Spread the love

De multe ori, reductoarele standard oferite de producători nu reușesc să acopere complet cerințele specifice ale fiecărui proiect. Din fericire însă, majoritatea furnizorilor pun la dispoziție opțiunea de a personaliza reductoare industriale exact pentru nevoile tale.

Te afli într-o astfel de situație? Citește mai departe și descoperă cum poți personaliza reductoarele astfel încât să răspundă perfect cerințelor tale.

Reductoare în domeniul industrial

Pe scurt, rolul principal al reductoarelor este de a transmite puterea mecanică și de a adapta viteza și cuplul în funcție de nevoile echipamentului. Totuși, există mai multe tipuri de reductoare industriale pe piață, fiecare potrivit pentru aplicații specifice. Printre cele mai utilizate reductoare se numără:

  • Reductoare melcate – Oferă o reducere mare a vitezei pe un spațiu mic, fiind ideale pentru aplicații cu sarcini moderate și viteze reduse. Sunt utilizate în benzi transportoare, mixere alimentare, mașini de ambalat și echipamente pentru panificație.
  • Reductoare cilindrice – Aceste reductoare transmit puterea pe axă paralelă și sunt prezente în linii de producție automatizate, utilaje de prelucrare a metalelor sau mașini de extrudare în industria plasticului.
  • Reductoare planetare – Reductoarele planetare sunt soluția preferată pentru echipamente grele. Le întâlnești în roboți industriali, echipamente de ridicat, mașini de turnat sub presiune și utilaje pentru construcții.
  • Reductoare conice – Acestea sunt folosite acolo unde trebuie schimbată direcția de transmitere a puterii la 90 de grade. Se folosesc în echipamente din industria minieră, transportoare înclinate, mixere industriale sau instalații de tratare a apei.
  • Reductoare axiale (coaxiale) – Acestea au axele de intrare și ieșire pe aceeași linie și sunt utilizate frecvent în aplicații unde spațiul este limitat. Le găsim în linii de asamblare automatizate, în echipamente de ambalare sau în unele utilaje textile.

Cum se pot personaliza reductoarele

Mai departe, vom detalia cum poți personaliza reductoare industriale, în funcție de tipurile enumerate mai sus:

Cum se pot personaliza reductoare melcate

În funcție de aplicație, poți alege raportul de reducere, materialele din care sunt făcute roțile (bronz, oțel tratat sau materiale speciale pentru medii corozive), tipul de lubrifiere (baie de ulei sau unsoare), și dimensiunile flanșei de prindere. Dacă spațiul este foarte limitat, carcasele pot fi adaptate, iar axul de ieșire poate fi realizat la dimensiuni atipice.

Cum se pot personaliza reductoare cilindrice

La reductoarele cilindrice, personalizarea începe cu alegerea numărului de trepte (etaje) – adică câte roți dințate sunt folosite pentru reducerea vitezei. Se poate personaliza raportul de transmisie, calitatea dinților (normali sau rectificați pentru zgomot redus), dar și tipul de montaj – pe picior sau pe flanșă. Pentru aplicații speciale, poți cere rulmenți ranforsați, carcase din materiale speciale (fontă, aluminiu sau inox) și etanșări deosebite pentru condiții de praf, umiditate sau temperaturi extreme.

Cum se pot personaliza reductoare planetare

Reductoarele planetare sunt printre cele mai ușor de adaptat. Poți alege exact raportul de reducere dorit prin configurarea numărului de sateliți și a treptelor de reducere. Se pot personaliza materialele din care sunt făcute angrenajele, tipul de lubrifiere (grasime pentru spații înguste sau ulei pentru sarcini grele), dar și flanșele și tipul de prindere.

Cum se pot personaliza reductoare conice

Pentru reductoarele conice, personalizarea include alegerea raportului de reducere, poziția și forma axelor de intrare și ieșire (orizontală, verticală, la unghiuri speciale), dar și materialele din care sunt realizate pinioanele conice – în funcție de sarcină și mediul de lucru. La fel, se poate opta pentru carcase speciale.

Cum se pot personaliza reductoare axiale (coaxiale)

La reductoarele axiale, poți personaliza în primul rând raportul de reducere și poziția exactă a axului de ieșire. Se pot configura rulmenți speciali pentru sarcini mari, etanșări pentru condiții grele (apă, abur, praf fin), dar și sisteme de răcire sau ventilație pentru aplicațiile cu funcționare continuă.

Cel mai important este să te raportezi la aplicația și nevoile tale specifice, iar dacă ai dubii sau cerințe speciale, cel mai bine este să consulți un specialist în reductoare industriale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.