Dana Miricioiu, chirurg estetician demontează cele mai comune mituri despre botox

0
85
Reclame

Botoxul a fost folosit de ani de zile pentru a netezi și pentru a ajuta la prevenirea ridurilor faciale.

După nenumărate teste, FDA a aprobat utilizarea botoxului care acum este cea mai răspândită procedură estetica non-invazivă din lume. Acest tratament și-a construit o reputație destul de mare, în ultimii ani, devenind o procedură standard pentru oricine, nu doar pentru vedete, mai ales având în vedere prevalența altor proceduri cosmetice, precum tratamentele cu laser sau filler-urile.

Injecțiile cu toxină botulinca sunt unele dintre cele mai populare tratamente estetice la nivel mondial, dar, în ciuda popularității sale, există o mulțime de mituri care circulă despre acesta. Dr. Dana Miricioiu, medic chirurg estetician, demonteze cele mai frecvente mituri despre botox, explicând adevărul din spatele fiecărei idei preconcepute.

Injecțiile cu botox sunt dureroase

Contrar credinței că injecțiile cu botox sunt dureroase, realitatea este exact invers. Injecțiile cu botox sunt în general minim dureroase. Senzația în timpul administrării botox este de obicei un disconfort minim, adesea asemănător cu o ciupire scurtă și ușoară. „Mulți pacienți se tem de durere, dar acele folosite pentru botox sunt foarte fine, iar disconfortul este minim. Pentru persoanele mai sensibile, se poate aplica o cremă anestezică locală pentru a elimina orice senzație neplăcută”. explică Dr. Miricioiu.

Injecțiile cu botox „îngheață” fața

Dacă există un lucru de care majoritatea pacintilor se tem atunci când vorbim despre injectările cu botox, este că fața le va arata precum a unui robot inexpresiv! Însă atunci când botoxul este administrat corect, acesta nu îți va îngheța fața. Botoxul relaxează temporar mușchii responsabili de formarea ridurilor, dar nu afectează capacitatea de a exprima emoții. O injecție făcută corect păstrează expresivitatea naturală a feței.”, subliniază Dr. Miricioiu.

Botoxul este toxic

Un mit comun despre botox este presupusa toxicitate a acestuia. Cu toate acestea, este crucial să reținem că botoxul este derivat dintr-o formă riguros purificată a toxinei botulinice. Termenul „purificat” subliniază îndepărtarea completă a impurităților, asigurând siguranța botoxului pentru aplicații cosmetice. Cantitățile administrate în timpul tratamentelor aderă la controale stricte, reducând orice potențial de toxicitate. „Toxina botulinică este utilizata într-o formă extrem de diluată și sigură. Injectarile cu toxina botulinica sunt aprobate de agențiile de reglementare din întreaga lume și au fost folosite în siguranță de milioane de oameni de-a lungul anilor.”, afirmă Dr. Dana Miricioiu.

Botoxul creează dependență

Este imposibil să devii dependent fizic de botox pentru că nu există proprietăți care creează dependență în toxina botulinică. Unele persoane ar putea deveni dependete de rezultatele pe care le primesc în urma tratamentului cu botox, dar substanța în sine nu creează dependență. „Botoxul nu creează dependență fizică. Eliminarea mitului conform căreia botoxul dă dependență este esențială pentru luarea deciziilor în cunoștință de cauză atunci când se ia în considerare acest tratament estetic. Spre deosebire de substanțele care provoacă dependență fizică, botoxul nu creează tendințe de dependență. Cu toate acestea, mulți pacienți aleg să continue tratamentele după ce văd rezultatele, deoarece doresc să își mențină aspectul întinerit. Este o decizie personală, nu o dependență în sens medical.”, explică medicul.

Botoxul are rezultate imediate

Contrar concepției greșite conform căreia botox-ul funcționează instantaneu, procesul implică o apariție treptată a efectelor. În timp ce unele îmbunătățiri pot fi observate la scurt timp după tratament, impactul total necesită timp. „Injecțiile cu botox funcționează prin blocarea temporară a semnalelor nervoase către mușchi, ducând la o reducere a activității musculare și, în consecință, la un aspect mai neted. Deși mulți își doresc rezultate instantanee, acestea nu apar imediat. Rezultatele injectării cu botox devin vizibile în câteva zile și ating potențialul maxim în aproximativ două săptămâni. Așadar este nevoie de puțină răbdare pentru a vedea efectul complet!,” explică Dr. Miricioiu.

Botoxul este doar pentru femei

Atât bărbații, cât și femeile se confruntă cu îmbătrânirea și insecuritățile care vin odată cu aceasta. Mai mulți bărbați optează pentru îmbunătățiri estetice și apleaza la tratamente în fiecare an. „Botoxul nu este destinat exclusiv femeilor, ambele sexe putând beneficia de injecțiile cu botox, fie că sunt realizate în scopuri estetice sau de sănătate. Din ce în ce mai mulți bărbați apelează la botox pentru a reduce ridurile și a-și menține un aspect tânăr. Datorită mușchilor faciali mai puternici ai bărbaților, poate fi necesară administrarea unei doze mai mari de botox pentru a obține rezultatele dorite. Așadar, botoxul este eficient pentru oricine dorește să își îmbunătățească aspectul, indiferent de gen.”, spune Dr. Dana Miricioiu.

Injecțiile cu botox pot fi realizate de oricine

 „Este extrem de important ca botoxul să fie administrat de un medic calificat. Un specialist cunoaște anatomia facială și poate evita complicațiile care pot apărea atunci când tratamentul este administrat greșit. Tratamentele neprofesioniste pot duce la rezultate nesatisfăcătoare sau chiar periculoase.”, avertizează Dr. Miricioiu.

Botoxul induce tensiune asupra mușchilor

Contrar concepției greșite conform căreia botoxul încordează mușchii, acesta funcționează prin întreruperea temporară a semnalelor nervoase către mușchi, ceea ce duce la relaxarea musculară temporata. Asemănat cu procesul de umplere dermică, reduce activitatea musculară, rezultând în cele din urmă un aspect mai fin. „Botoxul nu induce tensiune, ci oferă o soluție non-invazivă pentru a trata ridurile dinamice. Corect administrat, botoxul nu va șterge expresivitatea feței, ci doar va netezi ridurile dinamice. De exemplu, ridurile dintre sprâncene sau cele de la colțurile ochilor pot fi netezite fără a afecta mișcările naturale ale mușchilor faciali.”, explică medicul chirurg estetician.

Botoxul migrează în alte zone dacă nu este corect injectat

Există un mit conform caruia botoxul odată injectat în mușchii feței, poate ajunge în alte părți ale corpului. „Botoxul injectat este în formă purificată, adică este inofensiv, rămâne localizat acolo unde este injectat și nu migrează în alte zone ale feței. Totuși, din nou, este esențial ca injecțiile să fie realizate de un medic specialist, care să cunoască bine structura anatomică și dozele adecvate.”, afirmă Dr. Miricioiu.

Botoxul oferă rezultate permanente

Botox oferă îmbunătățiri temporare care durează de obicei câteva luni. Concepția greșită a permanenței poate proveni din revenirea treptată a mișcării musculare după ce efectele dispar.  Botoxul suferă procese naturale de degradare în organism, necesitând reinjectare periodică pentru a menține rezultatele dorite. „Botoxul nu este permanent. Efectele sale durează, în general, între 3 și 6 luni. După acest interval, mușchii revin treptat la funcționarea normală, iar ridurile pot reapărea dacă nu se continuă tratamentul. Trebuie să înțelegem că botoxul nu este o procedură permanentă și trebuie să avem așteptări realiste, apreciindu-l ca o soluție temporară, dar eficientă pentru abordarea ridurilor și liniilor faciale. În același timp, injectările foarte dese, pot duce la dezvoltarea unor anticorpi împotriva toxinei botulinice. Eu recomand ca injectările să se realizeze o dată la 4-6 luni și în același timp, înainte și după injectare, pacienții să ia un supliment cu zinc pentru a menține cât mai mult timp rezultatele obținute.”

Recomandări pentru injectările cu toxină botulinică

Botoxul poate fi o opțiune excelentă pentru reducerea ridurilor și prevenirea semnelor îmbătrânirii, dar este important să avem informații corecte și să apelăm la un specialist de încredere. „Botoxul este un tratament sigur și eficient, atâta timp cât este administrat corect. Desigur după injectările cu botox trebuie să ținem cont și de câteva recomandări și anume: alcoolul este interzis în primele 24 de ore doar din cauza efectului vasodiatator și a posibilității de echimoze și al deshidratării pielii.

Altfel, alcoolul nu are efect negativ pe acțiunea botoxului; încercați să stați în poziție verticală câteva ore, pentru a nu deplasa toxina botulinică; nu efectuați masaj facial; nu faceți sport; saună. Dacă apar vânătăi în zona unde s-a realizat injecția, acesta vor dispărea după 24 de ore. De asemenea luați în considerare tratamente combinate pentru crestrea calității pielii și refacerea volumetriei perioculare.”, conchide medicul specialist.

Prin demontarea acestor mituri, putem înțelege mai bine beneficiile reale ale botoxului și putem lua decizii informate pentru îmbunătățirea aspectului estetic. Nu uitați să consultați cu un specialist pentru a discuta despre opțiunile de tratament și orice preocupări pe care le puteți avea cu privire la injecțiile cu Botox.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.