vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăEVENTSSpectacoleCopiii vin la operetă de Ziua Mondială a Teatrului

    Copiii vin la operetă de Ziua Mondială a Teatrului

    Pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, Opereta bucureșteană prezintă “Frumoasa din pădurea adormită”, în două reprize – de la 10:00 și de la 13:00.

    Pentru a veni în întâmpinarea activităților din săptămâna “Școlii Altfel”, Teatrul Național de Opereta și Musical “Ion Dacian” îi invită pe copii la una dintre cele mai frumoase povesti ale tuturor timpurilor, într-un musical de Marius Țeicu, pe un libret de Silvia Kerim.

     

    „Frumoasa din pădurea adormită“ de Charles Perrault este o poveste clasică despre prinţi, prinţese şi vrăjile care se ţes în jurul lor și, totodată, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole pentru copii ale Teatrului Naţional de Operetă și Musical „Ion Dacian”. A fost odată, ca niciodată, o împărăţie cu zâne bune şi vrăjitoare, cu broaşte şi berze vorbitoare, cu oameni liniştiţi şi cumsecade peste care domnea un Împărat, om cu concepţii foarte moderne. Împreună cu soţia lui, Împărăteasa Zimby, a aşteptat cu nerăbdare ca Barza Bertha să le aducă un bebeluş. Clipa mult aşteptată a sosit şi odată cu ea începe şi povestea noastră. Barza Bertha şi buna ei prietenă Broasca Bibi aduc în dar la curtea împărătească o fetiţă frumoasă, frumoasă ca în poveşti. Fericiţii părinţi pun la cale petrecerea de botez. Sunt invitaţi oaspeţi de onoare şi bineînţeles toate ursitoarele, ca să-i asigure Prinţesei un viitor fericit. Se pare însă că încoronatele capete nu ştiau să numere prea bine, pentru că au uitat să invite la grandioasa petrecere şi pe Zâna cea Rea. Supărată, aceasta îşi face apariţia şi aruncă asupra micuţei prinţese un greu blestem, ce urma să-i aducă moartea. Noroc cu Zâna cea Bună ce nu apucase încă să-şi rostească urarea şi care îndulceşte groaznica pedeapsă, introducând în poveste un somn de 100 de ani şi un Prinţ salvator. Broasca Bibi şi Barza Bertha au misiunea să vegheze ca povestea să se termine cu bine. Şi bineînţeles că totul se termină cu… două nunţi ca în poveşti.

     

    Detalii spectacol:

     

    Musical de Marius Țeicu

    Libret de Silvia Kerim

    Regie artistică – Nicolae Ciubuc, Daniel Eufrosin

    Regie muzicală – Adrian Ordean

    Coregrafie – Andreea Constantinescu

    Asistent coregrafie – Andreea Toma

    Coordonator balet – Alin Gheorghiu

    Decoruri – Mihai Magon

    Costume – Diana Ioan

    Producător – Ovidiu Huminiuc

    Coordonare scenică – Cătălin Voineag

     

    Distribuție:

     

    Zâna bună – Mioara Manea-Arvunescu

    Împărăteasa – Virginia Stamate

    Împăratul – Valentino Tiron

    Broasca Bibi – Carmen Angheloiu

    Barza Bertha – Geraldina Petre

    Zâna rea – Mioara Ifrim

    Prințesa – Patricia Seymour

    Prințul – Ciprian Mardare

    Doica – Oana Rusu

    Majordomul – Alexandru Vasile

     

    Distribuție balet:

     

    Curteni: Camelia Ghiţă, Raisa Radamovschi, Oana Vâlceanu, Monica Agarici, Octavian Ștefănescu, Lorendi Rădulescu, Sergiu Pantelimon, Marius Dura

    Zâne: Raluca Herciu Florescu, Diana Marin, Dana Moise, Mihaela Ștefănescu, Luminița Florescu, Diana Năstase

     

     

    Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:

    B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti

    Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5

    Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

     

    Parteneri: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri, Radio România Cultural, România Liberă, DC News, Radar de Media, societateamuzicală.ro, mklasica.ro, eva.ro, ArtOut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea București, goingout.ro, inoras.ro, iqool.ro.

    Sponsori: Bucuria, ookee.ro.

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttps://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente