Connect with us

ALL MEDIA

Conflictul Antene – RCS-RDS continua la CNA, Protectia Consumatorilor si ANCOM

Published

on

Reprezentantii Antena Group, inclusiv directorul general Sorin Alexandrescu, si cei ai RCS&RDS s-au prezentat, marti, la CNA pentru a-si prezenta pozitiile in conflictul declansat dupa scoaterea Antenelor din grila RCS pe platforma de satelit Digi.

Partile au reluat acuzele publice din ultimele zile, dar Sorin Alexandrescu a afirmat ca RCS a solicitat sa aiba de urgenta o intalnire cu Antena Group, iar “intalnirea va avea loc cat se poate de repede”. Reprezentantul RCS nu a putut confirma, pe moment, acest lucru. CNA a decis sa sesizeze Protectia Consumatorilor si ANCOM in legatura cu situatia creata, aratand ca nu poate interveni intr-o disputa comerciala intre parti, scrie Hotnews.ro 

Sorin Alexandrescu a prezentat membrilor CNA un tabel publicat, pe surse, in cursul noptii de site-ul Mediaddict.ro, care sustine ca este vorba despre sume pe care operatorii de cablu si DTH le-ar plati unor posturi, altele decat cele ale Antena Group. Membrii CNA au spus ca nu pot decat sa ia nota de acest tabel, atat timp cat informatiile prezentate nu sunt confirmate, iar sursa nu este precizata. Tabelul include doar posturi care nu sunt libere la retransmisie, neconditionat tehnic sau financiar, adica posturi – foarte multe canale straine – carora nu li se aplica principiul must-carry, ci opereaza pe baza unor acorduri comerciale cu distribuitorii.

  • Sorin Alexandrescu a folosit tabelul pentru a indemna RCS sa spuna care sunt sumele date posturilor, confirmand sau infirmand datele prezentate “pe surse”. El a afirmat ca foloseste acest tabel dupa ce “sursele au fost verificate”.

Oficiali ai CNA au aratat ca forul a primit, in ultimele zile, foarte multe reclamatii in legatura cu acest caz, “probabil de ordinul sutelor”. Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group, a afirmat ca in call-center-ul Antenelor au fost primite 10.000 de reclamatii.

Ce au spus, la sedinta CNA, reprezentantii Antena Group si RCS&RDS si membrii CNA:

Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group:

  • Intre Antena Group si RCS-RDS a existat un contract de distributie care a expirat la 31.12.2011. Pana pe 20 aprilie au existat discutii telefonice si trei intalniri oficiale. Antena Group a transmis RCS solicitarea pentru cele cinci statii, raspunsul a fost ca RCS interpreteaza declaratia transmisa de noi catre CNA privind libera retransmisie a posturilor ca fiind valabila si pentru DTH. E un punct peste care nu am putut trece. Acordurile de retransmisie erau valabile pana pe 20 aprilie.
  • 20 aprilie era ultima zi de negocieri, am transmis toata disponibilitatea noastra de a negocia, am fost invitati sa discutam la sediul dansilor pe data de 20, la ora 11.30. RCS a intrerupt pe 19 aprilie, la miezul noptii, retransmisia posturilor pe DTH.
  • Experienta cu RCS-RDS a parcurs o serie de abuzuri prin care telespectatorii au fost grav afectati (…) incepand cu GSP TV si Antena 2, a continuat cu Antena 1 si Antena 3.
  • Disponiblitatea noastra catre negocieri a fost intotdeauna extrem de favorabila.
  • In momentul actual sunt inregistrate in call-center-ul nostru peste 10.000 de reclamatii.
  • Estimarea noastra este ca RCS&RDS detine pana in 300.000 de kituri de retransmisie in afara Romaniei.

Reprezentantul RCS-RDS la CNA, Lucian Mihai:

  • Antena a scos statiile de pe satelit cand a mentionat ca aceea era ultima zi in care puteam tine televiziunile in grila. Acest lucru inseamna 20 aprilie ora 00.00.
  • Pe 28 martie (Antena Group – n.r.) au dat un ultimatum care insemna mai putin de o luna pana cand sa fie incheiat un contract, dupa un an in care nu s-a intamplat nimic.
  • Declaratia Antena privind libera retransmisie a posturilor ridica problema ca exista un drept, nu obligatie a distribuitorului de le prelua pe satelit.
  • Costul ar duce o majorare a abonamentului DTH, majorare care nu se regaseste la abonatul de cablu.

Sorin Alexandrescu, Antena Group: 

  • Reprezentantul RCS a mentionat ca distribuita Antenelor pe platforma Digi va insemna un cost suplimentar care s-ar regasi la abonamente. Aveti un tabel cu sumele pe care RCS le aplica in cazul posturilor din grila (face trimitere la un tabel cu sume pe care posturi care nu sunt libere la retransmisie le-ar primi de la operatori, tabel aparut pe site-ul mediaddict.ro in cursul noptii, dar care nu este asumat de Antene).
  • Realitatea, asa cum ne arata acest document, ne arata ca RCS cere sume considerabile de bani.
  • RCS vrea sa obtina un acord gratuit de la Intact, sa foloseasca sutele de milioane de euro pe care le incaseaza in fiecare an si sa le plateasca acestor statii, din care marea majoritate nici nu au vreun angajat in Romania. RCS doreste ca acesti oameni (de la Intact – n.r.) sa munceasca pe gratis.
  • Atitudinea RCS&RDS si modul in care isi desfasoara aceste actiuni comerciale sunt facute impotriva telespectatorilor.
  • De unde aceasta atitudine ultimativa si de santaj a RCS impotriva Antena Group si de ce in acest moment?
  • Despre tabelul prezentat membrilor CNA: Este un document transmis in media noaptea trecuta [nu precizeaza de catre cine]. Din informatiile noastre sunt sumele practicate. Daca aceste date nu sunt conforme cu realitatea, indemn RCS sa transmita care sunt datele reale.

Reprezentantul RCS: 

  • Radiodifuzorii care sunt contra cost nu au facut nicio declaratie ca sunt liberi la retransmisie pe teritoriul Romaniei, asa cum au facut Antenele (…) Nu stiu ce relevanta are interesul Antena pentru relatiile noastre cu alti furnizori. (…) Nu exista posturi din Romania care intra in must carry si carora le platim pentru DTH.

Intrebati de Ioan Onisei, membru CNA, daca posturile lor platesc pentru retransmisia pe platforme DTH, mai multi reprezentanti ai televiziunilor la CNA au spus ca nu, altii au evitat sa raspunda.

Sursa: Hotnews.ro

Comentarii

comments

Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. robert

    24 aprilie 2012 at 21:23

    chiar merita, iertati-mi indrazneala dar chiar trustul acesta merita ce i se intampla acum.au invrajbit populatia acesta au adus-o intr-un colaps fara margini datorita minciunilor cu tenta politica si emisiunilor zica-se umoristice dar pana la urma tot cu tenta politica,FRATILOR UNDE TRAIM, IN CE TARA?
    deci in concluzie braooo C.N.A.!!va respect decizia luata tot respectul ptr. asta. numai bine .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Locuri de muncă în România

Locuri de muncă în România

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending