Connect with us

Muzica

Colaborare inedită între două generații: Maria Popa și CRBL spun că „Oficial îmi merge bine”

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Maria Popa și CRBL fac echipă pentru o colaborare inedită și reinterpretează „Oficial îmi merge bine”, una dintre cele mai populare melodii ale tuturor timpurilor, lansate în urmă cu 16 ani de trupa Simplu. Remake-ul vine cu un sound fresh și cu o producție cool ce păstrează linia originală a piesei.

 

Clipul îi are ca protagoniști pe Maria Popa care interpretează rolul adolescentei rănite în dragoste, dar care alege să meargă înainte, chiar dacă îi este dor de persoana iubită, iar CRBL este părintele protector și încurajator care este alături de ea. Compusă de către Marius Moga alături de CRBL, Smiley, Maria Popa și Sergiu Istrati, „Oficial îmi merge bine” este o piesă ce are de această dată la bază o poveste adolescentină, văzută prin ochii Mariei Popa, iar clipul produs de Ireal.ro completează prin imagini mood-ul dinamic al single-ului.

 

„A fost cea mai tare experiență de până acum! Am râs, am plâns, am cântat, am dansat, am muncit, m-am jucat, am experimentat o grămadă de stări și am cunoscut mulți oameni minunați, cărora le sunt recunoscătoare. Colaborarea aceasta m-a făcut foarte fericită, m-a fascinat, m-a făcut să înțeleg cât de important este să faci ceea ce îți place și că orice lucru în viață, cât de mărunt, necesită sacrificiu! Piesa originală transmite o energie extraordinară, pe care o simt de fiecare dată când îi dau replay. Plăcându-mi încă de mică, m-am bucurat super mult să o reinterpretez și sper din suflet ca oamenii să simtă bucuria și energia pe care le-am trăit în studio când am înregistrat-o. CRBL este o persoană foarte deschisă, cu care chiar am rezonat, are și vibe bun și umor, e cel mai tare!”, povestește Maria Popa.

 

„Oficial îmi merge bine este un hit care a schimbat muzica românească, atât prin sound, cât și prin mesajul de dragoste perceput de public ca un mesaj social. Nici clipul nu a fost ceva obișnuit; a fost printre cele mai scumpe videoclipuri, filmat pe peliculă de film și, cred, primul videoclip în care frații Moga au lucrat împreună. Să refacem piesa în 2020 a fost o idee extraordinară, unde eu am răspuns PREZENT, retrăind momentele de creație din 2004. La 16 ani de la lansare a venit momentul să apropiem generațiile prin muzică. Sper să aveți aceleași emoții ca și mine și să retrăiți acea perioadă, ascultând cu încredere varianta fresh a acestei piese din perspectiva feminină, cu o artistă care promite, Maria Popa!”, adaugă CRBL.

 

La vârsta de 13 ani, Maria Popa a făcut parte din echipa lui Marius Moga și a cucerit publicul în finala concursului „Vocea României Junior” și a impresionat jurații cu interpretările pline de energie, vocea puternică și timbrul special. Iubește muzica de mică, a început să cânte de la 10 ani, iar de la 11 ani studiază oboiul.

 

CRBL a devenit cunoscut în anul 2000 ca membru al trupei Simplu, alături de care a lansat opt albume de succes. Cântăreț, coregraf și dansator, CRBL și-a început cariera solo cu single-ul „Romanu’ n-are noroc”, lansat în 2010. În primăvara lui 2012 colaborează cu Helen pentru single-ul „Kboom”, ce devine hitul anului și cel mai de succes single din cariera solo, după care au urmat single-uri precum „PETRE” și „Ușor, ușor”, în colaborare cu ADDA, „Toată țara”, alături de RUBY, „Bună dimineața”, împreună cu Denise, „Toți avem”, alături de Pavel Stratan, „Din studio” și „Plânge sufletul meu” (feat. Anlora). „România nu-i jucăria ta”, „Vreau să fiu erou”, „Ne cerem țara înapoi”, „Eu” (feat Isaia) și „Fitza” sunt piese ce l-au consacrat și i-au adus milioane de vizualizări pe YouTube. Printre cele mai recente single-uri ale artistului se numără „Nu sunt genul comun”, „Dă-i pedală”, dar și „Ne naștem cu iubire”, piesă lansată în urmă cu câteva zile.

 

 

 

Comentarii

comments

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending