Cu sacoșa goală, prin supermarketul de tabloide - RADAR DE MEDIA
Connect with us

ALL MEDIA

Cu sacoșa goală, prin supermarketul de tabloide

Published

on

Chiar de la intrarea în magazinul din preajma casei, de unde îmi iau de-o viață cele trebuincioase, mi s-a părut ceva schimbat. Bodyguardul prăvăliei cu autoservire m-a întâmpinat cu următorul mesaj: „Surpriză de proporții. Anunțul de ultimă oră al celui mai mare lanț de supermarketuri“. Atât a zis și s-a făcut nevăzut, aveam să aflu abia după ce colindasem tot magazinul că anunțul era legat de ora de închidere, își prelungiseră oamenii programul și așa aleseseră să comunice. Când să iau căruciorul, m-a izbit un fluturaș agățat de mâner: „Crezi că este un simplu cărucior? Ce se află de fapt în spatele acestui cărucior! Nimeni nu-și dă seama, la prima vedere!“. Avea să mă lămurească, într-un târziu, una dintre casierele trupeșe cărora halatul părea că i-a intrat la apă și se mulase periculos de mult, că în spatele căruciorului era o promoție: fiecare fericit posesor căpăta dreptul de a se așeza primul la coadă.

M-am dus glonț la raionul de băuturi, întrucât așteptam niște musafiri. Sticlele pe care doream să le iau aveau însă următoarea etichetă: „Vinul rosé din care căpitanul tricolorilor a băut în asemenea hal încât a căzut în zăpadă cu tot cu iubită“. Am trecut în viteză și pe lângă baxurile care conțineau „Află singur cât pot să râgâi dacă bei o sticlă de 2,5 litri!“. M-am lăsat păgubaș și m-am dus la dulciuri. Acolo scria mare pe tot raftul: „Mai ții minte napolitanele copilăriei? Vezi cât de mult s-au schimbat și ce gust au acum!“. Dedesubt, altă dandana: „Asemănarea incredibilă dintre acești biscuiți! N-ai să crezi ce fac când dau de lapte!“. Mai departe, răsărea un mesaj scris negru pe galben: „BREAKING NEWS. România sub nămeți. Ia de AICI crema de mâini cu care TOȚI scapă de degerături!“. La raionul cu mici produse de vestimenție, am găsit „Tipurile de chiloți bărbătești care le înnebunesc pe femei“, „Maiourile pe care Pepe și Raluca le-au căutat la Milano“, „Bikinii minusculi pe care să-i porți pe marginea piscinei, cu sânii goi!“.

La mâncare, surprize peste surprize: „N-ai să găsești în tot cartierul: carne proaspătă, gata pregătită pentru gătit. Înghiți așa ceva?“, „Cârnați țărănești – dă jos țipla ca să-ți amintești de unde ai plecat!“, „Lapte de consum, din ugere pe care și le-ar dori toate vacile“, „Ulei floarea soarelui. Pune-l în tigaie să te știe tot cartierul când ești acasă!“, „Bagă-n tine pe săturate! Aici găsești alimente sățioase care nu te îngrașă“.

Inutil de precizat, am plecat cu sacoșa goală, spre ieșire, nu înainte de a-l auzi pe paznic: „Cumpărătorul de care râde toată România. Hai înapoi dacă vrei să auzi ce-a pățit ultimul care a plecat fără să ia nimic de la noi!“. N-am zis nimic, poate sunt eu demodat. În tot cazul, îmi displace să fiu tutuit.

Articol scris de Horia Ghibuțiu pentru RADAR DE MEDIA.

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending