Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Luni seara, Chefi la cuţite a câștigat din nou lupta pe toate categoriile de public. Show-ul difuzat de Antena 1 s-a impus ca lider de audiență la nivelul tuturor segmentelor de public. Conform Kantar Media, Chefi la cuțite a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cu o medie de 10.2 puncte de rating și o cotă de piață de 29.8%, în timp ce al doilea clasat, PRO TV, a obținut 7.2 puncte de rating și 21% cotă de piață.

 

Show-ul de cooking de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 9.2 puncte de rating și 22.2 procente cotă de piață, în timp ce al doilea clasat, PRO TV, a obținut 6.9 puncte de rating și 16.7 procente cotă de piață. Chefi la cuțite a fost pe primul loc și în rândul telespectatorilor la nivelul întregului public din România cu o medie de 8.8 puncte de rating și o cotă de piață de 20.6 de procente, în timp ce PRO TV, clasat pe locul al doilea, a obținut 8.2 puncte de rating și 19.2% cotă de piață. În minutul de aur al emisiunii, 21.40, peste 2 milioane de telespectatori la nivelul întregului public din România urmăreau competiţia  Chefi la cuțite.

Emoțiile au atins cote uriașe în bătălia culinară individuală, în cel de-al patrulea battle al emisiunii, iar de aici şi până la reproşuri a mai fost doar un pas. Chef Scărlătescu a câştigat proba de gătit pe echipe, iar chef Bontea s-a arătat vizibil deranjat de faptul că i-a fost întrerupt lanţul celor trei victorii de până acum. Supărat că rețeta sa pe bază de stridii nu a impresionat, juratul cooking show-ului s-a întrebat ce a fost atât de special la rețeta de „ciorbă de pește” a rivalului său.

 

„Băi, Bontea. Asta e rețeta mea de scoici! De asta sunt eu stăpânul scoicilor. Taci și ascultă! Scoicile sunt ale mele. Ia și tu, vezi că mai ai ceapă, cartofi, piept de pui, mușchi de vită, dar scoicile sunt ale mele”, a răspuns imediat Cătălin Scărlătescu. Nici bucătarii celor două echipe intrate la duel nu s-au lăsat mai prejos şi în timp ce găteau reţete pe bază de peşte şi fructe de mare, cei din echipa bulinelor au fost foarte deranjaţi de faptul că cei din echipa în dungi a lui Sorin Bontea, se ajută între ei.

Chef Dumitrescu a primit o lovitură grea în ediţia de aseară, una dintre concurentele din echipa sa fiind eliminată după proba de duel. În urma degustării făcute de chef Cătălin Scărlătescu, chef Florin Dumitrescu și chef Sorin Bontea, Cristina Raiu din echipa lui chef Dumitrescu a obținut cele mai puține puncte, motiv pentru care a fost eliminată din competiţie. “Cristina a uitat ce i-am spus! A reuşit ca de la 14 puncte, să ajungă să fie prima care pleacă acasă. Ar fi putut să ajungă foarte departe, mai ales că a făcut nişte eforturi foarte mari să ajungă la noi!”, a declarat chef Dumitrescu, iar Cristina a completat: „Îmi pare rău că sunt prima care pleacă acasă şi că n-am reuşit să mă ţin de cuvânt faţă de chef Dumitrescu. Dorinţa mea era foarte mare să ajung cât mai departe, dar orice greşeală se plăteşte!”. 

Lupta continuă în această seară în bucătăria Chefi la cuţite, pe o altă temă, în faţa unui juriu format din vedete şi influenceri. Va fi o întrecere care pe care, mai ales că se anunţă o ploaie de amulete în această seară, de la 20.30, pe Antena 1. Vor urma lovituri dramatice, dar şi situaţii ridicole sau imposibile. În valul schimbărilor rapide şi năucitoare, unii işi vor pierde cumpătul, unii îşi vor disputa superioritatea, în vreme ce alţii vor face eforturi disperate să îşi regăsească îndemânarea. Reproşurile se vor ţine şi ele lanţ, mai ales în mijlocul echipelor, şi vor atinge culmi între chefi. Cum se vor descurca concurenţii în fața unor noi provocări și ce bucătari vor ceda în fața presiunii unei competiții ce devine mai grea cu fiecare etapă, telespectatorii Antena 1 vor vedea disearã, de la 20:30, într-o nouă ediție Chefi la cuțite.

 

Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 18-49 Urban, All urban și Național
Perioada 16 noiembrie 2020

 

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending