Connect with us

Premieră TV

Competiția capătă o savoare internațională în noul sezon ,,Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cel de-al cincelea sezon ,,Chefi la cuțite”, ce are premiera pe Antena 1, pe 9 și 10 aprilie de la ora 20:00, va aduce în fața juraților cele mai memorabile personaje şi poveşti de viaţã impresionante.

Așa se face că Bontea, Dumitrescu și Scărlărescu se vor afla față în față cu bucătari talentați, pasionați ce au poftă să descopere secretele gastronomiei, dar și străini ce au trecut granițele țării pentru a-și îndeplini visul. Competiția devine internațională, iar preparatele vor fi și ele, care mai de care mai variate.

Talentul și entuziasmul de a găti va fi dezvăluit încă din prima etapă a jurizărilor pe nevăzute, unde fiecare concurent are o singură șansă de a impresiona. O parte dintre noii concurenți se vor prezenta în fața chefilor cu o farfurie din bucătăria internațională, specifică zonei din care provin. Gustul vibrant al preparatelor chinezești, combinațiile savuroase ale rețetelor sud africane, sau prospețimea bucătăriei thailandeze vor face parte din ,,meniul” celui de-al cincelea sezon.

Astfel, un inginer în telecomuncații născut în Kongo va dori să îi impresioneze pe chefi cu o tocăniță braziliană, în timp ce un filipinez cu multă experiență în domeniu va paria pe un preparat specific țării sale, tăiței de orez cu sos de stridii. Și un student din India, a cărui pasiune este muzica, se va prezenta în fața chefilor cu un aperitiv inedit. Bucătăria exotică a acestei țări va fi o surpriză pentru chef Bontea, care a declarat anterior că și-ar dori să deguste bucatele lor tradiționale, dar dacă tânărul este suficient de talentat pentru a trece în etapa următoare, telespectatorii vor vedea în cel de-al cincelea sezon.

Concurenți din Canada, China, Indonezia sau chiar Republica Dominicană se vor întrece pentru a obține votul de încredere al chefilor. Și pentru că noul sezon este construit în jurul poveștilor celor ce trec pragul bucătăriei ,,Chefi la cuțite”, show-ul culinar va expune și momentele cheie din viața celor ce speră ca acest show să se transforme într-un capitol important din parcursul lor. Ce i-a determinat să ajungă în România, care sunt punctele comune ale meseriei lor cu gastronomia, dar și care a fost imboldul pentru a participa la ,,Chefi la cuțite”, toate acestea se vor regăsi printre ingredientele edițiilor ce vor urma.

Care sunt cele mai spectaculoase apariții din etapa jurizărilor pe nevăzute, dar și ce ingrediente speciale din bucătăria internațională își vor face apariția pe bancul de lucru al celei mai iubite emisiuni culinare, telespectatorii Antena 1 pot vedea în marea premieră a sezonului 5 ,,Chefi la cuțite”, din 9 și 10 aprilie, ora 20:00.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

În această seară, Bătălia Moldovei se dă la PRO X și PRO TV!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Bătălia Moldovei, un eveniment unic dedicat celor mai buni luptători la categoria grea, începe în această seară la PRO X, de la 20:00, și continuă la PRO TV, de la 23:15! Cătălin Moroșanu, cel mai popular luptător român al momentului, va participa la evenimentul principal al galei, care va avea loc la Sala Polivalentă din Piatra Neamț, una dintre cele mai moderne arene indoor din România.  

Luptătorii români s-au pregătit intens pentru această competiție. Moroșanu luptă pentru a doua oară în acest an după ce l-a învins în iulie pe Freddy Kemayo. “Îl fac KO, nu stau la discuții!“- este promisiunea lui Moroșanu înaintea bătăliei.

De la ora 20:00 începe nebunia la PRO X, iar de la 23:15 evenimentele principale vor fi transmise în direct la PRO TV: lupta lui Andrei Stoica impotriva uriașului albanez de aproape 2 metri, Sazan Memedi, și cea a lui Moroșanu cu turcul Mehmet Ozer!

Acestă gală marchează prima luptă a lui Andrei Stoica în promoția aceasta. Este unul dintre cei mai buni luptători români la ora actuală, în top 10 la categoria lui de greutate din lume! Are 46 de victorii în carieră, 27 prin KO.

Interesul pentru gală este uriaș, iar românii o pot urmări în direct astăzi la PRO X, începând cu ora 20:00, și la PRO TV, începând cu ora 23:15!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Digi Sport transmite în direct Turneul Campioanelor 

Published

on

Foto Credit: DIGI SPORT
 

Digi Sport va transmite, duminică, 21 octombrie, începând cu ora 16:00, cea mai importantă competiție de tenis a anului, Turneul Campioanelor.

Cele mai așteptate partide de la Singapore se joacă în perioada 21-28 octombrie și vor fi ÎN DIRECT pe Digi Sport, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații de internet ai RCS-RDS.

La actuala ediţie a Turneului Campioanelor s-au calificat Angelique Kerber, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Caroline Wozniacki, Sloane Stephens, Elina Svitolina şi Kiki Bertens. Din păcate, Simona Halep și-a anunțat astăzi retragerea, din motive de sănătate, și nu va participa la competiția pentru care se calificase pentru a cincea oară consecutiv.

“E o perioadă dificilă pentru Simona și suntem alături de ea. A avut un an magic. A câștigat primul titlu de Grand Slam la Roland Garros și și-a consolidat poziția de lider mondial. Din păcate, accidentarea la spate i-a stricat planurile. În același timp, cu toții știm că sănătatea este cea mai importantă și i-ar prinde bine o pauză. Până la revenirea Simonei pe teren, vă așteptăm pe Digisport, unde, începând de duminică vom afla împreună care dintre cele mai bune tenismene ale lumii își va adjudeca titlul”, a spus tiza Simonei de la Digisport, prezentatoarea Simona Țăranu.

Digi Sport va transmite, în exclusivitate, până în 2021, 50 de turnee WTA pe an, unde evoluează Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cârstea, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan, aflate între primele 90 de jucătoare ale lumii. Tot pe Digisport, fanii tenisului se pot bucura de meciurile din Cupa Davis, Fed Cup și ATP 1000 și 500.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

PREMIERA NATIONALA. Intoarcerea regelui Daniel Ghita in ring, la KANAL D

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Luni, 29 octombrie, de la 22:30, Kanal D va transmite in direct, meciul de revenire a inegalabilului f, unul dintre cei mai valorosi kickboxeri români din toate timpurile, sportivul clasat între primii trei kickboxeri din lume la categoria grea.

In premiera, Daniel Ghiță, supranumit „Samuraiul Sălbatic”, il va intalni in ring pe Dzevad Poturak, campionul de necontestat al Bosniei si Hertzegovinei.

Daniel Ghiță este fără doar și poate un personaj unic, ale cărui performanțe au făcut ca oriunde în lumea asta să se vorbească cu respect despre ptențialul de luptători al românilor.

Dupa speculatiile retragerii sale din sportul de performanta, eroul nostru national este gata să facă din nou o mare surpriză pentru Romania, in meciul care va avea loc pe 29 octombrie, la Sala Polivalenta din Cluj. Spectacolul competitional va incepe la ora 19:00 si se va derula in fata a peste 10.000 de spectatori. Lupta intre Daniel Ghita si Dzevad Poturak va fi difuzata in direct, la Kanal D, incepand cu ora 22:30.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending