INTERVIU
Interviu cu Dan Cruceru, prezentatorul Survivor România: „S-a schimbat o lume întreagă, n-ai cum să rămâi indiferent la ce se întâmplă în jurul tău”
Dan Cruceru a vorbit într-un interviu recent despre cum l-a afectat perioada pandemiei, detalii referitoare la brandul său Taticool Shop, dar şi despre cum este să fii un tătic cool. În plus, aflaţi care este opinia prezentatorului Survivor România despre căsnicia perfectă şi cum îşi petrece timpul acasă în familie.
Cât de mult te-a afectat coronavirusul ? A existat criză financiară pentru tine ?
E o tensiune destul de mare în jurul nostru din cauza acestui virus. La fel și o nesiguranță în zona de business. Nu știi ce se va întâmpla, cât va ține pandemia, cum se vor comporta clienții în privința modului de cumpărare. Plus că, la nivel personal, căutăm să ne protejăm cât mai bine, deși, de multe ori, ne confruntăm, inclusiv din partea prietenilor, de un refuz de a acționa la fel în privința măsurilor de prevenție. În fine, una peste alta, din punct de vedere financiar, lucrurile pentru afacerile mele stau bine.
Taticool Shop, magazinul premium cu produse pentru copii, principala afacere este în creștere. Am reușit să lansăm în ultimele luni două proiecte, în București, un concept store împreună cu Cybex, un gigant mondial din această industrie, și în Cluj-Napoca, un nou magazin Taticool Shop. Deci creștem chiar și în pandemie, asta pentru că oferim clienților, dincolo de produse de calitate, un suport foarte bun. Nu de puține ori am răspuns întrebărilor clienților chiar și la miezul nopții.
Apoi, blogul Taticool merge destul de decent, atât cât mai permite piața de publicitate în vremurile astea. Iar proiectul Survivor a venit mănușă, în plină pandemie. Deci, în concluzie, deși a fost un an foarte greu, cu multă muncă și tensiuni, este un an foarte bun.
Te-ai schimbat din cauza pandemiei ? Ai cheltuieli mai mici, eşti mai atent la astfel de aspecte ?
S-a schimbat o lume întreagă, n-ai cum să rămâi indiferent la ce se întâmplă în jurul tău. Suntem mult mai atenți la măsurile de prevenție. Măști, uneori mănuși, copiii îi dezinfectăm de câteva ori pe zi. Iar, în privința planurilor personale, suntem mai chibzuiți, evident. Pandemia asta ne-a clarificat care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață.
Când începe sezonul al doilea Survivor România, la Kanal D ? Vei fi acolo, în Dominicană, din nou ? Există întârzieri din cauza pandemiei ?
Acesta este un set de întrebări la care nu pot răspunde din motive evidente. Nu pot să vă dau știrea cu noile date. Vor veni toate la timpul lor. Vă asigur, însă, că nu veți scăpa de mine.
Eşti cu adevărat un Taticool ? Cum te diferenţiezi tu faţă de alţi tătici ? Care sunt calităţile tale ?
Habar n-am cum sunt față de alți tătici, știu doar că sunt taticool pentru copiii mei. Adică petrec timp cu ei, mă bucur de veselia și inocența lor, îmi iau energia din joaca lor. Cam astea cred că ar trebui să fie calitățile unui tată cool. Să-și dorească să petreacă timp cu ai lui copii.
Ce îţi place să faci cel mai mult atunci când eşti acasă cu cei doi copii ?
Să ne bosolim, să ne pupăm. Iar, specific, în funcție de fiecare dintre cei doi, activități doar cu fiecare în parte. Să pictez cu Soph, să facem puzzle-uri, să facem coregrafii pe diferite piese ce-i plac ei. Iar cu bebele, să fiu calul lui, mă doare spatele doar când mă gândesc, să urlăm ca urșii sau ca leii, să ne pisicim și să ne pupăm.
Ţi se pare greu sau uşor să ai doi copii, cu o diferenţă de 8 ani între ei ? Cât este de solicitant ?
E haos. Jur. Fiind diferența de vârstă destul de mare, au preocupări cu totul diferite. De exemplu, am fost la mare câteva zile. Unul se cerea în apă cu tati, altul dorea să umplem cu nisip o piscinuță. Ghici care ce dorea ?! E epuizant și, deși o avem pe mama care ne ajută, tot e foarte greu. Am descoperit că doi copii pot epuiza trei adulți în doar câteva ore. Dar… supraviețuim. Mai ales când se înghesuie amândoi peste noi în pat și cer să-i drăgălim.
Ce relaţie ai cu soţia ta, Cristina ? Ce vă ţine de atâta timp împreuna şi cum rezistaţi tentaţiilor din zilele noastre ?
Încrederea totală unul în celălalt. Și faptul că ea e o femeie foarte puternică și sigură pe ea. E cel mai bun prieten al meu, omul cu care mă consult în toate. Și la fel eu pentru ea. După 11 ani de căsnicie și 13 de relație, cred că astea sunt ingredientele unei căsnicii de succes.
Ce înseamnă pentru tine căsnicia perfectă ?
Nu există așa ceva. O căsnicie fericită este cea în care cei doi înțeleg că au ales un drum împreună și fac tot posibilul să meargă mai departe tot împreună, cu tot ce le oferă viața. Ne-am certat aprig și sigur o vom mai face. Dar nu ne-am culcat niciodată supărați. Am o singură regulă: să nu dormim în paturi separate și să nu adormim certați. Și, cumva, oricât de tare ne-am fi supărat, ne împăcăm. Plus că, acum, avem atât de multă treabă cu doi copii, încât nu ne-am mai contrariat de multă vreme. Deci… nu știu ce înseamnă căsnicia perfectă, știu doar că eu am o căsnicie faină.
- PREMIILE RADAR DE MEDIAo săptămână ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 26 august – 01 septembrie 2024
- Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Cel mai dur test de fidelitate s-a încheiat pentru Claudiu şi Simona aseară, la Insula Iubirii. Show-ul, lider de piața, pentru Antena 1!
- ENTERTAINMENTo săptămână ago
Daria Carinna vine cu o piesa peronalizata insotita de un videclip de exceptie – Vorba ta –
- Digital2 săptămâni ago
Post-Digital Extensions – tinerii artisti romani au parte de un circuit mentoral colaborativ la nivel international in Oulu, Finlanda
- Digital2 săptămâni ago
Peste 500 de vârstnici din România au participat la ateliere de dobândire a abilităților digitale
- Program TV6 zile ago
Programul PRO TV săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA STARS săptămâna 26 august – 01 septembrie 2024
- Emisiuni2 săptămâni ago
„The Floor” super show-ul toamnei își deschide în curând porţile la Kanal D !
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 23 – 29 august 2024
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Amely lanseaza “Loca” in colaborare cu VLVD
- Timp Liber3 săptămâni ago
Pate ARDEALUL – Fără E-uri, fără alte cele. Numa’ Fainoșag!
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- Emisiuni3 săptămâni ago
Mădălin Ionescu va prezenta Viaţa fără filtru, o emisiune zilnică, la Antena Stars
- Emisiuni3 săptămâni ago
„Follow us!”, un nou sezon, din 2 septembrie, la Kanal D2