterea exemplului, într-o perioadă în care toți încercăm să limităm răspândirea CoVid-19. “Pentru că avem colegi cărora le pasă de noi. Pentru că și nouă ne pasă de ai noștri. Pentru că vrem să ne auzim și mâine cu voi la radio.”

Matinalul Digi FM cu Bogdan Miu, Bogdan Ciuclaru și Beatrice Ghiciov se transmite acum din trei ”studiouri”. De la 06.30 la 10.00, “matinalii” aduc voia bună din casele lor în casele ascultătorilor, la fel Ramon Cotizo (de la 10.00 la 13.00), Doru Oprișan (de la 13.00 la 16.00) și Lucian Mîndruță (de la 16.00 la 18.00). Atât matinalii, cât și Lucian Mîndruță sunt live și pe Facebook, pentru o mai strânsă interacțiune cu ascultătorii.

Echipa știrilor Digi FM, deși lucrează de acasă cu buletinele de ştiri construite în siguranţă, centralizate de un singur redactor prezent zilnic în redacție, alături de producător, continuă să livreze cele mai importante știri, la fix, la şi jumătate și oricând avem breaking news, atât on-air, cât și online pe paginile web și Facebook Digi FM.

 

În această perioadă, sloganul “Ești bine cu Pro FM” s-a acordat la actualitate și s-a transformat în “Ești bine acasă”. Noul slogan reflectă atitudinea #amgrijă, respectiv schimbările pe care fiecare dintre noi trebuie să le facă, pentru sine și pentru mai bine, în această perioadă. Distracția și responsabilitatea față de acțiuni simple și eficiente la care suntem chemați – igiena strictă, distanțarea socială și autoizolarea – fac casă bună la Pro FM.    Matinalul “Dimineața blană” continuă să difuzeze cea mai bună muzică și bună dispoziție, live din studio, dar are și o nouă rubrică, “Afecțiune pentru națiune”, în care ascultătorii transmit un gând de bine celor dragi de care acum sunt despărțiți. Alături de “Dimineața Blană” au rămas în linia întâi, cu programe live din studio, matinalul de weekend Pro FM și emisiunea drive-time cu Nico.

Și postul de televiziune Utv s-a repoziționat, în această perioadă, sub sloganul “Tu îți faci treaba, noi îți facem playlist-ul”. Mesajul echipei Utv este că, dacă ne concentrăm pe ce știm să facem bine și rămânem încrezători, vom depăși cu bine această etapă. Veștile bune, interviurile cu cei mai apreciați artiști și influenceri români, precum și gesturile de solidaritate ale artiștilor care vin să ne ridice moralul cu gânduri bune și piese noi, nu lipsesc de la Utv.

Cei mai mulți dintre jurnaliștii Digi Documentare, Film Now și ai stațiilor radio Chill FM și Dance FM lucrează de acasă în această perioadă și sunt responsabili de partea “soft” a campaniei #amgrijă. Deconectarea de la cotidian, necesară pentru păstrarea unei perspective realiste și optimiste, este un alt mod în care fiecare dintre noi spune #amgrijă de sănătate și de viitor.

#amgrijă să ai încredere în mâine

Grupul Digi România îi îndeamnă pe abonați, clienți și pe toți concetățenii să se alăture campaniei #amgrijă, să respecte măsurile de siguranță și prevenție, să evite deplasările inutile, să dea dovadă de solidaritate și responsabilitate față de propriile familii și de semenii lor.

De asemenea, compania face apel la toți abonații aflați în izolare sau carantină la domiciliu să nu solicite intervenția echipelor de teren în spațiul locativ, în perioada de restricționare a interacțiunilor, pentru a nu zădărnici eforturile de prevenire a răspândirii virusului. Toți angajații Digi contează pe onestitatea abonaților și le transmit să comunice toate datele necesare către operatorii de la relații cu clienții, pentru ca echipele de teren să își desfășoare activitatea în condiții sigure atât pentru angajați, cât și pentru familiile lor și pentru clienți. În această perioadă dificilă, cu toții avem același obiectiv: să #avemgrijă unii de alții și să fim sănătoși.

 

 

Comentarii

Continue Reading

Campanie TV

Peste 2.6 milioane de Euro s-au strâns în cadrul teledonului Români Împreunã, organizat de trustul INTACT

Avatar

Published

on

Peste 2.6 milioane de Euro s-au strâns în cadrul teledonului Români Împreunã, organizat de Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV, Antena 3 şi Fundaţia Mereu Aproape şi suma nu se opreşte aici

 

Zi încãrcatã de emoţie ieri în platoul Antena Group, de unde a fost transmis în direct, simultan pe 5 canale tv, Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV si Antena 3, vreme de 6 ore, teledonul Români Împreunã, cea mai lungã transmisiune tv de acest tip din România. Zeci de mii de români, oameni simpli, vedete, dar şi companii româneşti sau multinaţionale au rãspuns apelului de solidaritate lansat de cãtre trustul Intact şi au spus Ajut eu!, adunând împreunã peste 2.6 milioane de Euro, bani ce vor fi folosiţi pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente si aparaturã medicalã. În zilele urmãtoare, Fundaţia Mereu Aproape va evalua şi suma strânsã în urma donaţiilor prin apeluri telefonice, urmând ca suma finalã sã fie comunicatã ulterior.

Cei care vor sã ajute o pot face în continuare, pânã pe 5 aprilie, donând Fundației Mereu Aproape cu cardul, prin transfer bancar în conturile RO86BTRL000AJUTEU8848RON și RO32BTRL000AJUTEU8848EUR (Swift BTRLRO22) deschise la Banca Transilvania, cu cardul on line sau paypall pe site-ul www.ajuteu.ro sau  prin SMS de 2 Euro la numărul 8848.

Conform limitãrii date de starea de urgenţã din aceste momente, Alessandra Stoicescu, Dan Negru, Mihai Morar si Mihai Gâdea le-au fost alãturi telespectatorilor din platoul teledonului, în timp ce peste 40 de vedete au preluat apelurile telefonice ale românilor din propriile case şi li s-au alãturat gazdelor teledonului prin ecrane gigantice 360, fãcând posibilã astfel o transmisiune TV unicã în România.

Cu lacrimi în ochi, zeci de vedete au preluat apelurile celor care au dorit sã ajute în cadrul teledonului Români Împreunã. “Ne aflãm astãzi în faţa unui demers nemaiîntâlnit vreodatã în România. Doar împreunã vom reuşi sã trecem peste aceste vremuri grele pentru fiecare dintre noi. Este teledonul prin intermediul cãruia vrem sã fim aproape de eroii noştri în alb. Avem încredere cã se poate! Suntem la distanţã, dar atât de apropiaţi!”, a mãrturisit Alessandra Stoicescu. Şi Dan Negru a facut o mãrturisire emoţionantã: “Îi cunosc pe oamenii ãştia de vreo 20 de ani. Este prima oarã când nu ne-am îmbrãţişat când ne-am întâlnit!”, în vreme ce Mihai Morar a spus: “Noi patru vã simţim mâinile întinse mai mult decât oricând. Suntem atât de diferiţi, însã vin momente în care trebuie sã fim împreunã. O situaţie de crizã devine criticã atunci când pânã şi oamenii de la Salvare au nevoie de salvare!”. Mihai Gâdea a completat şi el: “E cea mai mare încercare a generaţiei noastre! De ce Români Împreunã? Pentru cã doar împreunã aceastã bãtãlie poate fi câştigatã. Trustul nostru face azi un gest de solidaritate transmiţând acest teledon pe toate canalele noastre! Un duşman invizibil ne-a unit pe toţi!”

În aceastã zi, teledonul Români Împreunã a adus în faţa telespectatorilor poveştile emoţionante ale unor români care au trecut prin lupta cu Covid 19, dar şi mãrturisirile incredibile ale medicilor din secţiile ATI. Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, prof. dr. Dorel Sãndesc, Preşedintele Asociaţiei ATI, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ministrul Sãnãtãţii, Nelu Tãtaru sunt doar câţiva dintre medicii care au salutat în direct iniţiativa trustului Intact şi le-au transmis românilor care sunt nevoile în acest moment ale celor care sunt în prima linie a “rãzboiului” cu acest virus.

Loredana, Delia şi Ştefan Bãnicã s-au alãturat Teledonului Români Împreunã atât prin donaţii individuale, cât şi printr-un minirecital pe care aceştia l-au transmis live din propriile case. Mari artişti din România şi din afara graniţelor ţãrii şi-au donat creaţii sau obiecte personale pe care ulterior românii le-au putut adjudeca donând în conturile Fundaţiei Mereu Aproape. Printre aceştia se numãrã unul dintre cei mai cunoscuţi români de pe planetã, maestrul Gheorghe Zamfir, care a donat 5 naiuri personalizate sau pictoriţa din Los Angeles, Alexandra Nechita, supranumitã şi micuţa Picasso, care a donat mai multe tablouri. Dan Puric şi pãrintele Necula au transmis mesaje de solidaritate prin intermediul teledonului Români Împreunã. Gicã Popescu, Irina Loghin, Diana Şucu, Ion Alexandru Ţiriac, Alexandru Arşinel, Maria Dragomiroiu, precum şi numeroase companii naţionale şi multinaţionale au fãcut donaţii importante ieri.

Simona Gherghe, Gina Pistol, Andreea Bãlan, Olivia Pãunescu, Octavia Geamãnu, Mirela Retegan, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea, Cãtãlin Scãrlãtescu, Dani Oţil, Rãzvan Simion, Dan Capatos, Liviu Vârciu, Cristi Iacob, Rãzvan Fodor, Speak, Oase, Florin Ristei, Mihaela Cãlin, Vali Butnaru, Ramona Ilie, Raluka, Ramona Olaru, Cosmin Seleşi, Andrei Ştefãnescu, Şerban Copoţ, Dan Badea, Aurelian Temişan, Cristian Brancu, Cris şi Vlad, Nicolai Tand, Alex Velea şi Mario Fresh, Gabriela Cristea, Florentina Fântânaru, Sabina Iosub, Mircea Badea, Adi Ursu sau Radu Tudor au preluat apelurile celor care au dorit sã ajute în cadrul teledonului Români Împreunã, dar au fãcut şi propriile donaţii. “N-am trãit asemenea emoţii în ultimii ani de zile!”, a fost mesajul, sub o formã sau alta, transmis de majoritatea dintre ei.

De 15 ani, Fundația Mereu Aproape este organizația nonguvernamentală cu cea mai mare experiență și cu cea mai mare capacitate de mobilizare a românilor, persoane fizice și juridice, pentru ajutorarea în caz de dezastre naturale și tragedii naționale. Apa trece, România rămâne și Români împreună pentru Colectiv sunt cele mai puternice campanii naționale și transnaționale. Fundația Mereu Aproape lucrează de trei săptămâni pentru identificarea nevoilor reale din spitale, unde medici și asistente se află în prima linie în lupta împotriva coronaviruslui, este în contact cu furnizori de echipamente de protecție și aparatură ATI, se află în contact cu cadrele medicale care au cerut și cer ajutor echipei Mereu Aproape. Scopul teledonului Români Impreunã este să ofere cât mai multe stații ATI și/sau ventilatoare Spitalelor de Boli Infecțioase, Spitalelor Județene și Municipale, Secțiilor Neonatologie ATI. O stație ATI înseamnă: injectomate și perfuzomate, monitor de funcții vitale pentru terapie intensivă, sistem de încălzire pacient, pat de terapie intensivă, ventilator mecanic de medie și/sau înaltă performanță, laringoscop.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0