Connect with us

Reality Show

Cristian Onețiu, de la tânărul vânzător ambulant din adolescență, la milionarul de astăzi

Avatar

Published

on

Cristian Onețiu, pe care telespectatorii ProTV îl vor vedea în curând în rolul de investitor la „Imperiul Leilor”, unde va folosi toată experiența acumulată în 15 ani de antreprenoriat pentru cei mai curajoși și inspirați concurenți, spune că drumul său în acest domeniu nu a fost nici pe departe atât de ușor. Și tocmai de aceea, mărturisește că cel mai recunoscător este familiei sale, care l-a susținut necondiționat, în momente foarte dificile.

 

Cel mai mândru sunt de familia mea și de faptul că am reușit să stăm împreună în momentele foarte dificile. De exemplu, cel mai greu a fost când am ratat a patru oară, profesional vorbind. În timp ce trebuia să construiesc Life Care și să fiu numai un zâmbet în fața clienților și distribuitorilor, eu trebuia să gestionez un faliment după urma căruia rămăsesem cu o datorie de 3 miliarde de lei (vechi). Singura soluție era să o iau din nou de la capăt, tot în antreprenoriat, pentru că și dacă m-aș fi angajat, nu mi-ar fi ajuns banii din salariu să plătesc. Ar fi trebuit să muncesc până la 60 de ani și tot nu plăteam. Însă din tot ce am creat în următorii doi ani de zile cu Life Care, am reușit să achit toate datoriile”, își amintește business mentorul Cristian Onețiu.

 

Rememorând și perioada adolescenței, Cristian spune că încă de atunci a avut decizii grele de luat, dar care l-au ajutat să se maturizeze și să devină independent financiar. Și, cum dintotdeauna a considerat că educația este foarte importantă, a făcut eforturi foarte mari să își împlinească visul, acela de a studia la Timișoara.

 

Cînd a trebuit să merg la facultate, ai mei mi-au spus că nu au bani să fac facultatea în alt oraș. Și dacă vreau, pot studia la Reșița. Dar cum eu îmi doream foarte mult să mă duc la Timișoara, mi-am dat seama că trebuie să muncesc și să strâng bani. Toți prietenii mei erau la ștrand și la distracție vara, iar eu vindeam niște sisteme de vacuum pentru produsele alimentare. Mergeam acasă la oameni pe care nu-i știam, bătând din ușă în ușă, îmbrăcat la costum J Cu banii câștigați am reușit să stau în Timișoara până m-am angajat. Atunci când s-a întâmplat acest lucru, mai aveam 20 de lei în buzunar. De altfel la interviu am fost foarte onest, când m-au întrebat de ce vreau să lucrez la ei. Le-am spus că <nu am bani> J”, adaugă cel care astăzi este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români, care în prezent conduce două companii inovatoare pe piața românească: Life Care Corp și BioLogistic. Aflat și în top 500 Forbes, el a fost și este business mentor pentru peste 100 de business-uri românești și dezvoltă cele mai eficiente programe de educație pentru antreprenorii români.

 

Comentarii

Reality Show

KANAL D: Cristian Ionita, eliminat de la „Survivor Romania”

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Tensiunea de la “Survivor Romania” atinge cote alarmante, s-au format tabere si aliante, iar conflictele intre concurenti nu sunt tot mai intense. In editia de aseara a reality-ului, telespectatorii au aflat cine este razboinicul eliminat din competitie. Cristian Ionita a parasit insula, in urma deciziei telespectatorilor, dupa un Consiliu tensionat, emotionant, dar si cu reprosuri directe. Razboinicul a subliniat inca o data ca a functionat strategia cuplului format din Karina Fetica si Andrei Ciobanu.

            “Andrei a fost un jucator foarte bun, tot timpul a fost acolo sus. In camp a ajutat, s-a dus la peste, a facut focul, a ajutat la mancare. Cu totii am avut anumite perioade, am fost mai jos psihic, am fost mai impulsivi. Dar am incercat sa ne intelegem. Si eu am inteles acele persoane cand au trecut prin asta. Se pare ca atunci cand a fost vorba despre Andrei nu a mai existat intelegere, nu a mai existat nicio toleranta“, au fost acuzatiile adresate de Karina Fetica echipei Razboinicilor.

            Tabara care l-a votat pe Andrei si-a aparat optiunea, justificand alegerea. Emanuela Huruiala si-a declarat regretul pentru ca a votat-o pe Alice Andruca in detrimentul Karinei pe care a considerat-o o aliata. Emanuel Neagu a subliniat ca nu este parte a unui grup, dar si el l-a votat pe cel mai bun jucator din echipa pentru eliminare.

            “Grupul altfel se simte cand Andrei nu e in preajma. La meciuri putem sa castigam si fara Andrei. Intr-adevar, este un jucator foarte bun, a demonstrat asta pe traseu. Dar avem nevoie in grup sa ne simtim si bine“.

            Vorbele dansatorului au iritat-o vizibil pe Karina care a dat cartile pe fata despre realitatea convietuirii in tabara albastra.

            “Problema cu vibe-ul la noi in echipa e din prima saptamana. Cand a fost Remus cu energie negativa, trebuie sa dam in el. Dupa, a fost Claudia, ne facea probleme, trebuie sa dam in ea pentru energia pozitiva a grupului. Apoi totul va inflori. Cand a fost Andi, la fel, energie negativa, gata, l-am indepartat. (..) Ne cautam nod in papura.”

            Meciul de comunicare de seara trecuta a fost castigat de Faimosi, la stafeta, dupa rasturnari fantastice de situatie si o echipa a razboinicilor decimata de probleme de sanatate. Lola Crudu a ajuns la spital dupa ce s-a accidentat la cap, iar Emanuela Huruiala a acuzat stari de rau, in momentul in care si-a vazut colega accidentata.

            Razboinicii si Faimosii s-au strans in jurul Lolei pentru a-i acorda primul ajutor inainte de sosirea ambulantei pentru a o transporta la spital. Razboinica a ramas constienta tot timpul si, inainte de a parasi terenul si-a rugat colegii sa castige jocul de comunicare pentru a vorbi cu iubitul sau, George.

“Te rog, pentru mine! Vreau sa vorbesc cu George!”.

            ​Mihai Onicas a fost cel care a adus punctul victoriei, Faimosii reusind sa comunice telefonic, timp de trei minute, cu cineva drag de acasa.

 

Comentarii

Continue Reading

Reality Show

Propunerile de eliminare de la „Survivor Romania” clatina si mai tare echilibrul fragil din echipa Razboinicilor!

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Andrei Ciobanu si Cristian Ionita sunt cei doi razboinici care s-au aflat in atentia fanilor „Survivor Romania” si care, in aceasta seara, vor afla cine va fi favoritul publicului si cine va parasi competitia, in  urma deciziei celor din fata micilor ecrane. Cele doua tabere formate in interiorul echipei albastre si-au aruncat vorbe si reprosuri grele dupa Consiliul de eliminare in care a fost nominalizat Cristian Ionita. Emanuela Huruiala a fost cea mai afectata de aceasta nominalizare.

            “Vai, ce ciuda imi e! Imi vine sa sparg totul! Cat sunt de naiva!” au fost vorbele Emanuelei, care nu a inteles de ce Karina l-a votat pe Cristian, desi agreasera ca o vor vota pe Alice Andruca.

            Consiliul de eliminare l-a marcat profund si pe razboinicul Cristian Ionita care a reprosat decizia luata de tabara formata din Andrei Ciobanu, Karina Fetica, Alice Andruca si Iancu Sterp, cerandu-le explicatii in acelasi timp pentru ca l-au votat spre eliminare .

            “De ce mi-a fost frica nu am scapat. Si rad, si plang in acelasi timp. De cand am intrat in acest concurs am spus ca imi este frica sa nu fiu tradat, si asta am simtit“, a spus razboinicul printre lacrimi.

            Unii dintre razboinici il acuza pe Andrei de manipularea noilor veniti in competitie. Emanuela Huruiala este cea mai vocala si foarte dura, acuzand chiar o “spalare pe creier” a acestora.

            In ciuda tensiunilor, razboinicii au reusit sa castige jocul de seara trecuta, recompensa constand in dulciuri din belsug, care sa le aduca energia de care au nevoie pentru a castiga jocul de comunicare care se va disputa in seara aceasta.

            Care va fi razboinicul eliminat din competitia “Survivor Romania” si ce echipa va castiga jocul de comunicare aflati urmarind o noua editie, difuzata in aceasta seara, de la ora 20.00, la Kanal D!

Comentarii

Continue Reading

Reality Show

Radu Vâlcan s-a întors din Republica Dominicană unde filma pentru Insula Iubirii!

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii s-au întors din Republica Dominicană, acolo unde urma să fie filmat sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1. Aceastã destinaţie a fost aleasã tocmai pentru cã era un loc sigur, fãrã cazuri confirmate de Covid 19, însã totul s-a schimbat la doar câteva zile dupã ce echipa a ajuns acolo. Ba mai mult, în mai puţin de o sãptãmânã, autoritãţile au declarat şi acolo stare de urgenţã, aşa cã pentru a nu pune în pericol sănătatea echipei de producție, a concurenților și a ispitelor, filmările au fost suspendate, urmând a fi reluate atunci când condițiile o vor permite.

În aceste momente, atât Radu Vâlcan, cât și echipa de producție, se află în izolare în București, departe de familii sau cei dragi. La scurt timp după ce au ajuns în Republica Dominicană, aceștia au fost nevoiți să se întoarcă pentru că acolo s-a declarat stare de urgență. “Ne-am întors ieri din Republica Dominicană, din fericire am prins ultimul zbor dinspre Paris spre București. Eram la curent cu tot ce se întâmpla în țară, dar realitatea ne-a lovit când am ajuns pe aeroportul din Paris. Era o imagine șocantă pe aeroport, era totul pustiu, erau oameni care doar testau persoanele aflate în tranzit. La fel s-a întâmplat când am ajuns pe Otopeni, parcă era o zonă de război, foarte mulți oameni speriați de ce va urma”, a spus Radu Vâlcan în primele sale declarații de la întoarcerea din Republica Dominicană, în aceastã dimineaţã, pentru Neatza cu Răzvan și Dani.

Chiar dacă nu se află alături de familie, Radu este optimist și așteaptă să treacă cele 14 zile de izolare departe de cei dragi: “Momentan suntem în izolare pentru o perioadă de 14 zile, nu în carantină, pentru că am fost doar în tranzit în Paris, nu am intrat în Franța. Acum sunt într-un apartament în București, împreună cu un coleg de la Insula Iubirii”, a declarat Radu. Filmările pentru sezonul șase Insula Iubirii vor fi realuate atunci când situația cu care se confruntă întreagă planetă le va permite și atunci când toți oamenii vor fi în siguranță.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0