Dan Diaconescu bate din nou la uşa CNA-ului. Acesta a trimis o nouă solicitare în care afirmă că deţine o autorizaţie de difuzare prin satelit de programe de televiziune ale societăţii OTV SRL.
CNA a discutat, în şedinţa de joi, despre faptul că reprezentanţii societăţii OTV SRL din Italia au transmis Consiliului o notificare, informează Agenţia Mediafax.
„Reprezentanţii acestei societăţi au transmis la CNA o copie conform cu originalul după autorizaţia de difuzare prin satelit de programe de televiziune, care este eliberată de AGCOM, autoritatea italiană, şi au depus o traducere legalizată a acestui document”, a spus Răzvan Frînculescu, şeful Biroului Licenţe-Autorizări din CNA.
Viorel-Vasile Buda, vicepreşedintele CNA, a spus că din documentul depus de OTV SRL reiese că societatea nu deţine o licenţa audiovizuală.
„E clar că nu asta e licenţa (…) Dacă acest program e difuzat în Italia poate fi retransmis în România şi dacă nu e difuzat în Italia nu poate fi difuzat în România”, a spus Viorel Vasile Buda.
Membrul CNA Monica Gubernat a solicitat amânarea discutării subiectului, precizând că a primit nişte informaţii pe care doreşte să le pună la dispoziţia celorlalţi membri ai Consiliului.
CNA a retras licenţa televiziunii OTV pe 22 ianuarie 2013, în conformitate cu legislaţia audiovizualului, pentru neplata unor amenzi mai vechi.
OTV a primit amenzi în valoare de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă. Televiziunea nu a făcut dovada achitării lor, fapt pentru care CNA i-a retras licenţa.
Retransmisia OTV pe licenţa DD TV a fost însă ilegală şi a fost sancţionată de CNA, DD TV fiind amendat cu 100.000 de lei pe 29 octombrie 2013.
Asociaţii societăţii sunt Dan Diaconescu (capitalul social vărsat de acesta este 9.500 de euro) şi Diana Voiculescu (500 de euro).
Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014
Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA