EVENTS
EVENT „City of Energy” celebrează pionerii aviaţiei române
Pentru al patrulea an consecutiv, compania Enel, prin proiectul “City of Energy”, continuă sătransforme Bucureştiul într-un oraș plin de culoare şi energie, oferind posturile sale de transformare ca suport pentru arta urbană. Operele de artă urbană schimbă faţa marilor oraşe în care compania activează, dar au şi caracter educativ.
Astfel, cei care traversează Parcul Kiseleff pot învăţa despre pionierii aviaţiei române;Aurel Vlaicu, Henri Condă şi Traian Vuia au fost pictaţi, alături de invenţiile lor care au revoluţionat aeronautica, pe pereţii unui post de transformare Enel aflat în acest parc.
Pe 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu a decolatdeasupra Câmpului Cotroceni, cu primul avion construit pe teritoriul românesc. Prin această realizare aeronautică, România a devenit a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un fiu al ţării respective.
Trei ani mai târziu, geniul românesc dăruieşte lumii o nouă invenţie. “Vlaicu III” a fost primul avion funcţional din lume construit integral din metal. Aurel Vlaicu încearcă să traverseze Carpaţii cu acest avion, dar se prăbuşeşte lângă Câmpina.
Portretul lui Aurel Vlaicu se regăseşte pe pereţii postului de transforme Enel din Parcul Kiseleff, alături de cel al lui Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacţie şi al efectului care îi poartă numele.
Lângă ei se află portretul unui alt pionier al aviaţiei mondiale, Traian Vuia, cel care a realizat primul zbor autopropulsat, cu un aparat mai greu decât aerul, la Montesson, lângă Paris, în 1906.
Opera de artă poartă semnătura artiştilor urbani Fear şi Suflo şi este cel de-al nouălea post de transformare pe care compania Enel îl inaugurează în cadrul proiectului City of Energy. Şase dintre ele se află în Bucureşti, unul în Constanţa şi unul în Timişoara. Proiectul continuă anul acesta şi cu alte surprize.
Ediţia 2014 a City of Energy omagiază românii care, prin munca şi pasiunea lor, au dus numele ţării noastre pe cele mai înalte culmi şi a debutat în luna aprilie cu ocazia Turneul de Tenis ATP Năstase Ţiriac Trophy. Atunci, cei patru pereţi ai postului de transformare Enel aflat în imediata vecinătate a Arenelor BNR din București au fost pictați cu simbolurile sportului alb. La inaugurarea postului de transformare au fost prezenţi marile glorii ale tenisului mondial, jucătorii români Ilie Năstase şi Andrei Pavel, dar şi croatul Goran Ivanisevic și francezul Cédric Pioline.
- PREMIILE RADAR DE MEDIA2 zile ago
VOTEAZĂ-ȚI FAVORIȚII. PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!o
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- TuVotezi6 zile ago
SONDAJ NAȚIONAL – Care este cel mai frumos oraș din România
- Program TV2 săptămâni ago
Programul TV, PRO TV săptămâna 16 – 22 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul TV, ANTENA 1, săptămâna 20 – 26 septembrie 2024
- Social2 săptămâni ago
ANIVERSARE: Publicația RADAR DE MEDIA împlinește 15 ani de când s-a lansat!
- Program TVo săptămână ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 30 septembrie – 06 octombrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Digital2 săptămâni ago
PROMOȚIE UNICĂ DE PE PIAȚĂ LA ADVERTORILE SEO – Tu alegi prețul pentru cantitatea dorită
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
România a prins gustul competiției! MasterChef România a fost din nou lider incontestabil de audiență!
- Emisiuni3 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Aseară, 7 concurenți au obținut șorțul MasterChef și au trecut în etapa următoare! Emisiunea a fost lider absolut de audiență!
- Platforma Online TV2 săptămâni ago
De ce să urmărești noul serial Marvel „Agatha – De la bun început” pe Disney+
- Seriale3 săptămâni ago
Rădiţa Roșu și Eric Aradits, fiul lui Andrei Aradits, personaje importante ȋn dinamica satului din Iubire cu parfum de lavandă
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
MasterChef România, lider absolut de audiență! În această seară, un concurent primește șorțul de aur
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ACASA TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Seriale3 săptămâni ago
SEZON NOU Robi pleacă în Caraibe, iar primarul Vasile se pune pe agățat! Astăzi, un nou episod Las Fierbinți, la PRO TV