Cinema
Cronici elogioase în Franța pentru thrillerul psihologic românesc „Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri

Filmul „Miracol”/ „Dédales”, regizat de Bogdan George Apetri, rulează de aproape o lună în Franța, unde mai poate fi văzut în peste 50 de cinematografe din Paris și alte orașe.
„Un thriller românesc puternic și captivant” (TÉLÉRAMA), Miracol este descris ca un „labirint nebun fără nicio ieșire, dar în care umanitatea se dezvăluie visceral, cu o fervoare și o asprime nemaivăzute” (LIBÉRATION), un film „dens, puternic, imprevizibil, minunat!” (CAUSETTE), „formidabil” (L’OBS), cu „un simț aparte al povestirii și prestații actoricești admirabile” (CINEMA TEASER), care „intrigă de la primele imagini și este realizat cu elegantă măiestrie” (LA CROIX), fiind „montat cu inspirație constantă, care atrage privitorul într-o atmosferă misterioasă” (LES ECHOS) și „la fel de remarcabil pus în scenă, pe cât este și interpretat” – LE PARISIEN (ON AIME BEAUCOUP). „Bogdan George Apetri se joacă cu straturile narațiunii pentru a sonda întunericul”, notează LA 7EME OBSESSION, iar „Cu filme de acest calibru, Cinematografia românească are un viitor strălucit în față”, scrie SOFILM despre cel de-al doilea film dintr-o trilogie pe care regizorul o dedică unor povești a căror acțiune are loc la Piatra Neamț.
„Miracol”/ „Dédales”, al treilea film al lui Bogdan George Apetri, „ne poartă, de data aceasta, printr-un thriller întunecat, în care neașteptatul apare ca un pericol în mijlocul unei păduri.(…) Construit în două capitole distincte – unite de aceeași simplitate minuțioasă a montajului – Dédales progresează cu măsură, cultivă tensiunea în afara ecranului din respect pentru mister și dezvăluie intriga lăsându-i partea sa de umbră. Și, în timp ce ne monopolizează atenția, Bogdan George Apetri va fi insuflat cu dezinvoltură o critică socială prin observarea metodică a personajelor sale și a vieților lor de zi cu zi.”
O tânără novice își părăsește mănăstirea din România și întâlnește o soartă nefericită „în această cronică socială interesantă, care se transformă într-un thriller cu o frumoasă omogenitate de ritm.”
Miracol este „un film polițist, comercial, popular, în contextul unei Românii cotidiene, o țară ca oricare alta, cu probleme contemporane, de societate și nu numai. Dincolo de specificul românesc, e concentrat pe intrigă, personaje, emoții (…) iar regizorul dedică filmul descrierii diferitelor consecințe ale unui machism devorator, un subiect universal.”
Într-o narațiune „echilibrată care distilează o electricitate permanentă și un timp copleșitor pentru personaje și spectator”, regizorul „reușește cu virtuozitate reținută, datorită imaginii și gestionării temporalității, să-l îmbarce pe spectator într-o coborâre în iad care nu este niciodată superficială sau demonstrativă, ci constant tensionată și organică” către „un final tragic și emoționant care face din Miracol un mare film feminist.”
„Bogdan George Apetri regizează cu o pricepere exemplară, creând o tensiune controlată (și constantă în toate secvențele), în special prin imaginea sa, obținând performanțe solide de la actorii săi.”
„Regizorul stăpânește magistral arta planurilor secvență atât de specifică și dragă cinematografiei românești contemporane de a aduce la viață emoțiile personajelor sale în timp real, prin diferite fațete naturaliste, în situații cotidiene de cele mai multe ori, dar în același timp folosind montajul pentru a ne zgudui credințele și prezentând un adevăr care continuă să scape. O punere în scenă a unui thriller extrem de directă, atât existențialistă, cât și bogată în suspans”.
Câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru cel mai bun lungmetraj la TIFF 2022, al Marelui Premiu la Festivalul Internațional de Varșovia 2021, al premiului criticii la CinEast Luxembourg) 2021, filmul „Miracol” a avut premiera mondială anul trecut la Festivalul Internațional de la Veneția.
În prezent, „Miracol” poate fi urmărit online pe HBO Max.
„Miracol”, distribuit în România de către Bold Film Studio, îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui film polițist și îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu, alături de Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.
„Miracol” este o producţie The East Company Productions (Romania), Cineart TV Prague (Cehia) şi Tasse Film (Letonia). Proiectul a participat la secțiunea Works in Progress din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest în anul 2020.
Filmul este distribuit în Franța de Arizona Distribution. Prin intermediul companiei franceze Memento International, filmul este distribuit în SUA și Canada de Film Movement, în Grecia de Weirdwave, în Italia de Trent Film, în America Latina de Encripta, în Indonezia de PT Falcon și în Portugalia de Films4You.
- Cine oferă credit fără refuz – Înțelegerea pe deplin a creditelor
- Programul PRO ARENA pentru săptămâna 06-12 februarie 2023
- Programul PRIMA TV pentru săptămâna 06-12 februarie 2023
- Programul ACASĂ pentru săptămâna 06-12 februarie 2023
- Programul ANTENA STARS pentru săptămâna 06-12 februarie 2023
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
AUDIENȚE TV2 zile ago
Andra: ”Butonul auriu poate să aducă atâta bucurie”. Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
Seriale5 zile ago
Un personaj misterios vine să tulbure povestea Lia – Soţia soţului meu
-
ADVERTORIALEo săptămână ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 30 ianuarie – 05 februarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
EVENTS3 săptămâni ago
Antalya Star Awards Gala
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 2 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
AUDIENŢE TV: America Express, din nou lider de piață!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023