vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăUTILECum sa scapi rapid de febra musculara

    Cum sa scapi rapid de febra musculara

    Cu totii cunoastem acea senzatie dureroasa a febrei musculare, care apare dupa ce incepem un program nou de exercitii fizice, sau dupa ce ne-am straduit sa ne depasim limitele in timpul unui antrenament obisnuit.

    Pe de-o parte, febra musculara este dovada faptului ca am facut un efort fizic considerabil, un efort de care putem fi mandri. Pe de alta parte, febra musculara ne poate ingreuna antrenamentele ulterioare si ne poate intrerupe programul prestabilit de exercitii.

    Cu toate ca durerile musculare nu sunt, neaparat, un indicator clar ca am avut un antrenament de succes (pot fi si consecinta executarii gresite a exercitiilor sau a supraantrenarii), este un fenomen cu care ne vom intalni negresit atunci cand facem sport.

    Bineinteles, daca vrem sa vedem rezultatele dorite, o singura sesiune de antrenament nu va fi suficienta. Acest lucru inseamna ca vom experimenta des febra musculara si ca, pentru a ne mentine activi in mod regulat, trebuie sa aplicam anumite strategii pentru a ne recupera rapid. Iata care sunt cele mai bune 3 metode pentru a scapa mai rapid de febra musculara:

    1. Exercitii cu impact scazut

    Daca febra musculara nu iti permite sa fii atat de activ pe cat ti-ai dori, miscarea cu impact scazut este o alternativa buna la antrenamentele obisnuite, dar si o solutie pentru problema durerilor cauzate de febra musculara.

    Spre exemplu, desi este o actiune simpla, mersul pe jos este o metoda foarte eficienta de a-ti intensifica circulatia in intregul corp, astfel incat si muschii si articulatiile tale sa se relaxeze. Pedalatul pe o bicicleta fitness sau vaslitul intr-un ritm moderat sunt alte optiuni excelente pentru a ramane activ si a diminua disconfortul cauzat de febra musculara.

    2. Lucrul cu greutati

    Dupa un antrenament obositor majoritatea oamenilor tind sa resimta febra musculara in anumite zone unde muschii raman tensionati – in zona pieptului, cefei, a pectoralilor, a bicepsilor, a muschilor hamstring si a muschilor gambei.

    Pentru relaxarea acestor muschi poti efectua un scurt program de exercitii ce combina lucrul cu greutati si stretching static. Pentru cele mai bune rezultate, circuitul urmator poate fi efectuat de 5 pana la 10 ori intr-o sesiune:
    • Mers pe loc cu 10 ridicari de genunchi
    • O genuflexiune tinand cu ambele maini o gantera sau un kettlebell usor
    • 20 de balansari cu kettlebell-ul sau gantera
    • Alege cate un exercitiu de stretching pentru fiecare zona afectata de febra musculara si executa-l o singura data.

    3. Masajul cu role din spuma

    Folosirea rolelor de spuma este din ce in ce mai populara datorita utilitatii lor demonstrate in cresterea performantei, a flexibilitatii si reducerea timpului de recuperare.

    Pentru a folosi eficient o rola din spuma sprijina zona afectata de febra musculara pe rola si misca-o inainte si inapoi. Cu cat zona este mai tensionata cu atat miscarea ar trebui sa fie mai lenta. Alege o rola din spuma cu o densitate scazuta; in combinatie cu presiunea aplicata, rolele din spuma cu o densitate ridicata pot spori tensiunea in muschi.

    Andrei

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente