La lansarea de joi au venit mulţi dintre micii fani ai Cleopatrei. La vârsta de trei ani, Cleopatra Stratan a concertat în faţa unei audienţe de 400 de persoane, când a interpretat 28 de piese în două ore, acompaniată de tatăl său, Pavel Stratan. Cleopatra a devenit astfel prima artistă care a susţinut un concert de o asemenea amploare la o vârstă atât de fragedă.

Cleopatra este şi cel mai tânăr artist ce a înregistrat un album, intitulat „La vârsta de 3 ani”, care a fost vândut în 150.000 de exemplare. Cea mai cunoscută piesă a micuţei artiste este „Ghiţă”, ce a ocupat locul I în topurile din România la momentul lansării, şi i-a adus Cleopatrei un alt record mondial: cel mai tânăr artist care a avut o piesă pe locul întâi la nivel naţional. „Ghiţă” a fost tradusă deja în engleză şi spaniolă.