Premieră TV
Cine este reporterul care a ajuns sa intre de 3000 de ori in direct? Aflati aici!
Corespondenţii ProTV intră în direct de nenumărate ori, dar Ovidiu Oanţă ştie cu precizie că ieri seară, în cadrul Ştirilor ProTV de la ora 19:00, a transmis în direct pentru a 3000-a oară.
“Povestea cu număratul – mica mea nebunie – a început cu ani buni, pe vremea când eram reporter la ProTV Baia Mare.
În fiecare seară sau cel târziu a doua zi dimineaţă după ce intru în direct, trec la catastif. La început consemnam doar data. Cu timpul am dezvoltat această contabilitate neobişnuită şi am menţionat locul de unde am făcut transmisiunea şi tipul ei. Şi uite aşa s-a făcut prima sută, apoi prima mie. Acum, că s-au făcut 3000, parcă sunt puţine. Mă gândesc ce-oi zice şi cum o fi când oi spune: sunt 5000, 10.000. Dincolo de număr sunt poate de două, trei ori mai multe minute în direct şi tot atâtea poveşti despre oameni şi întâmplări, cu bâlbe mai mari sau mai mici (jur că totuşi puţine), dar e ceva, nu?”, a mărturisit Ovidiu Oanţă.
Ovidiu a intrat pentru prima dată în direct la Ştirile ProTV în urmă cu 13 ani.
“În martie 2000, în plin scandal al accidentului ecologic de la Baia Mare, când presa din întreaga lume vuia despre deversările accidentale de cianuri, când abia mi se uscase cerneala pe legitimaţia de reporter ProTV, am fost anunţat că voi intra în direct în principala ediţie de ştiri a zilei. Am simţit tone de adrenalină în corp, cred că a fost pentru prima dată când am simţit adrenalina cum pune stăpânire pe mine. Când am auzit vocea Andreei spunând Bună seara, Ovidiu! m-am trezit pur şi simplu vorbind”, îşi aminteşte corespondentul Ştirilor ProTV.
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE4 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV4 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023