Festivaluri
„Crizantema de aur” se vede la TVR. Paul Surugiu-Fuego, în recital şi parte din juriul festivalului
Din 21 octombrie ne aşteaptă trei seri de romanță, transmise în direct de la Teatrul ”Tony Bulandra” din Târgoviște, pe TVR 3 și TVR Craiova, începând cu ora 18.00.
Paul Surugiu-Fuego surprinde cu noi inițiative! De această dată, artistul va realiza o expoziție cu totul specială, la Târgoviște, în Cetatea Romanței, în perioada 21-23 octombrie, în cadrul festivalului ”Crizantema de Aur” la Teatrul „Tony Bulandra”. Tablourile sunt create special pentru această expoziție-eveniment, care poartă chiar numele festivalului în cadrul căruia Paul Surugiu va susține un recital, dar va fi și parte din juriul secţiunii Interpretare.
Festivalul va fi transmis în direct de TVR 3 şi TVR Craiova, iar Paul Surugiu va oferi două lucrări de-ale sale câştigătorilor marilor premii, cel al trofeului de la Interpretare și celui de la Creație. Tablourile sunt cu totul deosebite, unele fiind realizate chiar cu foiță de aur, o premieră pentru artistul care spune că este emoționat și îi așteaptă pe toți cei care pot veni să admire lucrările. Operele de artă poartă titluri emblematice, inspirate din numele marilor romanțe celebre ale românilor. Ramele pe care le-a folosit sunt din lemn masiv de cireș.
Aşadar, în perioada 21-23 octombrie 2021, ora 18.00, în direct la TVR 3 şi TVR Craiova, în eleganta ambianță a Teatrului ”Tony Bulandra” din Târgoviște are loc ediția 54 a Festivalului Național de Romanțe ”Crizantema de aur” sub Patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Concursurile de Interpretare și de Creație reunesc competitori valoroși din toate zonele istorice ale țării, dornici să dețină în palmares Trofeul ”Crizantema de aur”. Concerte extraordinare, recitaluri de excepție vor fi susținute de mari artiști din România și Republica Moldova: Matilda Pascal Cojocărița, Alina Mavrodin Vasiliu, Daniela Vlădescu, Vlad Miriță, Paul Surugiu, Lorand Cristian, Silvia Goncear, Alexandru Pugna, Zorina Bălan, Rodica Anghelescu, Cristian Fodor, Alina Huțu, Cristina Beldean Moșuțan, Ana Maria Donose, Samuel Barani, Nicoleta Vasile, Alina Ureche, Marius Bălan, Bogdan Hrestic, Cristina Dan, Yuriy Tsiple Yura, Andreea Tican, Grupul „Dorulețul” din Târgoviște, coordonator Mihail Vlădăreanu.
Prezentatorii evenimentului sunt Miruna Ionescu, Silviu Biriș, Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu. Acompaniază Orchestrele: ”Dor românesc”, dirijor Ștefan Cigu și ”Romanța”, dirijor Lucian Vlădescu.
„Trăim mari emoții în aceste zile în care, grație ajutorului divin, nădăjduim să putem adăuga încă o ediție de succes în istoria Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, desfășurat neîntrerupt la Târgoviște din anul 1968. În această perioadă grea pentru noi toți, avem nevoie de romanță, parcă mai mult ca oricând, fiindcă ea ne unește artistic și spiritual cu forța divină a unei rugăciuni a muzicii românești. Da, romanța ne oferă, în fiecare zi, argumentele cu care merită să o slujim și tot ea ne însuflețește să nu pregetăm în a-i onora moștenirea culturală excepțională pe care, de peste o jumătate de veac, a dăruit-o Târgoviștei, pe drept cuvânt devenită Cetate a Romanței.
Determinarea noastră de la Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, cei care asigurăm direcția artistică a festivalului, nu ar avea sorți de izbândă fără implicarea Primăriei și a Consiliului Local Târgoviște, precum și a Consiliului Județean Dâmbovița, care finanțează realizarea acestui minunat și unic eveniment muzical național dedicat romanței, gen muzical de patrimoniu al culturii românești.
Acest efort financiar este cu atât mai meritoriu cu cât trăim vremuri deosebit de complicate, în care și cultura a avut enorm de suferit. Totodată, patronajul acordat festivalului de către Comisia Națională a României pentru UNESCO ne onorează și ne dă mari speranțe pentru recunoașterea și promovarea pe plan mondial a romanței românești, a cărei istorie și evoluție o recomandă la loc de cinste printre genurile muzicale de patrimoniu ale umanității”, spune Alina Mavrodin Vasiliu – director artistic al festivalului.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău