Emisiunea aduce voia bună și speranța obținerii de premii mari, de luni până vineri, de la ora 18:00. Bazându-se pe noroc și intuiție, concurenții fac zi de zi alegerile pe care le consideră potrivite în speranța că vor pleca acasă cu o sumă cât mai mare din intervalul 1 ban – 100.000 de lei.
Și în această săptămână, Cosmin speră că cineva o să reușească să elimine cutiile cu sumele mici și să vadă la final doar premiile mari, cele la care tânjesc toți cei înscriși: ”Nu e zi să încep fără emoții. Ne-am mobilizat cu toții să ducem la bun sfârșit operațiunea”. Oare va găsi cineva inspirația corectă și curajul de a merge până la capăt pentru premiul cel mare?
Evident, pe set, există și persoana care știe toate secretele și care le ascunde foarte bine din prima zi, doamna avocat Eugenia Bobe. Indiferent cât ar încerca Cosmin să o descoasă și să-i afle măcar câteva dintre gândurile pe care le are înainte de începutul fiecărei ediții, se pare că nu are nicio șansă. ”Calm și frumos, îți spun încă o dată, că nu vei afla nimic”, îi va spune ea.
”Cât de multe se pot face cu 100.000 de lei. La Batem Palma?, totul este posibil”, le va aminti prezentatorul celor 24 de curajoși aflați în acest moment în concurs. Rămâne de văzut ce vor face ei pe mai departe.
Concurenții care se află în acest moment în joc sunt: Miko Bagdhasariu, Ana Maria Nuți, Raul Cormoș, Denisa Matei, Gabriela Petca, Ioana Dorohoi, Pavel Rotari, Roxana Pîrjol, Viorel Băcăuanu, Gutiera Timotin, Mihai Ionaș, Elena Epurescu, Sorin Burcea, Diana Burnaz, Aurel Sabou, Isabela Bălăceanu, Adrian Georgescu, Carmen Mihai, Petrică Becheș, Marlena Fluture, Remus Stănescu, Alexandra Giurgiu și Vinicius Moldovan. Acestora li se va alătura astăzi un nou concurent!
Pe cine va extrage computerul în fiecare seară? Cine se va mai alătura competiției? Cu ce sume vor pleca acasă cei care vor juca? Răspunsurile se pot afla doar urmărind de luni până vineri, de la ora 18:00, Batem Palma?, pe PRO TV! Emisiunea poate fi urmărită și pe VOYO!
- SofistiCAT 2025 – Norvegianul Phoenix Cats Hypka – „vine tare pe turnantă” spre titlul mondial
- O călătorie unică în lumea lui Vermeer – Proiecția filmului
- Spectatorii din România sunt printre primii din lume care pot vedea Hurry Up Tomorrow cu Abel Tesfaye (The Weeknd), începând de astazi
- Cele mai citate surse media din România
- Ordinea de zi a şedințelor de miercuri, 14.05.2025, joi 15.05.2025 – orele 10.00 – 17.00 și vineri, 16.05.2025 – orele 10.00 – 13.00