Connect with us

Spectacole

Corul MADRIGAL – turneu naţional jubiliar în luna aprilie

Published

on

Reclame

Corul Naţional de Cameră MADRIGAL aniversează anul acesta 50 de ani de activitate, în cadrul unui turneu naţional cu temă pascală, ce va cuprinde următoarele oraşe:

 

21 aprilie – Bucureşti – Ateneul Român

23 aprilie – Piatra Neamţ – Casa de Cultură a Sindicatelor

24 aprilie – Bacău – Sala Ateneu

25 aprilie – Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor

27 aprilie – Focşani – Sala Teatrului Pastia

28 aprilie – Bârlad – Sala Teatrului V. I. Popa

29 aprilie – Iaşi – Sala Operei Naţionale

 

Evenimentele vor însemna o celebrare prin muzică a valorilor care întruchipează de jumătate de veac esenţa altruistă şi spiritul inovator ce a propulsat MADRIGALUL pe cele mai înalte culmi ale performanţei corale.

 

Concertele desfăşurate sub bagheta dirijorului Voicu Popescu vor cuprinde lucrări cu un profund conţinut spiritual din repertoriul bizantin, clasic şi contemporan românesc.

 

 

 

Corul Naţional de Cameră “MADRIGAL,” simbol al măiestriei interpretative corale româneşti, a luat fiinţă în 1963, iar timp de 47 de ani activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul corului. În decursul unei jumătăţi de veac, cu peste 4100 de concerte susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi străinătate, MADRIGALUL a adus aproape de sufletul publicului mai mult de 1000 de capodopere aparţinând tuturor epocilor creatoare ale istoriei muzicii româneşti şi universale.

 

Biletele pentru concertele din ţară se gasesc la casele de bilete ale sălilor de spectacol din fiecare oraş.

 

Advertisement

Pentru evenimentul din Bucureşti, găzduit de Ateneul Român, sunt în vânzare bilete la preţul de 150 lei. Acestea sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Cinema Patria, Palatul Naţional al Copiilor. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro.  www.blt.ro,  www.myticket.ro

 

 

 

 

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending