Connect with us

BAZAR

CTP: “Voiculescu nu va ajunge la puşcărie şi chiar dacă va fi închis, e chiar aşa o nenorocire puşcăria asta?”

Avatar

Published

on

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat la România TV că nu crede ca Dan Voiculescu va ajunge să facă puşcărie, iar dacă va fi condamnat definitiv, acesta lucru nu va reprezenta “mare lucru pentru el”, scrie romaniatv.net

Dan Voiculescu a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

“Nu ştiu în ce măsură se mai poate vorbi de o pedeapsă în cazul domnului Voiculescu. Procesul a început în urmă cu 10 ani. Voiculescu a demonstrat de-a lungul timpului o abilitate excepţională de patinator printre deciziile instanţelor. Am pierdut şirul fentelor lui. În continuare, Voiculescu ne va demonstra aceste talente.

Dacă facem socoteala şi punem anii cap la cap, Voiculescu nu va ajunge la puşcărie şi chiar dacă va ajunge se îndreaptă spre 70 de ani. La 70 de ani nu ştiu câtă puşcărie mai faci, 3 luni sau 5 luni. Dacă va intra în puşcărie, iar acest lucru se va întâmpla în jurul vârstei de 70 de ani, ce mare lucru va fi asta pentru el? Episodul Adrian Năstase i-a vaccinat pe politicieni în legătură cu puşcăria. E chiar aşa o nenorocire puşcăria asta? Domnul Voiculescu este o persoană pe care nu o văd pierzându-se cu firea.

Dacă facem socoteala şi raportăm prejudiciul adus statului român, este vorba de multe zeci de milioane de euro, şi îl împărţim la beneficiul de care a beneficat, Dan Voiculescu va ieşi într-un câştig considerabil. Ideea de pedeapsă devină amuzantă în cazul de faţă”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a precizat că un singur lucru îl interesează cu adevărat în cazul Dan Voiculescu: dacă îi va fi confiscat un miliard de euro din avere.

“Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci avem un eveniment important în viaţa noastră publică. E ceva care nu se compară cu aşa-zis-ul “stat după gratii” , a mai spus publicistul.

Dan Voiculescu a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). În acelaşi dosar a fost condamnat şi medicul Gheorghe Mencinicopschi, la şase ani de închisoare, cu executare. Tot la şase ani de închisoare cu executare au fost condamnaţi şi fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa şi Cătălin Sandu Jean. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Comentarii

1 Comment

1 Comment

  1. Avatar

    gabriela

    26 septembrie 2013 at 19:48

    foarte pertinent comentariul jurnalistului. ”Episodul Adrian Năstase i-a vaccinat pe politicieni în legătură cu puşcăria. E chiar aşa o nenorocire puşcăria asta? Domnul Voiculescu este o persoană pe care nu o văd pierzându-se cu firea….. Ideea de pedeapsă devină amuzantă în cazul de faţă”, a declarat Cristian Tudor Popescu.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Film

„Tudor”, un film istoric iubit de public şi după aproape 60 de ani de la premieră

Avatar

Published

on

            Drama istorică Tudor” din anul 1963, este difuzată de TVR 2, duminică, 5 iulie, în două părţi, de la ora 13:10, respectiv de la ora 20:10.  Prezentat sub sloganul primul film istoric românesc pe ecran lat”, Tudor” îşi are acțiunea la începutul secolului al XIX-lea și este povestea tragică şi eroică a lui Tudor Vladimirescu. Filmul are la bază elemente din poemul și piesa de teatru dedicate conducătorului revoluției de la 1821, scrise de Mihnea Gheorghiu. Regia este semnată de Lucian Bratu.

 

Acțiunea este plasată la începutul secolului al XIX-lea. La premiera filmului, „Tudor” inaugura ceea ce s-a numit „epopeea cinematografică națională” şi se axează pe evenimentele istorice de la ascensiunea politică a lui Tudor Vladimirescu în fruntea armatei de panduri, până la asasinarea lui ca urmare a trădării boierilor. Iubitorii filmelor istorice sunt martori la momentele anului revoluționar 1821, Tudor fiind înfățișat în ipostaze diverse, în relație cu pandurii săi și cu boierii de vază ai țării, în iureșul luptelor, dar şi în clipe de tandreţe alături de femeia iubită. Principalele teze ale intrigii, emblematice deopotrivă sunt: „patria este norodul, nu tagma jefuitorilor” și, după înăbușirea răscoalei „ne vom întoarce ca frunza și ca iarba primăverii”.

La începutul secolului al XIX-lea, lupta pentru tron şi intrigile alimentate de dominaţia otomană produc frământari sociale. În acest context, personalitatea lui Tudor Vladimirescu se face remarcată prin lupta împotriva lăcomiei marilor boieri, dornici de îmbogăţire cu orice preţ. Pe cei asupriţi, Tudor îi cheamă la luptă rostind memorabilele cuvinte: „A trecut destulă vreme de când lacrimile noastre s-au uscat!” Evenimentele care urmează nu-i vor da însa posibilitatea să consolideze mişcarea populară. Este trădat şi apoi ucis într-un mod josnic tocmai în momentul în care armata otomana intra în Bucureşti.

 

Cu filmări moderne, o coloană sonoră minunată, din care nu lipsesc emoţionantele cântece olteneşti, scene desprinse din viaţa satului şi jocul actoricesc inegalabil al unor actori celebrii, „Tudor” se numără printre filmele de colecţie ale cinematografiei româneşti. Pentru realizarea unei producţii de asemenea anvergură s-au făcut mari eforturi. Numai pentru filmarea scenei în care Tudor citeşte Proclamaţia de la Padeş, au fost aduşi 25.000 de figuranţi, ţărani din regiune, îmbrăcaţi cu toţii în costume naţionale.

În rolul lui Tudor Vladimirescu a fost distribuit Emanoil Petruţ, alături de George Vraca (Banul Brâncoveanu), Alexandru Giugaru (Boier Glogoveanu), Geo Barton (Benescu), Olga Tudorache (Doamna Şuţu), Fory Etterle (Raşid Paşa), Ion Besoiu (Zoican), Ernest Maftei (Pârvu), Amza Pellea (Gârbea), Valentin Plătăreanu (Episcopul Ilarion) şi George Măruţă (Ipsilanti). Distribuită iniţial în rolul Aristiţa, Tanti Cocea a fost înlocuită ulterior cu Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Premiera a avut loc la Sala Palatului, pe 18 noiembrie 1963, filmul având o durată de trei ore şi fiind împărţit în două serii: „Pământ fără lege” şi „Primăvara timpurie”. Pelicula a circulat şi în străinătate: în Italia (cu titlul „Săbiile lui Raşid Paşa”), Cehoslovacia, Republica Democrată Germană şi Argentina.

 

Amintiri din culise

Actorul Ion Dichiseanu, care debutase în „Darclée”, jucase în „Post restant” şi „Porto-Franco”, a intrat de această dată în hainele căpitanului Oarcă. „Ţin minte o scenă, în care mă aflam în fruntea răsculaţilor şi venea Tudor peste noi. El era cu capul limpede, în timp ce noi eram cam ameţiţi. Ţin minte de parcă a fost ieri. A intrat Tudor pe poartă, după care am avut un schimb de replici şi mi-a dat o palmă. Şi ce palmă, cât zece de-ale mele! Mi s-a fisurat maxilarul. Şi Lucian Bratu a fost surprins: „Bine, măi Mimi, ţi-am cerut o palmă veridică, dar nici chiar aşa! De ce nu dai şi tu ca-n filmele americane ?!” Sigur că Petruţ şi-a cerut scuze, dar eu m-am resimţit serios, aşa că n-a mai fost chip să se mai tragă vreo dublă” , a povestit îndrăgitul actor într-un interviu.

 

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Diana Bianca si-a aniversat ziua de nastere. A fost petrecere mare, la care s-a adunat crema showbiz-ului romanesc.

Avatar

Published

on

Diana Bianca Lucan e nascuta pe 1 iulie, chiar in plina vara, iar frumoasa afacerista si prezentatoare tv a ales locatia ideala pentru un astfel de anotimp, pentru sarbatorirea zilei ei de nastere locația prietenei ei, Brigitte Pastramă, Magic Castle Events. Diana nu s-a abatut de la a avea un eveniment memorabil si invitatii au fost tratati cu aperitive si bauturi savuroase si racoroase din partea partenerilor: Vitamin Aqua, Vinurile Samburesti si Aqua Carpatica, un candy bar delicious, iar cornerul foto a fost unul special creat de Masaya Decoration & Cutia Zambetelor.

Desigur, cel mai asteptat moment a fost momentul tortului, un tort superb pe 5 etaje, iar cei prezenti au avut parte de un spectacol de artificii si o masina in miniatură plina de sampanii. Pentru petrecerea aniversară pe care a organizat-o zilele trecute,

Diana Bianca a ales o rochie oglinda de culoare argintie, în care a arătat foarte bine, fiind semnata de Andreea Simona, designerul talentat al brandului Mitiliane Couture.

De la petrecerea Dianei nu au lipsit prietenii vechi: Brigitte Nastase, Florin Pastrama, Vika Blochina, Oana Roman, Denisa Nechifor, Madalina Balan, Emily Burghelea, Adriana Bahmuteanu, Cerasela Rogen, Kamara, avocatul Cristi Sirbu si multi, multi alti prieteni dragi.

Diana a postat pe contul ei de socializare si un mesaj deosebit pentru cei prezenti: “Fericirea adevarata este atunci cand simti toata atentia, dragostea si grija celorlalti in jurul tau.
Multumesc pentru o seara minunata!🙏💗”.

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

GOPO şi-a anunţat câştigătorii în cadrul celei de-a 14-a Gale. „La Gomera” a fost desemnat cel mai bun film

Avatar

Published

on

           Luni, 29 iunie, la Verde Stop Arena, a avut loc cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România. „La Gomera” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru Cel mai bun film. Evenimentul, transmis live pe PRO TV PLUS și premiilegopo.ro, poate fi revăzut miercuri, 1 iulie, de la ora 22:15, pe PRO CINEMA. 

 

Amânată cu trei luni din cauza pandemiei, prima ediție a Galei Premiilor Gopo desfășurată în aer liber, a reunit aproximativ 500 de invitați, actori și cineaști, profesioniști ai industriei cinematografice și jurnaliști, precum și vedete de televiziune. Actorul Alex Bogdan a fost pentru al cincilea an consecutiv amfitrionul ceremoniei decernării premiilor, în timp ce vedeta PRO TV, Amalia Enache a prezentat momentele speciale de pe covorul roșu.

 

Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Adina Pintilie, Dan Chişu, Dorina Lazăr, Adela Mărculescu, Daniela Nane, Magda Catone, Dorotheea Petre, George Ivașcu, Andreea Esca, Dan Bordeianu, Ana Ciontea, Mihai Călin, Diana Cavallioti, Adrian Păduraru, Alex Potocean, Andrei Crăciun, George Piștereanu, Aida Economu, Marius Manole, Cosmina Stratan, Șerban Pavlu, Ana Ularu, Ilona Brezoianu, István Téglás, Dana Rogoz și Pavel Bartoș sunt doar câțiva dintre invitații care au participat la Gala Premiilor Gopo.

 

Filmul „La Gomera”, scris și regizat de Corneliu Porumboiu și produs de Marcela Ursu și Patricia Poienaru (42 Km Film) și-a adjudecat 9 trofee din cele 13 nominalizări, pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie (premiu oferit de Banca Transilvania), Cel mai bun scenariu (premiu oferit de Dacin Sara), Cel mai bun montaj (Roxana Szel), Cea mai bună imagine (Tudor Mircea RSC), Cel mai bun actor într-un rol secundar (István Téglás), Cea mai bună actriță într-un rol secundar (Rodica Lazăr), Cel mai bun sunet (Andre Rigaut, Sophie Chiabaut, Niklas Skarp și Christian Holm), Cele mai bune decoruri (Simona Pădurețu).

Premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, oferit de Aqua Carpatica, i-a revenit actriței Judith State pentru rolul Dana din filmul „Monștri.”. Pentru rolul Vali din filmul „Arest”, Iulian Postelnicu a câștigat premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, oferit de Mercedes-Benz. Premiul pentru Cele mai bune costume, oferit de Cellini, a fost adjudecat de Ana Ioneci și Claudia Bunea pentru filmul „Maria, Regina României”.

            „Distanța dintre mine și mine” (regia Dana Bunescu, Mona Nicoară, produs de: Hi Film Productions, producători: Ada Solomon, Mona Nicoară, Diana Paroiu, Alexandru Solomon) a câștigat premiul pentru Cel mai bun film documentar, oferit de Enel România. „El iubește ochii mei” (regia Enxhi Rista, producător: Viktoria Janssen, Lisa Wischer, Enxhi Rista) a fost desemnat drept Cel mai bun scurtmetraj de documentar, iar premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune a fost câștigat de „Havana Cuba” (regia Andrei Huțuleac).

Actrița Cătălina Mihai, protagonista filmului „Heidi” (regia Cătălin Mitulescu), a primit trofeul Tânără Speranță. La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din cinematografie și ale criticilor de film au mers către „Dolor y gloria (Durere și glorie”), regia: Pedro Almodóvar, distribuit de Independența Film. Premiul Publicului acordat producțiilor autohtone cu cel mai mare succes la box-office în 2019, a fost anul acesta adjudecat de „Oh, Ramona!” și „5Gang: Un altfel de Crăciun”.

 

Momentele memorabile de pe covorul roșu, dar și în cadrul Galei, au fost prilejuite de prezența actorilor Adela Mărculescu, omagiată cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, oferit de Apa Nova, și Virgil Andriescu, omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Primăria Capitalei prin ARCUB. Două premii speciale pentru carierele lor deopotrivă excepționale și îndelungate au fost acordate scriitorului Radu Cosașu și monteuzei Cristina Ionescu.

 

Momentele muzicale ale serii au fost susținute de Tomma Alistar și The Mono Jacks (Doru Trăscău și Andrei Zamfir). Gala Premiilor Gopo a fost transmisă LIVE pe PRO TV PLUS și pe site-ul premiilegopo.ro, iar înregistrarea va fi difuzată pe PRO CINEMA, în data de 1 iulie, de la 22:15.

 

Gala Premiilor Gopo 2020 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană. Evenimentul este finanțat de Ministerul Culturii, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB.

 

Urmăriţi mai multe pe:

Website: https://premiilegopo.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/PremiileGopo/

Instagram: https://www.instagram.com/premiilegopo/

YouTube: https://bit.ly/PremiileGopo

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0