Connect with us

Revista Presei

Cod Rutier 2023. Care este alcoolemia la care ți se suspendă permisul de conducere? De la ce valoare ți se deschide dosar penal?

Published

on

Alcool la volan în 2023. Pedeapsa în funcție de alcoolemie
Reclame

Legislația din România are toleranță zero pentru consumul de alcool la volan, asta deoarece una dintre principalele cauze ale accidentelor, numeroase, de altfel, este alcoolul. De aceea, nu este un motiv de mirare acela că legislația noastră nu tolerează consumul de alcool nici măcar în cantități minime, spre deosebire de alte țări europene.

„Ce se poate întâmpla dacă beau doar un pahar?”

Consumul de alcool încetinește viteza de reacție și reflexele, diminuează vederea și auzul și provoacă somnolență. Acestea sunt doar câteva dintre efectele negative pe care le provoacă și care subliniază adevăratul pericol la care ne expunem atunci când decidem să conducem într-o astfel de stare.

„Care sunt urmările situației în care am fost surpins la volan după consumul de alcool?”

Sunt prevăzute sancțiuni și măsuri diferite care pot fi luate în funcție de gradul de îmbibație alcoolică depistat și, pentru faptul că fiecare caz în parte are particularitățile sale, am încercat să aflăm de la echipa de avocați din spatele avoalcool.ro care sunt sancțiunile în raport cu cât alcool a consumat fiecare șofer.

Astfel, potrivit avocaților avoalcool.ro, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Așadar, constituie infracțiune doar situația în care îmbibația alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Cu toate acestea, consecințe negative există îndiferent de nivelul alcoolemiei.

Inițial, reprezentantul poliției rutiere va măsura nivelul alcoolemiei din aerul expirat cu ajutorul unui aparat etilotest. În situația în care șoferul este depistat cu o alcoolemie cuprinsă între 0,1 și 0,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, polițistul va întocmi procesul verbal de constatare a contravenției.

În situația în care aparatul etilostest indică o valoare superioară celei de 0,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, conducătorul va fi informat despre obligația de a se supune recoltării probelor biologice pentru a se putea stabili alcoolemia din sânge.

Aici apare situația când șoferii, când au fost depistați cu alcoolemie la volan, caută pe Google alcoolemie la volan, alcoolemie dosar penal și avocat alcool la volan.

Potrivit acelorași avocați, refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În cazul în care alcoolemia rezultată din probele de sânge depășește limita prevăzută de Codul Penal, respectiv 0,80 g/l alcool pur în sânge, este vorba despre o infracțiune.

„Ce pedeapsă risc?”

Dacă fapta constituie infracțiune vom fi sancționați cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Pedeapsa va fi stabilită de judecător în funcție de criteriile generale de individualizare pe care acesta le va avea în vedere. De asemenea, în cazul unei condamnări, șoferului îi va fi anulat permisul de conducere.

În cazul în care este vorba despre o contravenție, după cum este prevăzut în articolul 102 alineatul (3) din OUG 195/2002, se aplică amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (însemnând între 9 și 20 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Astfel, în prezent, amenda este între 1.305 lei și 2.900 de lei, fiind individualizată între aceste limite de către agentul de poliție.

Luând în considerare toate acestea, prudența și responsabilitatea ne vor putea feri de o eventuală contravenție sau chiar de privarea de libertate și drumuri la un avocat specializat în drept penal sau avocat penal bucuresti cum marea majoritate a persoanelor care se confruntă cu un dosar penal caută pe Google. Cu toate acestea, principalul motiv care ar trebui să ne țină departe de alcool atunci când urmează să ne urcăm la volan este păstrarea siguranței noastre și a celor din jur.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar3 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV4 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show4 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni4 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden4 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show5 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending