Connect with us

ALL MEDIA

CME, trustul din care face parte Pro TV, venituri mai mici in prima parte din 2013!

Published

on

Compania-mama a Pro TV, Central European Media Enterprises (CME), a înregistrat în primul semestru al acestui an venituri nete considerabil mai mici comparativ cu primele şase luni ale anului trecut – 317 milioane de dolari, faţă de 378 milioane în ianuarie-iunie 2012, potrivit datelor financiare anunţate miercuri.

ADRIAN SARBU - DIRECTOR OPERATIONAL - CME IN ROMANIA

CME a înregistrat la nivel de grup o pierdere operaţională înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) de 13,6 milioane de dolari, comparativ cu un OIBDA pozitiv de 61 milioane în S1 2012. România este piaţa unde CME a înregistrat cele mai bune rezultate – venituri nete de 96 de milioane de dolari şi profit de 8,9 milioane în primele şase luni ale anului, scrie Hotnews .

La nivel întregului grup CME, activ în şase pieţe central şi est-europene (România, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia), pierderea operaţională în primul semestru a fost de 5,6 milioane de dolari, faţă de un profit operaţional de 23,6 milioane în primul semestru al anului trecut. Pierderea netă raportată este de 41 de milioane de dolari, faţă de un profit net de 3 milioane în S1 2012.

Comunicatul prin care sunt anunţate rezultatele îl citează pe Adrian Sârbu, preşedinte şi CEO al CME, potrivit căruia:

“În prima jumătate din 2013, ne-am executat strategia cu fermitate. Am asigurat o creştere de două cifre a preţurilor pentru publicitatea TV în Republica Ceha şi o creştere de o singură cifră în celelalte ţări, la angajamentele semnate. Am crescut tarifele pentru retransmisie în România şi Bulgaria, care, în anii următori, este de aşteptat să crească de peste două ori faţă de 2012. Am răscumpărat o datorie de 206 milioane de euro cu ceea ce am obţinut din ofertele noastre de capital făcute pe parcursul trimestrului. Produsele noastre au performante mai bune decât anul trecut.
Privind în urmă, veniturile mai mici din Republica Ceha au avut un impact asupra rezultatelor noastre financiare în al doilea trimestru şi în prima jumătate din 2013, în condiţiile în care anumiţi clienti-cheie de publicitate au acceptat doar recent preţurile noastre mai mari.
Privind în viitor, ne asteptam că tendinţa de scădere a cheltuielor de publicitate să se răstoarne în a doua jumătate a lui 2013, pe baza iniţiativelor noastre în privinţa preţurilor. Credem că executarea cu succes a strategiei noastre readuce compania pe calea creşterii în 2014″.

România este tara unde CME a înregistrat cele mai bune rezultate, în rândul pieţelor unde activează această companie. CME a decis, la începutul anului, să renunţe la rebate în relaţia cu agenţiile de publicitate, agenţii care au semnalat inclusiv în România o creştere a preţurilor practicate de staţiile Pro TV pentru spaţiul publicitar. Tot Pro TV a anunţat, recent, că renunţă la statutul de televiziune “must carry”, ceea ce înseamnă că operatorii de cablu vor trebui să plătească această companie pentru a putea retransmite programul Pro TV.

 

Comentarii

comments

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

MENIU

pentru sufletul tau

IN Trending