CNA a primit mii de reclamatii privind reflectarea subiectului Rosia Montana la TV - RADAR DE MEDIA
Connect with us

ALL MEDIA

CNA a primit mii de reclamatii privind reflectarea subiectului Rosia Montana la TV

Published

on

Consiliul National al Audiovizualului a primit peste 2000 de reclamatii ce vizeaza modul in care televiziunile au reflectat subiectul proiectului de exploatare miniera Rosia Montana dar si al protestelor care sunt impotriva acestuia proiect, informeaza Mediafax 

Subiectul Roşia Montană nu se află pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CNA, însă el a fost abordat tangenţial de unii dintre membrii Consiliului.

Laura Georgescu, preşedintele CNA, a declarat pentru presă că CNA încă monitorizează subiectul Roşia Montană.

„S-au primit peste 2.000 de sesizări. Sesizările fac referire în primul rând la spoturile pe care toţi radiodifuzorii le-au difuzat – spoturi pro RMGC (…) Alte reclamaţii se referă la emisiuni de dezbateri şi ştiri care ar fi sponsorizate de RMGC, suntem întrebaţi de ce acceptăm să fie doar un punct de vedere difuzat de radiodifuzor şi nu îi obligăm să vină cu toate părţile implicate”, a spus Laura Georgescu.

Aceasta a mai mentionat  că alte reclamaţii se referă la faptul că televiziunea publică, timp de nouă zile, nu ar fi reflectat protestele din stradă.

Pe de altă parte, în prima parte a şedinţei de marţi a CNA, Valentin Jucan, membru al Consiliului, a spus că subiectul Roşia Montană este una din cele mai mari manipulări din spaţiul audiovizual.

„De la Revoluţie încoace, subiectul Roşia Montană tratat în spaţiul audiovizual este un subiect care reprezintă probabil cea mai mare manipulare publică. Toţi radiodifuzorii, fără excepţie, au profitat de credulitatea oamenilor şi mai ales de lipsa lor de informare, pentru că totul de aici pleacă, pentru a profita politic şi pentru a răspunde comenzilor politice. Una din cele mai mari manipulări din spaţiul audiovizual de la Revoluţie încoace se petrece acum sub ochii noştri şi cred că Consiliul nu are nici cea mai mică putere de a schimba ceva (…) Este una din cele mai mari manipulări din spaţiul audiovizual – Roşia Montană. Toţi cei care sunt acum pe stradă nu înţeleg nimic, nu au habar despre realitatea de la Roşia Montană, iar posturile de televiziune, strict politic, profită de acest lucru”, a spus Valentin Jucan.

Pe de altă parte, şi Radu Călin Cristea, un alt membru al CNA, a spus că subiectul Roţia Montană „are o miză absolut uriaşă”. „E multă manipulare (…) Dar, pe de altă parte, ca un telespectator fidel şi avizat, pot să vă spun că au existat posturi de radio care şi-au însuşit ca pe o misiune naţională contestarea acestui proiect”, a spus Radu Călin Cristea. El a precizat că aceste posturi de radio – pe care nu le-a nominalizat – au călcat în picioare legislaţia audiovizualului. De asemenea, Radu Călin Cristea a spus că au fost şi posturi care au încercat să păstreze un echilibru cu privire la acest subiect.

Modul de reflectare de către radiodifuzori a subiectului Roşia Montană urmează să fie analizat de membrii CNA într-una dintre şedinţele viitoare.

Advertisement

Din 1 septembrie, în centrul Bucureştiului şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Subscribe to our newsletter!




ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement

IN Trending