Connect with us

ALL MEDIA

Dana Bulat, General Manager United Media: ”TV poate că este rege seara, dar, în timpul zilei, online-ul îşi cere poziţia pe care o are”

Avatar

Published

on

Publicitatea TV trebuie să spună povești, să fie personalizată, interactivă şi de calitate, astfel încât consumatorii să fie conectaţi la reclame, potrivit specialiștilor prezenți la conferinţa “The Future of TV Advertising”.

Dorota Zurkowska-Bytner, VP Advertising Sales Development, Discovery Networks CEEMEA
, a precizat că cel mai important lucru este “conţinutul premium, conţinutul de cea mai bună calitate”.

“Pentru că suntem o companie globală, dar localizată, ne uităm la nevoile locale, la nevoile consumatorilor, la aşteptările lor.”, a spus aceasta.

La rândul său, Alexandra Iavorschi, Associate Managing Director, Starcom, a vorbit despre conceptul de sponsorship.

“Cred foarte mult în asta. Mi se pare că este cea mai evidentă dezvoltare într-un viitor scurt şi mediu. Există o creştere a ponderii acestei prezenţe de brand în afara timpului de publicitate.”, a explicat ea.

Ea a mai spus că “TV-ul este rege şi o să fie rege în continuare”, chiar dacă bugetele de publicitate s-au redus.

“Deşi s-au redus bugetele, nu s-a închis nicio televiziune. Televiziunea este în continuare un business.”, a mărturisit Alexandra Iavorschi.

Aceasta a mai precizat că ceea ce se vede la nivel de multiscreen are legătură cu pasiunea.

“Pasiunea este exercitată de show-urile mari, precum «Românii au talent» şi «X Factor»”, a spus Iavorschi, precizând că s-a constatat că, în ziua de difuzare a unei anumite emisiuni de tipul acesta, căutările pe internet despre program “cresc exponenţial”.

Dana Bulat, General Manager, United Media, a spus că “există clar un viitor pentru TV advertising”. Esențial este ca publicitatea TV să genereze interactivitatea.

“Online-ul şi TV-ul cred că merg mână în mână (…) Show-urile mari au capacitatea să genereze cel mai mare interes şi să ţină audienţa staţiilor TV ridicată.”, a spus Dana Bulat.

Ea a precizat însă că, în general, conţinutul informativ este accesat foarte mult online.

“Pentru că vrei să vezi mai multe surse, mai multe puncte de vedere. TV poate că este rege seara, dar, în timpul zilei, online-ul îşi cere poziţia pe care o are.”, a mai spus Bulat.

Pe de altă parte, Şerban Alexandrescu, Managing Partner al Headvertising, a vorbit despre perspectiva umanistă pe care nu trebuie să o rateze publicitarii.

“Cred că cel mai important lucru este să nu fetişizăm tehnologia (…) Cred că nu trebuie să pierdem perspectiva umanistă (…) Trebuie să ştii să spui poveşti, care să merite tot avansul tehnologic.”, a spus Şerban Alexandrescu, vorbind despre modul în care vede viitorul publicităţii TV în următorii cinci ani.

În viitorul apropiat este posibil ca durata medie a unei reclame TV să se scurteze mai mult faţă de cea din prezent, potrivit lui Şerban Alexandrescu, dar televiziunea va continua să fie “un mediu pe care se spun poveşti”.

La rândul său, Liviu Boitan, preşedinte al Comitetului Tehnic al Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor şi Strategic Planning Director la MediaCom, a spus că viitorul publicităţii TV constă în adecvarea conţinutului la noile tehnologii.

“Tot ce o să facem în TV în viitor o să fie legat de asta. Este vorba de personalizare. Experienţa românilor este din ce în ce mai personalizată şi publicitatea va trebui să încerce să urmărească acest lucru.”, a spus Liviu Boitan.

La rândul său, Bogdan Bucurei, Director Product Management & Video Content, UPC Broadband, membru al board-ului de directori al ARMA, a spus că viitorul publicităţii TV este individualizarea şi conţinutul personalizat.

El a mai spus că UPC a implementat deja aplicaţii prin care consumatorii de conţinut pot să interacţioneze cu mesajele publicitare.

“Cred că vom vedea programmatic buying în TV şi personalizarea în strânsă legătură cu furnizorii de cablu.”, a mai spus Bucurei, vorbind despre viitorul publicităţii TV.

Comentarii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

PRO TV intensifică măsurile împotriva transmiterii COVID-19!

Avatar

Published

on

În cursul acestei săptămâni, câțiva angajați au fost confirmați, din păcate, ca fiind infectați cu COVID-19. Colegii noștri urmează cu strictețe recomandările autorităților și ale specialiștilor.

 

Întreaga echipă care a intrat în contact direct sau indirect a fost și este în continuare testată. De asemenea, au fost luate măsuri suplimentare celor deja existente în PRO TV. Întregul sediu, studiourile și mașinile companiei au fost dezinfectate imediat după aceste confirmări, adițional față de dezinfecțiile profesionale care aveau deja loc zilnic în incinta companiei din luna martie.

 

Încă dinaintea declarării stării de urgență, în sediul și platourile PRO TV au fost impuse măsuri stricte de siguranță, suplimentare celor prevăzute de autoritățile statului. Astfel, peste 50% dintre angajați lucrează de acasă, iar echipele care continuă să vină la sediu sau platouri lucrează în schimburi. Fiecare departament este dotat cu soluții de dezinfectare, echipament de protecție, lămpi UV, precum și folii nanoseptice pe mânerele ușilor.

 

Vom continua să respectăm cu strictețe măsurile autorităților și cele impuse în reglementările companiei.

Le dorim colegilor noștri multă sănătate.

#NeFacemBine

Comentarii

Continue Reading

ALL MEDIA

Execuția forajului și echiparea acestuia cu pompă submersibilă – pachetul complet oferit de Eco Drill

Avatar

Published

on

 

Cu peste un deceniu de experiență pe piața de profil din România, Eco Drill este un nume emblematic la capitolul foraje profesionale în orice tip de sol, de orice duritate. Portofoliul lor de servicii cuprinde realizarea puțurilor de adâncimi variabile, montarea și mentenanța sistemelor de pompare profesionale, dar și montarea sistemelor de energie neconvențională. Tot aici se poate aminti și de prelevarea probelor de sol, monitorizarea apei, micropiloni, consolidări și nu numai.

Cei aflați în căutarea unei firme ce oferă servicii calitative de forare puțuri de apă trebuie să afle că echipa Eco Drill se poate deplasa oriunde în țară. Experții în domeniu nu se limitează doar la execuția forajelor. La cerere, aceștia se pot ocupa și de echiparea acestuia cu pompă submersibilă, astfel că serviciul oferit să fie complet în final.

Informații utile despre serviciul foraje puțuri apă

Experții în domeniu de la Eco Drill se ocupă de realizarea puțurilor de apă de mică adâncime, dar și de mare adâncime. Fiecare tip de puț în parte vine la pachet cu o serie de avantaje, dar și de dezavantaje. Pe scurt, în cazul puțurilor de mare adâncime, riscul de contaminare a apei tinde spre zero, fiind astfel mai avantajoase.

Specializați din două tehnici complexe de foraj, cei de la Eco Drill prestează acest serviciu oriunde în țară, indiferent de litologia solului sau duritatea acestuia. Calitatea și rapiditatea sunt doar două dintre avantajele de care clienții beneficiază de pe urma colaborării cu experții în domeniu.

Forajul hidraulic rotativ cu circulație de fluid și forajul uscat cu ciocan de fund sunt cele două modalități complexe și dificile pe care cei de la Eco Drill le folosesc pentru a obține apă prin foraj. Informații exacte despre fiecare în parte regăsesc cei interesați pe ecodrillforaje.ro.

Echiparea forajului cu pompă submersibilă și accesoriile aferente – specialitatea experților

După finalizarea forajului, cei de la Eco Drill se pot ocupa și de montarea pompei submersibile perfectă pentru puțul în cauză, oferind astfel un serviciu ciclic, complet. Odată aleasă colaborarea cu experții în domeniu, aceștia vor elibera o fișă de execuție cu toți parametrii forajelui, adâncimea de montare a pompei submersibile și debitul acesteia.

Echipamentul montat va fi compus, după cum s-a spus, din pompa submersibilă, alături de vasul de expansiune, țeava de refulare, tabloul electric cu senzori de nivel, cablul electric, şufa de ancorare, regulatorul de presiune, manometrul, fitingurile și izolatorii impermeabili.

Celor interesați le este recomandat să le solicite celor ce au realizat forajul ajutor la montarea sistemului de pompare. Intervențiile amatorilor pot strica totul, iar asta nu poate însemna decât pierde de timp și de bani.

În cazul în care nu se respectă fișa de execuție sau se suprasolicită forajul cu o pompă prea mare, aceasta se poate bloca în foraj. Puțul va fi colmatat, iar problemele vor curge în șir.

De aceea, cei de la Eco Drill se oferă se presteze acest serviciu complet – foraj + montare sistem de pompare. Cei interesați regăsesc și mai multe detalii în acest sens pe ecodrillforaje.ro.

Comentarii

Continue Reading

Proiecte

Hope and Homes for Children și Kaufland România au început construcția primei case de tip familial din municipiul Iași

Avatar

Published

on

            La finalul lunii iunie 2020, au început lucrările de construcție la prima casă de tip familial pe care Hope and Homes for Children o dezvoltă împreună cu Kaufland România în municipiul Iași. După finalizarea lucrărilor, în această casă vor locui 12 copii din Centrul de Plasament „Ion Holban” din Iași, aflat în proces de închidere.

 

Parteneriatul dintre Hope and Homes for Children și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași pentru închiderea Centrului de Plasament „Ion Holban” a fost inițiat în anul 2014. În prezent, în acest centru locuiesc 65 de copii, fiecare copil fiind evaluat individual de specialiști pentru a găsi cele mai potrivite alternative de locuire și îngrijire, după închiderea centrului. Până la finalul anului 2021, 12 dintre copii se vor muta în prima casă de tip familial dezvoltată de Hope and Homes for Children și Kaufland România. Alți 12 copii se vor muta în cea de a doua casă de tip familial ce urmează să fie construită.

Hope and Homes for Children și Kaufland România colaborează încă din anul 2014, iar în prezent derulează un parteneriat strategic prin care compania susține programul de închidere a instituțiilor de tip vechi desfășurat de Fundație în județul Iași. Parteneriatul se desfășoară în perioada 2020-2022 și are o valoare de 440.000 euro, fonduri care acoperă construcția a două case de tip familial în care vor fi mutați copiii din centrul de plasament.

 

La evenimentul prin care s-a marcat începerea construcției primei case de tip familial din Municipiul Iași au participat Florin Ion, director general, DGASPC Iași, Anna – Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România şi Radu Tohătan, manager departament asistență socială, Hope and Homes for Children.

 

            „Începem construcția unei case noi pentru 12 copii care nu au cunoscut căldura de acasă. O casă este mai mult decât cei patru pereți și un acoperiș, o casă găzduiește speranțele, visurile, momentele bune, dar și momentele de încercare ale celor care o locuiesc. Toate elementele care transformă o casă în acasă. Noi, la Kaufland România, credem în misiunea Hope and Homes for Children de a oferi tuturor copiilor din orfelinate un acasă și sprijinim eforturile Fundației, având credința că implicarea face diferența.”, spune Anna Katharina Scheidereiter, CSR manager Kaufland România.

 

În casele de tip familial, locuiesc 10-12 copii care primesc îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și, acolo unde este posibil, pregătire în vederea integrării socio-profesionale. Mai presus de orice, copiii trăiesc într-un mediu cât mai apropiat de cel familial.

            „Din când în când, din păcate mult prea rar, apar oameni și companii care, prin implicarea lor civică, au rol catalizator, modifică destine, schimbă comunități. Așa cred că se întâmplă cu acest parteneriat dintre Hope and Homes for Children și Kaufland România. Deja de 6 ani clădim împreună nu doar case pentru copiii și tinerii vulnerabili, ci modele de responabilitate socială corporativă și individuală. Astfel de parteneriate devin, prin efectele lor, schimbări de paradigmă pentru beneficiarii lor și o şansă reală la o viață în care cuvinte ca familie sau iubire, capătă sens.”, transmite Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children.

Iași este județul în care există, în prezent, cele mai multe instituții de tip vechi și cei mai mulți copii în sistemul de protecție din România. În 1997, la nivelul județului existau 35 de centre de plasament în care erau instituționalizați peste 5.000 de copii. În 2019, în județ mai existau 9 astfel de instituţii.

            „Parteneriatul cu Hope and Homes for Chidren România este unul de succes și durează de câțiva ani. Alături de ei am închis două centre mari din județ: Centrul Rezidențial „Veniamin Costache” și cel de la Târgu Frumos. După acest model de parteneriat public-privat, alături de Hope and Homes for Children, am construit 4 case de tip familial și acum o pornim pe cea cu numărul 5.”, declară Florin Ion, Director General, DGASPC Iași.

Hope and Homes for Children are ca obiectiv închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România și eliminarea instituționalizării ca formă de protecție a copilului. Până la această dată, s-au investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutându-i în case de tip familial. Un alt program important este prevenirea separării copilului de familie prin care se oprește intrarea altor copii în sistemul de protecție și centre de plasament.

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0