Connect with us
Reclame

 

Ieri seară, Clipa de fericire a fost dedicată destinelor extraordinare, oamenilor ieșiți din tipare, care au dărâmat bariere și au depășit limite ce păreau imposibile, însă nu și pentru ei.

Invitații ediției au avut parte de surprize la care nu visau, însă Amalia Enache le-a demonstrat că totul este posibil, iar miracolele chiar există!

CE AUDIENTA A INREGISTRAT SHOW-UL?

Peste 1.6 milioane de telespectatori au fost alături de Amalia Enache pentru a trăi Clipa de fericire, pe întrega durată de difuzare a emisiunii, iar în minutul de aur, de la 22:22, aproximativ 1.9 milioane de telespectatori au trăit emoții intense împreuă cu invitații din platoul emisiunii.

PRO TV a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, iar la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Clipa de fericire a obținut 7.6 puncte de rating și o cotă de piață de 18.6%, în timp ce postul clasat pe locul doi, ANTENA 1 cu show-ul IN PUII MEI a obținut 6.1 puncte de rating și 14.9% share.

Stela Popescu & Alexandru Arsinel CLIPA DE FERICIRE PRO TV

Alina Dumitru, educator puericultor la secția de psihiatrie a spitalului din Brăila, a găsit în sufletul ei, pe când avea doar 22 de ani, bunătatea de a adopta un copil care s-a născut cu grave probleme de sănătate. Medicii îi dădeau șanse foarte mici de supraviețuire, iar la patru ani cântărea doar patru kilograme.

Anii au trecut, băiatul s-a făcut mare și a decis să îi mulțumească într-un fel unic pentru toată afecțiunea care l-a ajutat și l-a ghidat în viață. „O femeie cu suflet mare a decis să fie mama mea!”, a spus el, iar pentru asta Alina a primit diploma de cea mai bună mamă și o vacanță la munte cu cei doi fii ai săi, pentru a trăi și a crea împreună clipe de fericire de neuitat.

Alex Culiuc este un copil extrem de curajos. La doar 13 ani suferă de o boală cumplită care îi afectează inima, însă el nu se dă bătut și trece cu optimism și putere peste fiecare operație. Cea mai mare dorință a lui era să îl întâlnească pe Smiley, iar Clipa de fericire împreună cu fundația Make a Wish i-au transformat visul în realitate. Alex a avut parte de o aniversare cum nu își putea imagina vreodată!

DETALII PE URMATOAREA PAGINA!

 

[nextpage]

 

 

Ajuns în platoul emisiunii Vocea României, Alex a cântat câteva versuri, iar antrenorul care s-a întors special pentru el a fost Smiley. Artistul i-a făcut cadou și mai multă muzică, iar întreg publicul, Loredana și Marius Moga i-au cântat La mulți ani și i-au adus cadouri. Emoțiile momentul i-au adus în ochi lacrimi de la care nu s-a putut abține. Amalia Enache a complotat împreună cu echipa emisiunii pentru a-i oferi lui Alex încă o clipă de fericire.

Ceva ce a lipsit în platoul de la Vocea României. Pe ritmul piesei Oarecare, porțile s-au deschis, iar Smiley a acaparat scena penntru a-i cânta lui Alex: „Domnule, îmi pare bine să te revăd! Ești bine? Ești bucuros? Un zâmbet ne arăți?”, l-a încurajat Smiley, văzându-l extrem de emoționat și cu ochii plini de lacrimi de fericire.

Actrița Stela Popescu, care și-a dedicat peste 50 de ani din viață scenei, a avut parte de o avalanșă de surprize cu ocazia aniversării onorabilei vârste de 80 de ani. Carismatica actriță a vorbit despre viață, dragoste, prietenii, visuri și fericirea din viața ei: „Toată viața mea, punctată de multe lucruri nefericite, mi-a oferit doar fericire! Pentru că am avut nocorcul să fiu un copil sănătos, am avut norocul să îmi aleg drumul în viață, bineînțeles, cu ajutorul lui Dumnezeu, că nu știam eu prea multe despre asta!”.

Mesaje de La mulți ani de la prieteni vechi și colegi de teatru i-au fost transmise Stelei, iar ochii i s-au umplut de lacrimi urmărindu-le. Baletul teatrului au pregătit un moment special care a culminat cu intrarea în platou a bunului ei prieten, Alexandru Arșinel: „Dacă îi urez talent, are. Dacă îi urez baftă în viață, are. Eu îi urez același lucru pe care îl urez tuturor, îți urez sănătate!”. O clipă de fericire, pentru o actriță desăvârșită ce a oferit la rândul ei milioane de zâmbete și fericire prin munca ei.

Trei frați, două fetițe și un băiețel, cu o poveste de viață greu de imaginat, au avut parte de bucuria vieții lor. Cu un optimism debordant, inteligență și frumusețe pură, cu ochii albaștri mari, Denisa, Bianca și Andrei Ciupag au povestit drama de neimaginat prin care au trecut: „Acasă când eram cu tati, nu aveam nici ce să mâncăm. Mâncam fructe pe care le găseam, cum ar fi: prune, zarzăre și căpșune!”. Într-o seară de iarnă, mama copiilor a venit cu poliția și a luat cele două fetițe și le-a dus la orfelinat. Băiatul a rămas singur în casa din pădure, fără geamuri, fără încălzire, fără mâncare, timp de doi ani de zile în care s-a sălbăticit.

Tatăl său l-a abandonat acolo și a ajuns să trăiască din mila altora: „Câteodată îmi era și urât, mă băgam cu capul în plapumă și făceam liniște să creadă ceilalți că nu e nimeni acasă. Făceam liniște și adormeam!”, a povestit Andrei, despre zilele petrecute în singurătate. Acum sunt împreună și sunt fericiți. Amalia le-a pregătit multe cadouri cu personajele lor preferate, care le-au luminat chipurile celor trei frați, însă cel mai frumos deznodământ pentru povestea lor a fost o excursie la Disneyland Paris.

Horia Crețan, eroul care a zguduit presa din toate lumea prin gestul său curajos de a sări în flăcări la New York pentru a salva un copil de 4 ani, i-a oferit o clipă de fericire mamei sale. După 23 de ani în care nu s-au văzut, deoarece mutarea în Statele Unite și problemele întâmpinate nu au făcut posibilă revederea lor, iar eforturile ei de obține viza au fost în zadar, cei doi s-au revăzut la Clipa de fericire: „S-au uitat la mine, au spus: Felicitări! Dacă mai poate face lucruri de genul ăsta, să mai facă. Dar în acest moment nu corespundeți pentru o plecare în Statele Unite!”, a povestit ea despre încercarea de a obține viza, printre lacrimi.

Advertisement

Tot ce și-a dorit Mariana a fost să își strângă fiul în brațe și să își cunoască nepoții. O îmbrățișare plină de emoții, care a cumulat 23 de ani de dor: „Vreau să îți văd ochii!”, i-a spus ea cu lacrimi de emoție, iar Horia a completat: „E puternică! Aceasta e regina mea!”. Alte două miracole au intrat în platoul emisiunii. Doi dintre cei patru nepoți au venit împreună cu tatăl lor, tocmai din Statele Unite, pentru a-și cunoaște bunica și a-i completa Clipa de fericire.

Emoții incredibile, destine cum rar ne este dat să cunoaștem, bucurii sincere în ochii unor copii sau ai unor oameni care ascund în sufletul lor dorințe arzătoare, toate acestea își găsesc miracolul îndeplinirii într-o Clipă de fericire.

 Smiley si Amalia Enache - Clipa de fericire pro tv

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

IN Trending