
Competiția e la putere în cea de-a treia rundă de Confruntări de la Vocea României!
-
A început votul în Competiția Destinația Anului 2023
-
America Express, din nou lider de piață. Diseară, Irina Fodor pune în joc cuferele
-
Faimoșii au câștigat Jocul de Captivitate, însă au pierdut Imunitatea! Triburile continuă lupta, astăzi, de la PRO TV!
-
Au fost anunțate primele zboruri regulate la Aeroportul Internațional BRAȘOV – GHIMBAV
Confruntările continuă vineri la Vocea României cu noi concurenți determinați să dea totul pe scenă, să renunțe la emoții și să convingă antrenorii că ei sunt cei care pot ajunge cât mai aproape de marele trofeu.
Dueluri fierbinți, piese extrem de solicitante vocal, reorchestrate și interpretate cât mai original, reprezentații pline de energie și patos și decizii grele. Toate acestea vor putea fi urmărite mâine, de la 20:30.
”E de punctat curajul antrenorului de a regiza un asemenea moment și de a încerca să facă un moment diferit în suma momentelor de la Vocea României. Pentru asta, aș vrea să te felicit pe tine, Irina, pentru alegere. Poate mie-mi plac momente mai ciudate, nu trebuie să fiu în acord cu nimeni, decat cu mine.”, va spune Tudor la finalul unei confruntări inedite, care va stârni reacții diferite în rândul antrenorilor. Momentul gândit de Irina pentru doi dintre concurenții din echipa ei va aduce ropote de aplauze, dar și zâmbete pe fețele multora dintre cei prezenți în sală.
Vocile concurenților și evoluția lor inspiră antrenorii să-i provoace să transforme melodii dintr-un stil într-altul și să aducă pe scenă momente originale, care surprind publicul.
Concurenții vor lupta în ring, iar antrenorii vor comenta fiecare prestație, însă nu se vor opri doar la muzică. Discuțiile dintre ei vor trece și în sfera personală și vor face referire și la dorințele lor. ”Eu observ că Irina tot speră la o treabă… la un grad de rudenie, dar nu soră.”, va spune Smiley. Vedem despre ce este vorba, mâine, de la 20:30.
Toate vocile contează, însă doar unele impresionează! Competiția e la putere în cea de-a treia rundă de Confruntări de la Vocea României!
-
Vedete2 săptămâni ago
Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedete7 zile ago
Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”
-
Premieră TV5 zile ago
Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2
-
Reality Showo săptămână ago
SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!
-
Reality Show3 săptămâni ago
VIDEO Ce concurent din tribul Războinicilor a părăsit competiția Survivor România!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!
-
Premieră TVo săptămână ago
Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă
-
Reality Show6 zile ago
Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Victorii pentru Războinici, lacrimi și conflicte pentru Faimoși, la Survivor: ”Indiferent de tensiuni, sunt și momente foarte frumoase”
-
Monden3 săptămâni ago
VIDE0 EXLOZIV Andreea Bălan, s-a dat pe manele!
-
AUDIENȚE TV6 zile ago
America Express, prima opțiune a telespectatorilor! Diseară, cea mai mare comoară aduce imunitatea! Finala se apropie!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 06-12 martie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Astăzi, începe o nouă săptămână la Survivor România: ”Ați demonstrat că se poate face față cu zâmbetul pe buze”
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
America Express își păstrează poziția de lider! Amuleta aduce adrenalină la maximum: sporturi extreme într-un peisaj spectaculos
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
America Express, pe primul loc în topul audiențelor. Diseară se decid echipele care intră în etapa semifinală
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
După 8 etape, Puya și Melinda și-au încheiat aventura pe Drumul aurului, la AMERICA EXPRESS