Connect with us

Premieră TV

Daniel Nuță este Sasha Vlahu, iar familia lui e… GROAPA: ”omul iubit de toată lumea, mai puțin de…”

Daniel Nuță este cel care îl va interpreta pe Sasha Vlahu, eroul principal și cel care se va regăsi în mijlocul acțiunii.

Published

on

Foto Credit: PRO TV
Reclame

Așteptarea crește, curiozitatea este tot mai mare. Filmările decurg sub căldura toridă. Personajele încep să se contureze, iar acțiunea să fie tot mai puternică. Este vorba despre noul serial… GROAPA, care va putea fi urmărit în curând pe PRO TV și VOYO.

Daniel Nuță este cel care îl va interpreta pe Sasha Vlahu, eroul principal și cel care se va regăsi în mijlocul acțiunii. Într-o poveste în care neașteptatul va fi la fiecare colț, actorul filmează deja de peste două luni și oferă noi detalii despre cum arată personajul.

În principiu, interacțiunile lui sunt cu toate personajele. De la Alma, familie, acoliții lui Sandu, Franco, Alică, Tache frizerul, Tibi Meclă, everyone. Sasha e omul iubit de toată lumea, mai puțin de cei cărora le strică planurile. O să vedeți voi care sunt ei”, declară Daniel Nuță.

Datorită rolului, actorul a avut ocazia să fie pe platourile de filmare alături de majoritatea colegilor din cast: ”Distribuția e una foarte bine aleasă, fiecare e pe tipologia lui, adică apropiat de trăsăturile lui de caracter. Am avut foarte multe secvențe cu Teona (Alma), cu Tudor Istodor – fratele (Vali Vlahu), cu Nicu Mihoc – tata (Sandu Vlahu), cu Maria Buză – mama (Zina Vlahu). Cum să vă zic – suntem o familie ciudată, cel puțin. O familie anormală, cu multe probleme. Scopul lui Sasha este să refacă armonia acolo”.

Cum majoritatea filmărilor se desfășoară la Giurgiu, pe timpul verii, era de așteptat ca provocările să nu lipsească: ”Zilele de caniculă pe malul Dunării au fost grele. Nu mai spun de țânțari. Am filmat urmăriri, accidente, discursuri lungi, întâlniri secrete, un show cu de toate. O să vă placă tare, sunt sigur”.

Dacă ar fi să-și definească personajul, Daniel nu ar sta pe gânduri și ar spune că Sasha este: ”rezolvatorul de probleme care crede că lumea încă mai are o speranță”.

Nu a mai rămas mult și cei de acasă vor avea ocazia să-l descopere pe Sasha Vlahu! GROAPA… în curând pe PRO TV și VOYO! Până atunci, primul promo al sezonului poate fi urmărit.

GROAPA – Familia e totul

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending