Connect with us

Emisiuni

Cum au fost surprinși jurații în pauzele de la filmările sezonului 5 ,,Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au început filmările pentru cel de-al cincelea sezon Chefi la cuțite.

Nenumăratele farfurii ce așteaptă pe banda misterioasă, numărul crescut de concurenți dornici să primească un cuțit și timpul de gătit acordat fiecăruia dintre ei fac ca ziua de filmări să fie foarte lungă. Așadar, cei mai simpatici jurați își găsesc și timp să se destindă, fără a uita de competiția ce persistă chiar și în spatele camerelor de filmat.

Așa se face că în pauze, chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu s-au provocat la diferite jocuri. ,,Nu te supăra, frate!”, ,,Monopoly”, ,,Activity” și ,,Jenga- Turnul Instabil” sunt doar câteva exemple pentru care cei trei jurați stabilesc tot felul de mize. Ca de obicei, cel care pierde are de îndeplinit o pedeapsă, dar se pare că niciunul nu vrea să renunțe în favoarea celuilalt. Florin Dumitrescu și Sorin Bontea  își redescoperă și pasiunea pentru muzică, printr-un recital la tobe sau chitară, în timp ce Cătălin Scărlătescu este ocupat să selecteze selfie-urile pe care și le face cu concurenții: ,,Știti de ce își face selfie-uri? Ca să fie el mereu în prim plan!”, se amuză colegii săi de jurizare. Pauzele sunt prilej de relaxare, de glume, sau bune ocazii ca cei trei jurați să stabilească o strategie în ceea ce privește formarea echipelor pentru cel de-al cincelea sezon.

Ce chef va câștiga jocul din culise sau cel din fața camerelor de filmat, ce soartă vor avea preparatele degustate pe nevăzute și cât de excentrici sunt concurenții care trec în etapa următoare a show-ului, toate din această primăvară la Antena  1.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Cei 100 au cântat aseară cu Irina Pelin și Georgia Dascălu. Emisiunea Cântă acum cu mine a fost lider de audiență!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Duminică seară, cei 100 au avut parte de momente emoționante pe scena Cântă acum cu mine. În căutarea celui mai bun entertainer din România, interpretul eligibil să intre în cursa pentru marele premiu de 50.000 de euro, cel mai exigent și divers juriu a ascultat o mulțime de melodii care l-au făcut să se ridice în picioare, dar și să plângă de emoție.

Irina Pelin a cântat ”I will survive” și a ridicat 99 dintre cei 100 de jurați, iar momentul ei plin de energie i-a asigurat un loc în finală. Pe locurile doi și trei s-au clasat Georgia Dascălu și Kesu Ismail, iar în urma duelului dintre cei doi, Georgia a strâns cu 97 de puncte, cu 94 mai multe decât Kesu, și a mers direct în marea finală.

A doua ediție Cântă acum cu mine a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. La nivelul publicului comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, emisiunea a înregistrat 8.5 puncte de rating și 20.6% cotă de piață. Peste 1.4 milioane de telespectatori, au urmărit minut cu minut momentele pregătite de concurenți, dar și votul celui mai exigent și divers juriu văzut vreodată într-un show de televiziune. La ora 20:22, în minutul de aur, peste 1.7 milioane de români se uitau la emisiunea Cântă acum cu mine.

Cum vor reacționa cei 100 la următorii concurenți și ce piese își vor alege participanții pentru a-i impresiona, vedem în următoarea ediție Cântă acum cu mine, duminică, 31 martie.

Ediția Cântă acum cu mine de aseară este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Valentin Butnaru, apariție surpriză în Asia Express- Drumul Elefantului

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Începutul celei de-a șasea etape din Asia Express – Drumul Elefantului, difuzată de Antena 1 duminică, de la ora 20:00, vine cu o surpriză pentru cele șase echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, dar și pentru telespectatori. Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului 12-14 de la Antena 1, va ajunge în India, iar apariția lui în competiție va trezi multe semne de întrebare: ”Curat, perfect, în tot ce înseamnă India el vine ca un bibelou!”, vor spune concurenții.

La patru ace, îmbrăcat în costum, Valentin Butnaru va ajunge în fața vedelor pentru a le supune la un test ce va decide ordinea plecării lor în cursă. Prezența lui în Asia Express nu se va rezuma doar la asta căci, dacă vor ști să își joace cărțile cum trebuie, Valentin s-ar putea dovedi un real ajutor pentru concurenți. Ce rol va avea acesta și care va fi reacția vedetelor atunci când vor afla, telespectatorii Antena 1 pot urmări în această seară: ”Niciodată nu mi-aș fi imaginat că voi merge în spatele unei camionete într-un costum, cu troller-ul după mine, mai ales în India. Îmbrăcat la patru ace, încercând să fac autostopul, nici nu am avut timp să realizez că îmi este cald. În Asia Express este mult mai greu decât m-am gândit”, va mărturisi prezentatorul.

Tot duminică, de la 20:00, cultura localnicilor le va pune mari probleme vedetelor Asia Express, ce vor fi nevoite să învețe să scrie, să citească și să rețină fraze în limba tamil, limbã oficială în sudul Indiei: ”Este foarte greu, nici nu poți măcar să pronunți. Eu abia țin minte numele unui oraș”, va spune Cocuța. Această probă de meticulozitate, răbdare și înțelegere va provoca echipele să rețină un blestem regal, însă pentru a-l învăța, vor avea nevoie de localnici, care se vor dovedi sceptici în a-i ajuta.

Miza serii de duminică este imunitatea, suma 100 de Euro și garanția continuării jocului în următoarea etapă Asia Express – Drumul Elefantului. Cu șase echipe în cursă, fiecare minut va conta în ordinea clasamentului, iar complexitatea probelor și traseul de 86 de kilometri pe un drum de munte, cu serpentine, le vor sta concurenților în cale spre punctul final de oprire.

Ce echipă va adjudeca imunitatea, dar și prin ce misiuni vor trece până la această miză importantă, telespectatorii Antena 1 pot vedea diseară, de la 20:00, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

AUDIENTE TV: Romanii au talent, din nou record de audienta!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Ediția Românii au talent de vineri i-a fost dedicată lui Andi Moisescu. Juratul și-a petrecut ziua de naștere la filmări, alături de colegii săi, iar aseară telespectatorii au văzut ce surprize și ce cadouri a primit din partea echipei cu această ocazie.

Gigel Frone, fostul concurent Românii au talent, a venit să-i ureze la mulți ani în stilul lui caracteristic și a cântat mai multe melodii pentru Andi, dar și pentru ceilalți jurați și pentru public. A fost o atmosferă extraordinară, iar concurenții au făcut un spectacol memorabil pe scena celui mai tare show de divertisment și au adus energie și emoție.

Cea de-a șasea ediție a sezonului 9 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 15.4 puncte de rating și 44.9% share, de cinci ori mai mult față de postul de televiziune clasat pe locul doi, ANTENA 1, care a obţinut 3.1 puncte de rating și 9.1% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 3.1 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 21:44, peste 3.7 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Surprizele s-au ținut lanț aseară la Românii au talent. A fost o atmosferă de sărbătoare, iar concurenții au adus emoția, energia și efervescența pe scenă, prin reprezentațiile pe care le-au pregătit special pentru această ocazie. Momentele de canto, arte marțiale, dans, parkour, acrobație, forță, harpă, didgeridoo, pole dance și chitară prezentate vineri s-au completat perfect, au încântat publicul și jurații și au adus foarte multe zâmbete sau lacrimi de emoție.

Clubul sportiv Ronin Dojo, Bane, Nicolae Avram ”Nini”, Christian Spiridon – Tarky, Denis Lupan, Adam Jenei, Duo Costache, Adriana Geamănu, Maria Ene, Brian Petermann, Lucian Răducanu, Ines Ștefănescu și Axel Jehrlander, Adrian Dumitru și Olga Biserova au încântat jurații, i-au impresionat cu aptitudinile lor și cu abilitatea de a face show și au obținut 3 sau 4 DA.

Sezonul #9suprem continuă vinerea viitoare, de la 20:30, cu o nouă ediție plină de momente extraordinare!

Ediția Românii au talent de ieri seară este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending