Connect with us

Evenimente

Concursul Internațional George Enescu în plină creștere la 60 de ani de la lansare:400 de tineri muzicieni, din 46 de țări, își testează talentul în România

Published

on

 

Concursul Internațional George Enescu are loc între 1 și 23 septembrie la București, este deschis publicului și va aduce pe scenele românești și în fața juriului internațional un număr record de tineri muzicieni. Biletele se vor pune în vânzare la începutul lunii mai.

A XVI-a ediție a Concursului Internațional George Enescu (1-23 septembrie 2018, București) înregistrează un număr record de tineri înscriși în competiție: 400 de tineri muzicieni, din 46 de țări de pe cinci continente. Cu o creștere a înscrierilor de 26% față de ediția din 2016, Concursul Enescu are la această edițieo prezență românească remarcabilă, cu 72% mai mare – în total, 36 de tineri români, înscriși cu precădere la Secțiunea Pian. Față de ediția din 2016, China și Marea Britanie și-au dublatreprezentarea în competiție, în timp ce Italia și-a triplat numărul de tineri muzicieni înscriși.

În total, pentru cele patru secțiuni ale Concursului Enescu 2018 s-au înscris: 126 de concurenți la Secțiunea Pian, 121 la Secțiunea Vioară, 126 la Secțiunea Violoncel și 27 la Secțiunea Compoziție. 212 concurenți provin din Europa și Orientul Apropiat, 148 din Asia, 29 din America de Nord, 9 din Australia și Noua Zeelandă, iar doi concurenți sunt din America de Sud. Statistic, cele mai numeroase prezențe le au Coreea de Sud – 70 de concurenți, România – 36, China – 33, Japonia – 26, Rusia – 22, Italia – 21 și Statele Unite ale Americii – 20 de concurenți. La Secțiunea Pian, participarea României este a doua cea mai numeroasă prezență după Coreea de Sud, reprezentată de 28 de concurenți. Franța are cea mai numeroasă participare la Secțiunea Violoncel, tot după Coreea de Sud care, cu excepția Secțiunii de Compoziție, are cei mai mulți concurenți pe secțiune. La Vioară, a doua cea mai numeroasă prezență aparține Japoniei.

„Pornind de la vorbele lui George Enescu, aș adăuga că muzica reprezintă 30% excelență și profesionalism, și 70 % mesaj. În lumea de astăzi, când contextul geopolitic este atât de complex, muzica clasică are puterea să ne unească, prin forța exemplului. Diferite naționalități se reunesc pentru a cânta într-o orchestră sau într-un cor  – și, prin aceasta, trebuie să suspende toate conflictele și problemele, pentru că dacă nu o fac, este imposibil să cânte împreună. Muzica nu te va abandona niciodată, nu te va trăda fiindcă muzica înseamnă armonie, și pace. Cred că artiștii, muzicienii pot purta acest mesaj al păcii, al coeziunii și acesta este ceea ce trebuie să transmitem către tinerii muzicieni. Există întotdeauna speranță, trebuie doar să investim în ea!, a declarat Directorul Artistic al Concursului Enescu și al Festivalului Enescu, dirijorul Vladimir Jurowski, într-o intervenție specială prin Skype de la Berlin, în cadrul conferinței de presă care a marcat deschiderea ediției 2018 a Concursului Enescu, pe 25 aprilie, la Ateneul Român.

„Îmi face o mare plăcere să fiu parte din această construcție care are și tradiție, și istorie. Am convingerea că prestigiul și amprenta Concursului Enescu și a Festivalului Enescu înseamnă foarte mult nu doar pentru viața culturală artistică a României, cât și, în general, pentru cei care cunosc parcursul acestui eveniment. Din punctul nostru de vedere, ca parteneri, vom avea grijă ca toate lucrurile să decurgă cât mai bine, așa cum este potrivit pentru un astfel de eveniment internațional”, a declarat Mădălin Voicu, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

„Concursul Enescu aniversează  în 60 de ani de la înființare. Suntem foarte bucuroși că avem un record de participare: sunt 400 de concurenți înscriși pentru cele patru secțiuni ale Concursului și suntem siguri că nu numai numărul concurenților este hotărâtor la această ediție, ci și calitatea lor – sunt concurenți care au primit mari premii internaționale și pe care noi îi vom avea în cadrul Concursului Enescu. Vom deschide cu Gabriel Bebeșelea dirijând lucrarea vocal-simfonica ce a fost premiată la ediția trecută a Concursului.”, a punctat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Concursului și Festivalului Enescu, în cadrul conferinței de presă.

„Pentru această ediție a Concursului Enescu, prin cele două posturi pe care le avem, Radio România Cultural și Radio România Muzical vom transmite live concertul de gală, precum și finalele cu orchestră, și de asemenea vom înregistra toate evoluțiile concurenților începând cu Etapa a II-a, și a  artiștilor invitați pentru a realiza o serie dedicată.”,  a declarat Liliana Staicu, director al Radio România Muzical.

„De bună seamnă, Concursul Enescu, alături de Festivalul Enescu, este unul dintre cele mai ample evenimente culturale pe care le producem și, ca televiziune națională de inters public, acest lucru face parte din direcția noastră strategică. Teleivizunea Română a fost alături de Concursul Enescu încă de la prima ediție, din 1958.”,  a punctat Mircea Neacșa, director al TVR 3.

 

„Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția”

La ediția 2018 și în anul sărbătoririi Centenarului, Concursul Internațional George Enescu celebrează 60 de ani de la prima ediție. Pornind de la considerațiile marelui compozitor român George Enescu, care spunea că în muzică este nevoie de 30% talent și de 70% muncă, Concursul Internațional George Enescu 2018 își propune să onoreze talentul și munca susținută a artiștilor, drumul anevoios către desăvârșirea tehnică și inspirația în a propune noi viziuni asupra operelor interpretate.

ConcursulEnescu2018 și-a propussălansezeun dialog cu publicultânărși cu publicullargdeopotrivă. Pornind de la esențacompetiției – modul de interpretarediferit al fiecărui artist, amprentapersonalăîn descifrarea și livrarea unei partituri șibogățiape care o oferăreceptareamuziciiclasice, ConcursulEnescu 2018 vaaducepubliculuișicâtevaevenimenteșiateliere de muzică – atâtoffline, câtși online – menitesă inspire șisădeslușească„Ce auzim când ascultăm muzică?”.Proiectele se vorderulaîncepând cu sfârșitul lunii mai și vor continua în timpul Concursului Enescu 2018. Detalii despre proiecte vor fi oferite pe parcurs.

 

 

Programul Concursului Enescu 2018

Programul ediției 2018 a Concursului Enescu aduce publicului o serie de recitaluri extraordinare și concerte unice. Concursul Enescu 2018 se va deschide pe 1 septembrie, la Ateneul Român, cu un concert de gală susținut de câștigătorii ediției 2014: Ștefan Tarara (vioară), Eun-Sun Hong (violoncel) și Josu de Solaun (pian), alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Reputați muzicieni internaționali, membri ai juriului Concursului Enescu 2018, vor susține, de asemenea, o serie de recitaluri extraordinare: violoncelistul britanic Raphael Wallfishși pianistul John York(5 septembrie), violonistul italian SalvatoreAccardoși pianista Laura Manzini(14 septembrie) și pianistul suedez Peter Jablonski(22 septembrie). Acestora li se vor alăturalaureați ai Concursului Enescu 2016: violoncelistul american ZlatomirFung (8 septembrie), violonistul kazahErzhanKulibaev (16 septembrie) și pianista de origine bulgară Victoria Vassilenko (20 septembrie).

La toate etapele Concursului Enescu 2018 – Etapa I, Etapa a II-a și Etapa a III-a, Semifinală, pentru cele trei secțiuni de concurs (Secțiunea Violoncel, Secțiunea Vioară și Secțiunea Pian) participarea pentru public este deschisă, precum și la Finalele cu Orchestră, cu participarea Filarmonicii „George Enescu” – Finala de Violoncel, 11 septembrie,dirijată de Paul Watkins, Finala de Vioară, 17 septembrie, dirijată de Christoph Poppen și Finala de Pian, programată pentru 23 septembrie, dirijată de Vassily Sinaisky.

Cu excepția Etapei I din Concurs – eliminatorie – restul etapelor, precum și finalelese desfășoară la Ateneul Român.

Printre reprezentanții juriului se numără nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum: Philippe Entremont, Pierre Amoyal, SalvatoreAccardo, Jean-Jacques Kantorow, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, ZygmuntKrauze, ArtoNoras, Myung-WhunChung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiței, Dan Dediu, Silvia Marcovici și alții.

Pentru a duce mai departe muzica marelui compozitor român George Enescu, la Concursul Enescu 2018 vor fi interpretate mai multe lucrări de George Enescu, obligatorii în cadrul competiției – pentru Secțiunea Violoncel: Sonata nr. 2 în Do major op. 26 (Semifinală) și Simfonia concertantă Op. 8, la alegere, pentru Finală; Secțiunea Vioară:Ménétrier (Lăutarul) – episodul de deschidere al Suitei Impresii din Copilărie op. 28, pentru Etapa a II-a a Concursului, iar pentru Semifinală, o lucrare la alegere dintre Sonata nr. 2 pentru pian și vioară în fa minor Op. 6 și Sonata nr. 3 pentru pian și vioară în la minor Op. 25. Pentru Secțiunea Pian, tinerii concurenți pot prezenta la alegere o lucrare de George Enescu dintre următoarele: Suita Nr.2 în Re major Op. 10, Sonata Nr.1 în fa diez minor Op. 24 sau Sonata Nr.3 în Re Major Op. 24.

Începând cu ediția 2014, Concursul Internațional George Enescu este organizat ca eveniment de sine-stătător, cu participarea publicului. Având o remarcabilă reputație internațională, Concursul Enescu este membru al World Federation of International Music Competition și al Alink – Argerich Foundation – Piano CompetitionWorldwide. Valoarea totală a premiilor ediției 2018 este de 115.000 de euro, iar la acestea se adaugă master classes oferite de membri ai juriului, precum și premii speciale.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

PANDORA Reflexions Party a marcat începutul unei noi ere a stilului

Published

on

 

Inovație, încredere, experiențe și exuberanță – acestea au fost cuvintele cheie ale petrecerii PANDORA Reflexions, trendsetter-ul toamnei.

Lansarea noii colecții a reunit la Gargantua KSLF peste 200  de invitați – celebrități, jurnaliști, designeri, stiliști și influențatori ai momentului. Decorul minimalist, dar strălucitor și tematica oglinzilor au creat o atmosferă magică, amintind de metropolele modei și îndemnându-i pe toți cei prezenți să-și reflecte personalitatea liber, în moduri nelimitate și neținând cont de bariere.

 

Artistul Andrei Leonte și o parte din Play Orchestra au interpretat cele mai cool piese ale sezonului, transformând petrecerea într-una cu adevărat de neuitat! Prietenii brandului PANDORA s-au bucurat de atmosfera fantastică și au probat bijuteriile noii Colecții Reflexions, au socializat și au testat cateringul rafinat marca Gargantua.

Printre personalitățile publice care au aflat în premieră detalii despre noua colecție, s-au numărat Andreea Berecleanu, Anca Sînă Serea, Sandra Izbașa, Carmen Brumă, Alexia Țalavutis, Adina Halas, Majda, Doinița Oancea, Ana Maria Brânză, Loredana Dinu, Lavinia Ioana, Andra Gogan, Răzvan Gogan, Maria Radu, Diana Bart, Livia Graur, Laura Gruia, Cristina Șișcanu, Sasha Borona, Diana Enciu, Alina Tanasă, Ștefan Lungu, Anca Ciota, Andreea Perju, Alice Cavaleru, Vladimir Drăghia, Simona Țăranu, Camelia Bălțoi, Mihaela Cozmolici, Bianca Ioniță, Oana Mareș, Eda Marcus, Irina Mohora, Teodora Antonescu, Monica Iagăr, Georgiana Ilieș, Catinca Roman, Maria Andreea, Andreea Remețan, Maria Radu, Eli Roman, Iuliana Pepene, Alin Gălățescu, Ramona Solomon, Cristina Zaharia, Cristina Mihaela Dorobanțu, Iulia Verdeș, Geanina Ilieș, Kinga Varga, Oana Coșbuc, Oana Mareș, Ramona Olaru și mulți alții.

 

PANDORA Reflexions țese o nouă poveste cu metale prețioase strălucitoare: radiantul PANDORA Shine, arămiul PANDORA Rose și sclipitorul argint 925 sunt atent meșteșugite sub forma unei brățări împletite flexibile și netede. Oglindind feminitatea modernă, design-ul ușor de personalizat aduce oricărei ținute un farmec elegant datorită talismanelor de tip clips, care se potrivesc perfect cu noua brățară. Un indiciu îl găsești chiar în nume. Un X pentru eXpresie, eXuberanță, eXperiențe și eXcepțional. Un X care intensifică orice efect. Tu decizi ce înseamnă acest X, pentru că este stilul tău unic. Este un nou mod de a reflecta cine ești tu cu adevărat!

 

#PANDORAReflexions

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

AGERPRES a prezentat la Roma expoziția de fotografie România: Evoluție și filmul „Marea Unire – România, la 100 de ani”

Published

on

Foto Credit: AGERPRES
 

Agenția Națională de Presă AGERPRES a prezentat, la Roma, expoziția de fotografie România: Evoluție și documentarul video „Marea Unire – România, la 100 de ani”,în cadrul Festivalului Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești, ce a avut loc joi, 18 octombrie 2018.

Evenimentul a avut loc la Accademia di Romania in Roma și a fost organizat de Asociația culturală româno-italiană Propatria, în colaborare cu Ambasada României în Italia, cu susținerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și a Institutului Cultural Român.

Expoziția AGERPRES a fost apreciată de numeroși participanți, români și italieni. Cei prezenți au primit albumul fotografic realizat de Agenție, o ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de imagini din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.

În cadrul evenimentului au fost prezenți: prof. univ. dr. Rudolf Dinu, directorul Academiei României din Roma, conf. dr. Oana BoșcaMălin, director adjunct al Academiei României din Roma, domnul Paul Fontaine, directorul Academiei Belgiei din Roma, profesori de limbă și cultură română, membri ai asociațiilor românești în Italia.

Ne bucură să colaborăm de atâția ani cu AGERPRES și suntem onorați să prezentăm documentarul  în cadrul festivalului. O lecție de istorie atât pentru publicul român,  cât și pentru publicul italian. Marea Unire – România la 100 de ani – documentarul AGERPRES, te face să trăiești istoria unui întreg popor, prin poveștile de viață ale urmașilor celor care au realizat acest act memorabil”, a declarat Mioara Moraru, președintele Asociației culturale româno-italiene Propatria.

Despre filmul „Marea Unire – România, la 100 de ani”

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

 

Despre expoziția România: Evoluție

Expoziția de fotografie, numită România: Evoluție, cuprinde imagini ce fac parte din arhiva AGERPRES, care reflectă viața cultural-artistică, politică și sportivă a țării, dar și câteva fotografii din arhiva Associated Press. Expoziția cuprinde și cele mai bune fotografii realizate în ultimul timp de către fotoreporterii AGERPRES, care ilustrează evoluția României. Totodată, AGERPRES a realizat și un album cu același nume, o ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Horia Brenciu va străbate peste 4500 de kilometri în timpul turneului național

Published

on

 

25 de ani de la prima apariție TV, 15 ani de când este alături de HB Orchestra și 10 ani de la primul album, asta sărbătorește anul acesta Horia Brenciu!

Exuberant din fire, artistul marchează acest moment cu un turneu național la finalul căruia va străbate 4500 de kilometri și va susține 14 concerte în tot atâtea orașe. Turneul, care va începe pe 2 noiembrie la Timișoara și se va încheia pe 28 noiembrie la Oradea, le va da șansa fanilor lui Horia Brenciu să-l vadă făcând show alături de Jeremy Ragsdale, câștigător X Factor, și fetele de la 3 O’Clock. Nu vor lipsi însă nici invitații surpriză, diferiți de la un oraș la celălalt.

 

PAGINA DE VOTARE: FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018

„Acum 25 de ani, norocul îmi surâdea și deveneam primul prezentator din epoca modernă a televiziunii. După un sfert de veac, simt că parcă încep un nou drum, cu și mai multă energie, iar asta se datorează oamenilor. Fie că mă cunosc de la Robingo, de acum 25 de ani, sau de la X Factor, din zilele noastre, ei mi-au fost mereu alături, cu un sfat, cu o dojană, cu o super critică. Beneficiez de cel mai complex public din lume. La început, primeam scrisori. Acum, internetul e la putere și accesul e mult mai direct cu toți fanii mei, dar nimic nu poate înlocui spectacolul live, interacțiunea dintre noi, zâmbetele pe care le prind din sala de concert și muzica asta care ne unește pe toți. La 100 de ani de România, aniversez și eu sfertul meu românesc, cu prietenii mei dragi din țară. Abia aștept”, declară Horia Brenciu.

Deși în programul turneului sunt cuprinse nu mai puțin de 15 orașe, Horia recunoaște că și-ar fi dorit să fie și mai multe. „Destinul a ales, noi ne-am conformat. Dacă ar fi fost după noi, am fi mers în fiecare oraș din țară, dar programul lunii noiembrie nu e de partea noastră. Confruntările de la X Factor, repetițiile pentru concertele de la Sala Palatului, de pe 7, 8 și 9 decembrie, precum și alte concerte contractate ne-au redus numărul orașelor la 15”, a povestit artistul.

În total, 25 de persoane apropiate artistului vor fi implicate în bunul mers al spectacolelor și al producției. „Mergem ca o gașcă care vrea să întâlnească cealaltă gașcă, mult mai mare și mai simpatică, gașca de spectatori”, spune încântat Horia.

Datele și orașele în care poate fi văzut Horia Brenciu în timpul turneului aniversar sunt următoarele:

 

2 noiembrie – Timișoara

5 noiembrie – Iași

6 noiembrie – Botoșani

7 noiembrie – Piatra Neamț

8 noiembrie – Bacău

12 noiembrie – Alexandria

13 noiembrie – Ploiești

15 noiembrie – Galați

16 noiembrie – Constanța

19 noiembrie – Drobeta Turnu Severin

20 noiembrie – Sibiu

21 noiembrie – Pitești

26 noiembrie – Brașov

27 noiembrie – Arad

28 noiembrie – Oradea

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending