vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSChristoph Mainusch, co-CEO Central European Media Enterprises: "Competiția se trezește. Pro TV...

    Christoph Mainusch, co-CEO Central European Media Enterprises: „Competiția se trezește. Pro TV a fost mereu stația numărul 1 și vom face orice este necesar pentru a păstra această poziție”

    Într-un interviu acordat pentru HotNews.ro, Christoph Mainusch, co-CEO la compania-mamă a Pro TV, Central European Media Enterprises (CME), a afirmat răspicat că Pro TV a fost mereu stația numărul 1 și că echipa va face tot ceea ce este necesar pentru a menține postul pe această poziție.

    „După cum vedeți, suntem provocați, competiția se trezește. Pro TV a fost mereu stația numărul 1 și vă promitem că Pro TV va rămâne canalul numarul 1, vom face orice este necesar pentru a păstra această poziție.”, a declarat  Mainusch la prezentarea grilei de toamnă a postului.

    Co-CEO-ul Central European Media Enterprises a accentuat faptul că Pro TV beneficiază atât de pe urma experienței sale locale, de faptul că timp de aproape 20 de ani a fost lider de piață, dar și pentru că este parte dintr-o rețea, dintr-o companie care operează stații-lider în șase piețe.

    ”În final, ne revizuim zilnic programele și avem în dezvoltare numeroase formate, atât la nivel CME, cât și la nivelul stațiilor locale. Deci, dacă vedem că trebuie să facem ceva pentru a ne menține numărul 1, deasupra competiției, o vom face. Este o chestiune de scalabilitate în stabilirea programelor.”, a mai spus acesta.

    În ceea ce privește restructurările și reducerea costurilor, Mainusch arată că există diferențe clare între cei doi termeni:

    „În primul rând, când vorbim despre restructurări și reducerea costurilor, apelăm la aceste lucruri pentru a eficientiza operațiunile nostre. Am investit, chiar, mai mult în programele noastre și vom continua să facem acest lucru și pe viitor, pentru a ne menține poziția nr. 1 pe piață, în termeni de audiență și publicitate, lucru esențial pentru noi.”

    Christoph Mainusch vorbește despre schimbările ce au survenit în ultima perioadă la Pro TV ca fiind o lecție de disciplină financiară, în urma căreia se reduc costurile, dar se întărește eficiența operațională și se investește mai mult în programe.

    El a ținut să mai precizeze faptul că programul Știrilor Pro TV este lider pe piață și va rămâne așa și pe viitor, dar se vor face investiții și în zona programelor locale  de ficțiune, cum este ”Las Fierbinți”.

    stirile pro tv logo

    Disponibilizările din cadrul stațiilor din România nu au avut efecte negative asupra postului, Mainusch subliniind că „acum avem o echipă foarte bună și întrebarea este cum să structurăm întreaga operațiune mai bine, pentru a deveni mai eficienți”.

    În timp ce activitățile de producție de conținut au fost asimilate celor de televiziune, despre operațiunile secundare – Media Pro Studios, Media Pro Distribution, radiouri, Christoph Mainusch spune că „suntem în discuții să vindem toate aceste operațiuni”.

    Mediapro

     

    Laura Anton - Redactor

    laura.anton@radardemedia.ro

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente