Spread the love

Compania Passe Partout – Dan Puric va invita sambata, 4 februarie, si duminica, 5 februarie, la Teatrul de pe Lipscani (Str. Lipscani Nr. 53) la spectacolele „Toti cinci” si „Romania. Inchis pentru inventar”.

Spectacolul „Toti Cinci” se numara printre primele creatii proprii ale actorilor scoliti de Dan Puric. De fapt, este a 3-a premiera a acestei generatii, dintr-o serie de 11. “Toti cinci” deschide poarta spre sufletul omului contemporan bantuit de angoase, frustrari, vise, iubiri si sperante traduse in gest, dans si pantomima.

Comicul, tragicul si ilarul converg catre un final spectaculos care transcrie in imagini si emotii conditia omului. Demersul spectacolului nu critica omul, nu-l umileste, ci il sustine, dialogand profund, precum personajul lui Sorescu: „Lasa, Iona, c-om iesi noi candva la lumina!”

Spectacolul este coordonat de Dan Puric.

Scenariul şi regia: Toţi Cinci

Costumele: Wilhelmina Arz

Distribuţia: Ana Pepine, Dana Paraschiv, Silviu Man, Paul Cimpoieru, Ştefan Ruxanda

Duminica, 5 februarie, va invitam la spectacolul „Romania.Inchis pentru inventar”, in regia lui Dragos Huluba, cu Violeta Totir Huluba, Dragos Huluba si Eduard Adam, spectacol care a primit “Premiul Special al Juriului” la Festivalul Comediei Romanesti in 2010.

A “reface” o lume care pare desueta –comunismul, o lume care nu a murit, ci rezista inca vie, in noi, pare un SF. Dar cei trei actori, care au pus in scena “Romania.Inchis pentru inventar” au construit cu talent si ingeniozitate spectacolul despre un timp necunoscut pentru unele generații sau îngropat adânc, de către cei care l-au trăit, timpul comunismului.

Regia: Dragoş Huluba

Light design: Sorin Vintilă

Distribuţia: Violeta Totir Huluba, Dragoş Huluba, Eduard Adam

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.