Connect with us

Muzica

Corul Madrigal lansează albumul „Ave Maria”, împreună cu Young Beats, Zoli TOTH și Marius Manole

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” și Casa de discuri Roton Music lansează noul album discografic „Ave Maria”, primul din seria dedicată Sărbătorilor pascale, celebrate anul acesta pe 4 aprilie și 2 mai.

 

 

Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau

 

Albumul „Ave Maria”, în interpretarea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, îl are ca invitat special pe actorul Marius Manole, care adaugă selecției muzicale, realizată de dirijorul Anna Ungureanu, o emoționantă selecție de psalmi. La realizarea acestui proiect discografic au colaborat și talentații copii din Ansamblul de percuție Young Beats al Cantus Mundi, coordonați de muzicianul Zoli TOTH, precum și pianistul Abel Corban.

 

Lansarea albumului „Ave Maria” va fi pusă în valoare de producția video „Benedictus”, realizată de Corul Madrigal după celebra lucrare de Jacob de Haan, filmată cu sprijinul a două lăcașuri de cult emblematice din Capitală – Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif și Biserica Evanghelică C.A. (Lutherană) București.

 

După succesul albumelor de Crăciun, împreună cu partenerii noștri de la Roton Music ne bucurăm să oferim publicului un nou proiect discografic special, de această dată dedicat Paștelui. Sărbătorile pascale au o semnificație religioasă fundamentală și unică în credința creștină, sunt un simbol al speranței și al renașterii universale, fiind totodată definitorii în simbolistica pe care Corul Madrigal o abordează de aproape 60 de ani, legată de marile momente spirituale ale românilor. Lansarea compact disc-ului „Ave Maria” este dedicată Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii de rit apusean și face parte din seria de evenimente pe care o pregătim pentru public în această primăvară și cu care sperăm să aducem tuturor pacea, frumusețea și emoția muzicii Corului Madrigal într-o perioadă plină de provocări pentru noi toți” , a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

 

Corul Madrigal și Roton Music vor lansa în curând și un al doilea CD, care va conține o colecție de muzică pascală de inspirație ortodoxă.

Produs în condiții tehnice deosebite, CD-ul „Ave Maria” include un playlist inspirat din Concertul extraordinar cu același nume, desfășurat cu casa închisă în Stagiunea estivală Madrigal 2020. Cele 16 lucrări remarcabile, selectate de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, sunt interpretate în limbile originale și redau sonoritatea specifică a unora dintre cele mai iubite compoziții inspirate de spiritualitatea apuseană, renascentistă sau contemporană. De la Tomas Luis de Victoria, Hans Leo Hassler sau Giulio Caccini și până la Francis Hubic sau Vytautas Miskinis, interpretarea Corului Madrigal pune în lumină capodopere ale muzicii de inspirație sacră și oglindește imaginea iconică a Fecioarei Maria în arta sonoră.

Începând din anul 2020 am introdus în programul nostru anual „Ave Maria”, un concert care reunește piese de factură religioasă, spirituală, ce provin în special din muzica clasică internațională. Suntem fericiți că putem avea aceste lucrări imprimate și pe CD pentru Paște și astfel putem ajunge la un public cât mai numeros cu un mesaj universal, care elogiază umanitatea, bunătatea și iubirea”, a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Albumul „Ave Maria” este disponibil pentru comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secțiunea Magazin și va putea fi achiziționat din 18 martie și în rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica și benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara, pe platformele digitale Spotify și Apple Music și în curând pe canalul YouTube.

 

Parteneri media: Agerpres, Bookhub, București FM, CAȚAVENCII, Cocor Media Channel, E-Zeppelin, Fashion Premium Magazine, modernism.ro, Observator Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Rador, PlayU, Radar de Media, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și nopți

 

 

 

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy * for Click to select the duration you give consent until.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Muzica

Cel mai recent single INNA – ”Flashbacks” ocupă locul 1 pe radio în România

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

             ”Flashbacks”, cel mai recent single al INNEI se bucură de ascensiune în topurile muzicale din lume. Piesa ocupă locul 1 pe radio în România, este pe locul 3 la radio în Rusia și pe locul 55 în top Shazam Global!

 

 

Piesa compusă și produsă de Marco & Seba, Alex Cotoi, David Ciente, Minelli și INNA a depășit 11 milioane de vizualizări pe YouTube și urcă în topurile radio și TV după cum urmează: este pe locul 1 pe TV în Bulgaria de 4 săptămâni, pe locul 23 pe radio în Turcia, pe locul 3 pe radio în Rusia şi pe locul 1 în top Dance Rusia.

 

În ceea ce privește Shazam-ul, ”Flashbacks” ocupă în prezent cea mai înaltă poziție de până acum #55 și a depășit 585 000 shazam-uri. Artista a susținut un live pe TikTok pentru fanii din Turcia unde a avut un reach de peste 110 000 de vizualizări.

Piesa ”Flashbacks” face parte de pe albumul ”Heartbreaker” care include 10 piese obținute în urma sesiunii Dance Queen’s House. INNA a stat izolată 3 săptămâni într-o casă alături de cei mai apreciați songwriteri și producători: Marco & Seba, Alex Cotoi, David Ciente, Minelli și a compus cu ei pentru piesele pe care publicul le-a putut asculta în premieră pe YouTube-ul artistei. Piesele se numesc ”Maza Jaja”, ”Heartbreaker”, ”One Reason”, ”Flashbacks”, ”You and I”, ”Beautiful Lie”, ”Gucci Balenciaga”, ”Sunset Dinner” și ”Thicky”.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Muzica

Single-ul INNEI “Flashbacks” – locul 1 în Shazam Dance Rusia

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            Cel mai recent single al INNEI are tot mai mult feedback pozitiv din întreaga lume. Astfel că piesa compusă și produsă de Marco & Seba, Alex Cotoi, David Ciente, Minelli și INNA a depășit 10 milioane de vizualizări pe YouTube, urcă în topurile radio și TV după cum urmează: a intrat pe Europa Plus în Rusia, este pe locul 1 pe TV în Bulgaria, locul 31 pe radio în Bulgaria, locul 23 pe radio în Turcia, locul 4 pe radio în Rusia și pe locul 18 pe radio în Ucraina.

 

 

În ceea ce privește Shazam-ul, ”Flashbacks” a atins locul 61 în topul Global, locul 4 în România, locul 1 în Dance Rusia și locul 4 în Rusia per general, locul 4 în Ucraina şi în Belarus, locul 13 în Kazakhstan, locul 15 în Bulgaria, locul 29 în Moldova și locul 17 în top Dance Turcia. De asemenea, piesa a depășit 506 000 shazam-uri.

Piesa ”Flashbacks” face parte din albumul ”Heartbreaker” care include 10 piese obținute în urma sesiunii Dance Queen’s House. INNA a stat izolată 3 săptămâni într-o casă alături de cei mai apreciați songwriteri și producători: Marco & Seba, Alex Cotoi, David Ciente și Minelli și a compus cu ei pentru piesele pe care publicul le-a putut asculta în premieră pe YouTube-ul artistei. Cele 10 piese se numesc ”Maza Jaja”, ”Heartbreaker”, ”One Reason”, ”Flashbacks”, ”You and I”, ”Beautiful Lie”, ”Gucci Balenciaga”, ”Sunset Dinner” și ”Thicky”.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Muzica

Piesa „Jumătatea mea mai bună” ocupă primul loc în Trending de peste 10 zile

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            3 Sud Est și Andra au venit primăvara aceasta cu cea mai așteptată colaborare a anului. Hitul de succes „Jumătatea mea mai bună” lansat de aceștia ocupă de mai bine de zece zile prima poziție în Trending, are aproape 10 milioane de vizualizări pe YouTube și deja cucerește topurile de specialitate.

 

 

Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau

 

„Jumătatea mea mai bună” a ajuns numărul 1 în Trending la doar 12 ore de la lansare, iar la nivel internațional a cucerit Italia, Spania, Germania, Austria, Marea Britanie și Belgia. Compusă și produsă de către Laurențiu Duță, piesa „Jumătatea mea mai bună” este un omagiu pus pe note muzicale adus iubirii, însoțit de o poveste cinematografică regizată de NGM Creative, desprinsă parcă din marile musical-uri de pe Broadway.

 

De-a lungul timpului, piesele trupei 3 Sud Est au avut un rol important în evoluția muzicii românești. A urmat o lungă istorie muzicală, cu peste 10 albume și zeci de hituri care au stat în fruntea topurilor și playlist-urilor. Până în prezent, trupa a susținut numeroase turnee atât în țară, cât și în Las Vegas, Los Angeles, Sacramento, Montreal, Toronto, New York, Detroit, Chicago și Atlanta, unde au reușit să împărtășească emoția fiecărui single lansat.

Cu o carieră de 20 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei la Sala Palatului, 9 până acum, s-au ținut cu casa închisă, iar turneele adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles. Este unul dintre cei mai iubiți artiști, cu o comunitate care însumează peste 8 milioane de fani pe canalele sale de social media.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Muzica

Las Olas lansează un remake al hit-ului „Missing”. Ascultă piesa aici!

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            Las Olas, duo-ul format din DJ Sava și MD DJ, au pregătit un nou remake, de data aceasta al single-ului „Missing”, lansat în anul 1994 de către Everything But the Girl, hit ce s-a clasat pe primul loc în mai multe țări și a ajuns pe locul doi în SUA Billboard Hot 100 în 1995.

 

 

Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau

 

Producția este realizată de către cei doi DJ, iar versurile scrise de către Ben Watt și Tracey Thorn completează sound-ul piesei. Până în prezent, duo-ul Las Olas a lansat remake-uri ale unora dintre cele mai iubite single-uri din lume: „Deep End”, „Bleeding Love”, „Killing me Softly”, „Wicked game”, „In The End” sau „Disfruto”, dar și producții proprii ca „Magical” și „Don’t Cry”. Format din DJ SAVA și MD DJ, Las Olas este un proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu nume precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.

 

MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și mixajul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a susţinut concerte în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & ​​MD DJ – „Shiva” (Original Mix), Arilena Ara – „Nentori” (DJ Dark & ​​MD DJ Remix), Sonique – „It Feels So Good” (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & ​​MD DJ – „Ederlezi” (Original Mix).

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Muzica

Edward Sanda ne cântă despre „Primul dans” în cel mai recent single

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            După „Scântei în mintea mea”, prima piesă de pe EP-ul cu același nume, Edward Sanda lansează o nouă melodie cu un sound diferit. „Primul dans” este compusă de artist împreună cu Irina Kupco și spune povestea dragostei la prima vedere. 

 

 

Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau

 

Cu toții am trăit sentimentul atracției la prima vedere și acea dorință de a te apropia de persoana care te-a captivat din primul moment. În această piesă spun exact povestea de început, aceea în care mai este doar un pas până la… primul dans și până la o poveste de dragoste mai îndrăzneață, mai sexy. Colaborarea cu Irina Kupco a fost extraordinară și sper să vă placă și vouă acest nou sound cool, fresh, urban.”, spune Edward.

 

 

Artistul lucrează la încă două piese pentru a definitiva EP-ul care marchează o schimbare în cariera sa. „Cu acest EP voi face trecerea într-o nouă etapă a carierei mele, atât ca stil muzical, cât și ca imagine. Simt că este un pas firesc, de maturizare și aștept cu nerăbdare să vă prezint toate piesele”.

„Scântei în mintea mea”, single-ul precedent, poate fi ascultat tot aici. În plus, pentru videoclipul acestei piese, Edward a făcut cursuri de actorie cu buna sa prietenă Doinița Oancea, experiență pe care a pus-o în practică și la filmarea clipului „Primul dans”.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

MENIU

pentru sufletul tau

SHOW MAGAZINE

IN Trending

# EXMARKETPLACE - GOOGLE CERTIFIED PUBLISHING PARTNER - info@exmarketplace.com; +971 56 626 6430 google.com, pub-9021387890731428, RESELLER, f08c47fec0942fa0 yahoo.com, 1881359, RESELLER #Gemini advertising.com, 28919, RESELLER, e1a5b5b6e3255540 #VerizonD appnexus.com, 3292, RESELLER #VerizonD appnexus.com, 1356, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #VerizonD EMXDGT.com, 1291, RESELLER, 1e1d41537f7cad7f #VerizonD indexexchange.com, 183965, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #VerizonD openx.com, 540236670, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #VerizonD openx.com, 537143344, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #VerizonD pubmatic.com, 156458, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonD pubmatic.com, 156325, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonD pubmatic.com, 156674, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonD contextweb.com, 561707, RESELLER, 89ff185a4c4e857c #VerizonD rubiconproject.com, 18222, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #VerizonD appnexus.com, 11665, RESELLER #VerizonD yahoo.com, 58148, RESELLER, e1a5b5b6e3255540 #VerizonV aol.com, 58148, RESELLER, e1a5b5b6e3255540 #VerizonV appnexus.com, 1868, RESELLER #VerizonV appnexus.com, 1356, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #VerizonV EMXDGT.com, 273, RESELLER, 1e1d41537f7cad7f #VerizonV indexexchange.com, 184110, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #VerizonV openx.com, 537125356, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #VerizonV openx.com, 539129292, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #VerizonV openx.com, 539088779, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #VerizonV pubmatic.com, 158430, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonV pubmatic.com, 160042, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonV pubmatic.com, 160048, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonV pubmatic.com, 155967, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonV pubmatic.com, 133799, RESELLER, 5d62403b186f2ace #VerizonV contextweb.com, 558299, RESELLER, 89ff185a4c4e857c #VerizonV rubiconproject.com, 13132, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #VerizonV rubiconproject.com, 17250, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #VerizonV xad.com, 240, RESELLER, 81cbf0a75a5e0e9a #VerizonV indexexchange.com, 184349, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #VerizonV indexexchange.com, 183875, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #VerizonV indexexchange.com, 184626, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #VerizonV appnexus.com, 11664, RESELLER #VerizonV contextweb.com, 562258, RESELLER, 89ff185a4c4e857c #VerizonV indexexchange.com, 189200, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #Index indexexchange.com, 192256, RESELLER #Index pubmatic.com, 158214, RESELLER, 5d62403b186f2ace #PubMatic pubmatic.com, 158883, RESELLER, 5d62403b186f2ace #PubMatic appnexus.com, 10970, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #Xandr spotxchange.com, 263601, RESELLER, 7842df1d2fe2db34 #spotx spotx.tv, 263601, RESELLER, 7842df1d2fe2db34 #spotx sovrn.com, 270680, RESELLER, fafdf38b16bf6b2b #sovrn lijit.com, 270680, RESELLER, fafdf38b16bf6b2b #sovrn lijit.com, 270680-eb, RESELLER, fafdf38b16bf6b2b #sovrn appnexus.com, 1360, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #sovrn gumgum.com, 11645, RESELLER, ffdef49475d318a9 #sovrn openx.com, 538959099, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #sovrn openx.com, 539924617, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #sovrn pubmatic.com, 137711, RESELLER, 5d62403b186f2ace #sovrn pubmatic.com, 156212, RESELLER, 5d62403b186f2ace #sovrn pubmatic.com, 156700, RESELLER, 5d62403b186f2ace #sovrn rubiconproject.com, 17960, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #sovrn rhythmone.com, 1923001931, RESELLER,a670c89d4a324e47 #rhythmone video.unrulymedia.com, 1923001931, RESELLER #unruly aps.amazon.com, cf78b987-05be-4f10-bde4-2e3308b639ce, DIRECT #amazon pubmatic.com, 157150, RESELLER, 5d62403b186f2ace #amazon pubmatic.com, 160006, RESELLER, 5d62403b186f2ace #amazon openx.com, 540191398, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #amazon rubiconproject.com, 18020,RESELLER, 0bfd66d529a55807 #amazon appnexus.com, 1908, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #amazon appnexus.com, 3663, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #amazon adtech.com, 12068, RESELLER, e1a5b5b6e3255540 #amazon districtm.io, 100962, RESELLER, 3fd707be9c4527c3 #amazon rhythmone.com, 1654642120, RESELLER, a670c89d4a324e47 #amazon ad-generation.jp, 12474, RESELLER #amazon yahoo.com, 55029, RESELLER, e1a5b5b6e3255540 #amazon indexexchange.com, 192410, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #amazon smartadserver.com, 3138, RESELLER #smart contextweb.com, 560288, RESELLER, 89ff185a4c4e857c #smart pubmatic.com, 156439, RESELLER #smart pubmatic.com, 154037, RESELLER #smart rubiconproject.com, 16114, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #smart openx.com, 537149888, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #smart appnexus.com, 3703, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #smart districtm.io, 101760, RESELLER, 3fd707be9c4527c3 #smart loopme.com, s-2411, RESELLER, 6c8d5f95897a5a3b #smart loopme.com, 5679, RESELLER, 6c8d5f95897a5a3b #smart xad.com, 958, RESELLER, 81cbf0a75a5e0e9a #smart improvedigital.com, 1503, RESELLER #improve improvedigital.com, 1842, RESELLER #improve smartadserver.com, 1827, RESELLER #sublime improvedigital.com, 335, RESELLER #sublime appnexus.com, 3538, RESELLER #sublime appnexus.com, 3539, RESELLER #sublime appnexus.com, 3540, RESELLER #sublime appnexus.com, 11988, RESELLER #sublime vdopia.com, 14913, RESELLER, 49a66ce31a704197 #Chocolate chocolateplatform.com, 14913, RESELLER, 49a66ce31a704197 #Chocolate rubiconproject.com, 22390, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #Rubicon rubiconproject.com, 22388, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #Rubicon adyoulike.com, 660a4ec82056cc3d110c021ac670f9ed, RESELLER #Adyoulike appnexus.com, 9733, RESELLER #Adyoulike rubiconproject.com, 20736, RESELLER, 0bfd66d529a55807 #Adyoulike openx.com, 541048855, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #OpenX advertising.com, 3679, RESELLER #VerizonVideo advertising.com, 5831, RESELLER #VerizonVideo advertising.com, 8044, RESELLER #VerizonVideo advertising.com, 8022, RESELLER #VerizonVideo smaato.com, 1100047117, RESELLER, 07bcf65f187117b4 #smaato smaato.com, 1100004890, RESELLER, 07bcf65f187117b4 #smaato adcolony.com, 496220845654deec, RESELLER, 1ad675c9de6b5176 #smaato admanmedia.com, 552, RESELLER #smaato appnexus.com, 1752, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #smaato appnexus.com, 4052, RESELLER #smaato appnexus.com, 8790, RESELLER, f5ab79cb980f11d1 #smaato bidmachine.io, 36, RESELLER #smaato bidmachine.io, 60, RESELLER #smaato bidmachine.io, 74, RESELLER #smaato bidmachine.io, 77, RESELLER #smaato blis.com, 86, RESELLER, 61453ae19a4b73f4 #smaato contextweb.com, 558622, RESELLER, 89ff185a4c4e857c #smaato engagebdr.com, 16, RESELLER #smaato gammassp.com, 1516331892, RESELLER, 31ac53fec2772a83 #smaato indexexchange.com, 183920, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #smaato indexexchange.com, 184270, RESELLER, 50b1c356f2c5c8fc #smaato inmobi.com, 55049d2e109d4ac1820ca1432dda4e13, RESELLER, 83e75a7ae333ca9d #smaato mobilefuse.com, 2281, RESELLER #smaato openx.com, 540421297, RESELLER, 6a698e2ec38604c6 #smaato pokkt.com, 5886, RESELLER, c45702d9311e25fd #smaato pubmatic.com, 156177, RESELLER, 5d62403b186f2ace #smaato pubmatic.com, 156389, RESELLER, 5d62403b186f2ace #smaato pubmatic.com, 156424, RESELLER, 5d62403b186f2ace #smaato pubmatic.com, 156425, RESELLER, 5d62403b186f2ace #smaato pubnative.net, 1004796, RESELLER, d641df8625486a7b #smaato pubnative.net, 1007194, RESELLER, d641df8625486a7b #smaato rhythmone.com, 4201299756, RESELLER, a670c89d4a324e47 #smaato smartadserver.com, 3117, RESELLER #smaato startapp.com, smt, RESELLER #smaato xad.com, 241, RESELLER, 81cbf0a75a5e0e9a #smaato # ExMarketPlace - end